Cum a schimbat pandemia felul în care se fac cumpărăturile online

iunie 30, 2021

Este deja clar că nimic numai este cum era înainte de pandemie și mai ales felul în care se fac cumpărăturile online. Dacă înainte cumpăram online când aveam perioade mai aglomerate și nu apucam să cumpărăm din magazine fizice, sau doream ceva ce nu se găsea foarte ușor, pe timpul pandemiei s-a cumpărat cam orice.

Alimentara online

De la roșii, maioneză sau hârtie igienică la apă minerală sau pastă de dinți. Practic tot cea ce aveam nevoie s-a cumpărat online datorită noi dinamici impuse cumva și de restricțiile care au fost.

Fie Tazz sau Glovo, toată lumea a cumpărat online orice ar fi luat până atunci de la cel mai apropiat magazin. Asta a însemnat mai puține tantrumuri în magazine pentru ciocolată sau o nouă caracatiță reversibilă de care oricum nu avea nevoie. Adulții au cumpărat mai mult din ceea ce era necesar și mai puțin din lucrurile care le făceau cu ochiul la casa de marcat. Practic s-au eficientizat cumpărăturile ceea ce a însemnat o posibilă realocare a bugetului rămas pentru alte lucruri.

Reamenajarea interiorului a fost preocuparea principală

Dacă la începutul pandemiei era bătaie mare pe dezinfectante, mănușiși măști de protecție, când lumea s-a văzutîn situația dată de cevavreme déjà a început să dea frâu liber imaginației. Muncind tot de acasă, mulți au realizat de fapt că spațiul de lucru nu este poate foarte comod sau primitor. Că au tot amânat renovarea băii sau că poate schimbă totuși mobila din dormitor. La fel și camerele copiilor au devenit mai speciale prin adăugarea unor detalii de design precum baldachine pentru pătuț, tapete cu personajele preferate sau un perete pentru cățărat.

Salon de înfrumusețare acasă

Odată cu închiderea saloanelor de înfrumusețare, doamnele au încercat să își facă tratamentele acasă. Astfel au cheltuit mai mult ca și de obicei pentru produse profesionale, aparate de întreținere corporală sau cosmetice coreene.Sigur că acestea nu sunt la fel de eficiente ca și cele de la salon, însă contează și consistența cu care sunt folosite. Fiind mereu la îndemână, iar costul pe ședință practic nu se mai pune la socoteală, tratamentele au putut fi făcute mult mai des ceea a dus la o serie de beneficii și rezultate vizibile.

Ce contează mai mult

Oamenii au început să se focuseze mai mult pe plăcerile personale și pe sănătate, iar acest lucru s-a întâmplat fix datorită acestei perioade foarte stresante. Cel mai probabil următoarea schimbare va fi în ceea ce privește turismul, mai exact se va merge mai mult pe calitatea serviciile chiar dacă prețurile sunt mai mari.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro