Cultivarea soiei modificate genetic interzisa in 2007

februarie 4, 2006

Având în vedere numeroasele dezbateri la nivel european pe tema organismelor modificate genetic (OMG), precum şi sensibilitatea politică a subiectului (majoritatea statelor membre şi majoritatea consumatorilor europeni opunându-se cultivării plantelor modificate genetic şi utilizării produselor obţinute din acestea), este necesară clarificarea statutului soiei modificate genetic în ţara noastră, întrucât acest tip de soia nu este aprobat pentru cultivare în Uniunea Europeană.

În acest sens, MAPDR a organizat, în toamna anului 2005, o serie de dezbateri pe tema organismelor modificate genetic, la care au participat specialişti din instituţii implicate în reglementarea OMG (MAPDR, MMGA, ANSVSA, ANPC, MS), instituţii de cercetare şi învăţământ superior agricol din România, parlamentari, reprezentanţi ai producătorilor de seminţe modificate genetic, ai cultivatorilor şi procesatorilor de soia modificată genetic, ai asociaţiilor de agricultură ecologică, ai unor organizaţii neguvernamentale pentru protecţia mediului. S-a făcut o analiză riguroasă a tuturor aspectelor legate de acest sector, având în vedere avantajele tehnico-economice, sociale, dar şi riscurile cultivării plantelor modificate genetic pentru mediu, sănătate, pentru agricultura convenţională şi ecologică, aspectele etice ale acestei tehnologii.

În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii MAPDR cu experţi ai Comisiei Europene, a reieşit necesitatea adoptării unei poziţii clare din partea României în acest domeniu, în perspectiva integrării europene.

Prin urmare, în şedinţa Guvernului României din data de 25.01.2006, s-a decis interzicerea cultivării soiei modificate genetic în România începând cu data de 1 ianuarie 2007, conform reglementărilor în vigoare în Uniunea Europeană.

Pentru anul în curs, cultivarea soiei modificate genetic va fi acceptată cu respectarea unor condiţii ce urmează a fi adoptate în perioada imediat următoare prin hotărâre de Guvern.

România va continua armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene, construirea cadrului instituţional pentru implementarea acesteia, în vederea întăririi sistemului de inspecţie şi control al activităţilor cu organisme modificate genetic.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro