In data de 25 ianuarie 2013, prim-ministrul Victor Ponta facea o declaratie publica in care isi asuma vina pentru criza citostaticelor. Victor Ponta declara pe 25 ianuarie 2013 ca „e justificat sa mi se ceara demisia pentru criza citostaticelor, dar pana miercuri rezolv problema”. În 5 zile adica. Au trecut 5, apoi 10, apoi doua luni, dar problema nu s-a rezolvat. Ba mai mult, pe atunci premierul recunostea indreptatirea oricui i-ar fi solicitat demisia din pricina aceasta. La momentul respectiv, acea declaratie insemna o noua raza de speranta pentru orice bolnav de cancer din Romania. O speranta naruita, asa cum se naruie intreaga economie romaneasca. Asa cum asteapta in zadar angajatii de la Oltchim.
Este justificat atunci sa intreb: unde este demisia, domnule Ponta?
Domnule Ponta, ati pozat in erou in 25 ianuarie 2013 cand ati spus ca va asumati vina pentru criza citostaticelor. Și ati recunoscut cu propriile cuvinte cat ati alocat pentru a debloca lucrurile: o ora si jumatate. Reforma din sanatate nu este o chestiune de o ora si jumatate. Reforma din sanatate se masoara in vietile romanilor.
La doua luni de la acea declaratie, criza citostaticelor a ramas in continuare nerezolvata. Guvernul USL s-a spalat repede pe maini prin aprobarea a 800.000 euro pentru rezolvarea crizei. Însa masurile pentru deblocarea birocratiei pentru ca medicamentele sa ajunga la bolnavi lipsesc cu desavarsire. Între medicamentele citostatice si pacientul roman se interpun 7 institutii care alcatuiesc un lant birocratic greoi si nefunctional.
Le reamintim domnilor ministri ca bolnavii au dreptul la tratament oncologic gratuit. Statul roman are obligatia, prin lege, de a asigura tratamentul oncologic in tara, fara ca bolnavii sa caute citostaticele la farmaciile din strainatate.
Promisiunile insa au curs una dupa alta.
Prima promisiune: de la pacient la minister, vom cunoaste dimensiunea stocurilor de medicamente existente
Cuvanul „alerta” pentru USL nu inseamna nimic. Ca masura luata in ianuarie 2013 a fost infiintat un grup de alerta rapida intre Unifarm, Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) si Directia Farmaceutica din minister, Casa Nationala si Comisia de Oncologie a Ministerului. Grup de alerta care nu a rezolvat nimic. Alerta insa nu se referea la masuri efective de rezolvare a problemei, ci la centralizari lunare a nivelului de stocuri, de consum si a necesarului pentru urmatoarea perioada. Nici macar atat nu a reusit. Comisia de oncologie a Ministerului, careia i s-au cerut raportarile, nu a fost in stare sa le realizeze conform machetei. Un grad mai mare de birocratie cand in joc sunt vietile oamenilor nici nu exista.
Abia dupa o luna si jumatate oficialii din Ministerul Sanatatii si-au dat seama ca masura nu are niciun rezultat. Continuarea? „O formula mai drastica”, in cuvintele d-lui Adrian Pana, secretar de stat in Ministerul Sanatatii. Adica, din nou, alte raportari: colectarea, de data aceasta zilnica, de stocuri, consum si necesar pe o perioada scurta de la fiecare sectie de oncologie din aceasta tara. Domnule Ponta, nici sa nu va asteptati sa se rezolve criza citostaticelor cand tot ce faceti este sa culegeti raportari! Dl. Pana numeste aceasta masura „militarizata”. Domnule Ponta, ati facut armata? Atunci stiti ca asta nu inseamna militarie!
A doua promisiune: stocurile de medicamente pe site-ul Ministerului Sanatatii
La sfarsitul lunii ianuarie 2013, Ministerul Sanatatii a propus, printre masurile necesare pentru rezolvarea crizei citostaticelor, si publicarea stocurilor de medicamente destinate tratamentului oncologic, impreuna cu actualizarea saptamanala a acestora, pe site-ul Ministerului Sanatatii. Ca urmare a celor de mai sus, stocurile nu au fost publicate nici la 29 martie. Ba mai mult, Ministerul Sanatatii a venit cu o noua promisiune: abia la 31 martie va face publice stocurile existente de citostatice atat la nivelul spitalelor, cat si la nivelul Unifarm-ului, distribuitorul de medicamente al statului roman. Ce e mai simplu decat sa amani de pe o zi pe alta?
Oricine stie ca dinamismul deblocarii este dat de la nivelul conducerii. Ori guvernul Ponta nu a fost in stare sa miste lucrurile. Nu a fost in stare sa transmita urgenta cu care lucrurile trebuie facute in structurile subordonate.
A treia promisiune: bolnavii nu mai vin la spital cu medicamentele in buzunar
La inceputul lunii februarie, ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu declara ca va monitoriza atent toate internarile si necesarul de medicamente si produse medicale din unitatile sanitare pentru ca pacientii sa nu mai vina cu medicamente de acasa pentru a fi tratati corespunzator. Tot atunci anunta si incheierea epocii in care bolnavii erau trimisi sa cumpere medicamente, in lipsa celor din farmacia spitalului.
Recent insa, pe 21 martie, Adrian Pana a recunoscut ca masurile luate de guvernul USL nu au produs niciun efect in criza citostaticelor. Adrian Pana se scuza ca „lucrurile nu au mers atat de repede pe cat ne-am fi dorit”.
„Incredibilele bariere birocratice” pentru care premierul Ponta isi cerea iertare in ianuarie nu au fost nici pana azi depasite. Preocuparea Minsterului Sanatatii a fost cu totul alta. Ministrul Nicolaescu s-a invartit cu reforma in sanatate de ochii FMI – ba reformam, ba luam masuri ca sa avem rezultate imediate. Desi toate acestea le-a ratat, nu a ratat amenajarea biroului sau ministerial cu sponsorizare din partea unei clinici private. Eugen Nicolaescu are, in acest moment, o problema majora de etica si moralitate si se afla intr-un foarte probabil conflict de interese. O sponsorizare din partea unei clinici private pentru ministrul sanatatii nu este niciodata personala, cum sustine Eugen Nicolaescu. La acest nivel guvernamental nu exista sponsorizari personale, pentru ca Eugen Nicolaescu nu este un cetatean privat, ci membru al Parlamentului, ministrul sanatatii si cel in mana caruia se afla derogarile pentru spitalele private din Romania.
Este insa doar una dintre fatetele problemei privind asigurarea necesarului de medicamente. La fel cum guvernul Ponta a lasat sa se rezolve de la sine problema birocratiei, tot astfel asista si la lipsa contractelor cu furnizorii unor astfel de medicamente. Dupa cum vorbim de atragerea investitorilor, tot la fel vorbim si despre atragerea furnizorilor.
Concluzia? Guvernul USL nu este decat executivul declaratiilor si al bunelor intentii afisate. În fapt, nici Victor Ponta, nici ministrul Nicolaescu nu au absolut nicio solutie pentru a rezolva problema citostaticelor sau orice alta problema serioasa a Romaniei.
Batalia de hartii, memorii si petitii, singura cu care pot riposta pacientii, nu sacrifica institutia guvernului sau a ministerului, ci curma vietile oamenilor.
Bolnavii de cancer asteapta inca miercurea in care Victor Ponta va gasi o solutie pentru ei. PDL ii asteapta demisia, impreuna cu cea a ministrului incompetent Nicolaescu.
Domnule Ponta, pe baza propriilor declaratii din ianuarie 2013, va solicit demisia, alaturi de cea a ministrului Nicolaescu, pentru situatia inacceptabila din sistemul de sanatate si mai cu seama pentru criza citostaticelor, pentru care v-ati asumat in mod personal raspunderea. Ce le veti arata de aceasta data romanilor? Ca aveti cuvant? Ca ceea ce rostiti sunt simple promisiuni desarte?
Pentru ca bolnavii nu au timpul sa astepte demisiile celor doi, am depus o interpelare parlamentara prin care solicit Ministerului Sanatatii trei raspunsuri:
1. Care este stadiul in care se afla la momentul actual raportarile privind stocurile, necesarul si consumul de medicamente destinate tratamentului oncologic?
2. În ce masura acopera stocurile necesarul existent? Care sunt solutiile practice pentru ca bolnavii sa beneficieze de-acum incolo de tratamentul care li se cuvine? Care este schema gandita in ultimele doua luni pentru a asigura necesarul de medicamente in urmatoarea perioada si pentru a evita viitoare crize asemanatoare?
3. În ce masura sunt solutionate, la nivelul Ministerului si al guvernului, petitiile si reclamatiile care vin din partea bolnavilor?
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro