Comitetul pentru Situații de Urgență a modificat luni seară hotărârea în baza căreia a decis închiderea tuturor unităților școlare și a decis că creșele și after school-urile, aflate în subordinea autorităților locale, rămân deschise.
Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu Țipișcă, pentru Edupedu.ro.
Țipișcă susține că a fost îndreptată, de fapt, o eroare materială din textul primei hotărâri, prin care se aplica intrarea în scenariul roșu în Capitală, și care nu a fost dată publicității.
Din noua hotărâre sunt scoase creșele, care fac parte din învățământul antepreșcolar.
Creșele și after school-urile pot funcționa, universitățile decid singure cum organizează cursurile, a explicat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Prefecturii București.
Mariana Stancu-Țipișcă, a declarat că „activitatea în creșe și after school-uri este permisă în continuare, confom ordinului comun al Ministrului Sănătății, Ministrului Educației și Ministrului Muncii. Iar pentru universități, decizia aparține Senatului universității“.
Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență a decis închiderea, pentru următoarele 14 zile, începând de marți, de la miezul nopții, a școlilor, restaurantelor și teatrelor, după ce indicele de infectare cu coronavirus a ajuns luni în Capitală la 3,19.
Premierul Ludovic Orban a explicat încă de luni dimineață că grădinițele și unitățile de tip after-school nu vor fi afectate de ultimele măsuri care vor intra în vigoare ca urmare a depășirii incidenței de 3 cazuri la mia de locuitori în București.
„Nu fac parte din activitățile care intra în restricții cele din creșe și afterschool-uri. Nu fac obiectul reglementării. Sigur că odată cu organizarea cursurilor online, afterschool-ul normal nu prea mai poate să funcționeze pentru că, dacă elevii dacă nu se duc la școală și participă online la procesul educațional, și afterschool-ul nu va mai putea funcționa.
Dar aftershool-ul și creșele nu sunt în cadrul reglementărilor. În cazul în care optează să funcționeze pot funcționa. Nu fac parte din activitățile care intră sub restricție atunci când este depășit indicele de 3 la mie”, a spus Orban.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro