Crahul City Insurance | Cum se apără șefii ASF în dosarul de la DIICOT

octombrie 26, 2021

Dosarul falimentului societății de asigurări City este anchetat de DIICOT, care a reunit mai multe plângeri penale legate de neregulile companiei care avea peste trei milioane de clienți pe piața asigurărilor RCA.

Din datele puse la dispoziția procurorilor de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), instituția care controlează piața de asigurări din România, reiese că șefii autorității nu se consideră vinovați de faptul că activitatea City Insurance a fost suspendată în urma unor posibile fraude pe care nu le-au descoperit.

Autoritatea este condusă de un consiliu format din nouă persoane, din care fac parte președintele instituției (Nicu Marcu), patru vicepreședinți și alți patru membri neexecutivi.

Ancheta penală legată de falimentul City Insurance este realizată de DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism). Dosarul a reunit mai multe plângeri penale legate de fraude, infracțiuni realizate de un grup organizat și activitatea Autorității pentru Supraveghere Financiară.

Șefii ASF consideră că eventuala vină pentru falimentul City Insurance ar putea fi cauzată de diverse fraude ale companiei de asigurări realizate în perioada 2014-2018. Opt din cei nouă membrii consiliului de conducere al ASF au fost votați în Parlament în noiembrie 2018, iar președintele Nicu Marcu, în vara anului trecut.

Daniel Apostol, șeful Direcției de Comunicare ne-a declarat că procurorii au primit date complete despre activitatea autorității și a consiliului de conducere în legătură cu City Insurance.

„Anchetatorii pot decide dacă s-a greșit, dacă nu s-a respectat legea și dacă este cineva vinovat. ASF a pus la dispoziția Parchetului un raport detaliat prin care se explică fiecare decizie”, ne-a transmis acesta.

Dosarul City Insurance, pe scurt

ASF a suspendat în luna iunie tot managementul celei mai mari companii de asigurări RCA, City Insurance, iar Fondul de Garantare al Asigurărilor a preluat conducerea societății de asigurări.

Fondul amintit este tot un organism controlat de statul român care adună contribuții de la societățile de asigurări pentru a plăti daune de până în 450.000 de lei de asigurat în cazul unui faliment. 3 milioane de asigurați de pe piața RCA, clienți City Insurance, trebuie despăgubiți prin Fondul de Garantare.

Pe 17 septembrie, ASF a cerut suspendarea autorizație de funcționare a City Insurance SA. Compania a contestat această decizie, iar primul termen este programat pe 1 noiembrie.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a depus în instanță marți, 12 octombrie, cererea de faliment împotriva City Insurance.

Problemele de la City ar fi provenit din faptul că garanțiile bancare depuse de companie nu erau reale, erau deja deținute de către alte societăți sau nu existau în realitate. Acest lucru nu a fost descoperit de ASF decât în iunie 2021.

Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA este deținută de Vivendi International SRL (85%) și de Nicolae Mușat (15%), conform datelor obținute cu ajutorul platformei termene.ro. Vivendi e o societate de tip vehicul financiar, pentru că nu a avut niciodată mai mult de un angajat. Societatea este deținută de Dan Odobescu, cumnat al lui Adrian Năstase.

Autoritatea cu salarii de 150 de milioane de lei, dar fără răspundere

În ultimii doi ani, ASF a făcut trei plângeri penale la DIICOT în legătură cu posibile înțelegeri între angajați ai instituției, membri ai fostei conduceri și compania de asigurări City. Plângerile penale vizau fapte comise între 2014 și 2018.

În aceste plângeri a fost indicat și un fost membru al comisiei de conducere al ASF și mai multe persoane cu atribuții de control care au verificat City Insurance, a confirmat pentru Europa Liberă o sursă implicată în investigație.

Conform surselor Europa Libera, actuala conducere a ASF a declarat procurorilor că nu are cadrul legal pentru a preveni astfel de falimente. Însă, misiunea instituției atunci când a fost creată, în 2013, după transformarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a fost tocmai pentru a preîntâmpina astfel de falimente sau fraude.

Conform raportului de anul trecut, ASF are un buget de salarii și cheltuieli aferente angajaților și colaboratorilor de 150 de milioane de lei pe an. Instituția are aproximativ 600 de angajați.

ASF caută un vinovat

Și la audierile din Parlament, de la sfârșitul lunii septembrie, conducerea ASF a transmis celor 30 de deputați Comisia de Buget Finanțe că trebuie schimbată legislația pentru a preveni astfel de falimente.

După retragerea autorizației de func­­țio­nare a City Insurance, conducerea ASF a fost chemată la audieri în comisiile reunite de buget-finanțe.

„Vina pentru situația actuală din piața asigurărilor este și la ASF, și la Parlament pentru că trebuia îmbunătățit cadrul legislativ, atât din perspectiva legii asigurărilor, cât și prin modificarea legii RCA, care din 2017 a permis să apară foarte multe fraude în piață”, declara atunci presei deputatul Iulius Marian Firczak.

Dintr-un document consultat de Europa Liberă, redactat după audierile din parlament din 29 septembrie, reiese că nimeni din comisia de conducere a ASF nu a fost sancționat în urma falimentului City Insurance.

Evoluția componenței consiliului de conducere al ASF de la momentul înființării și până acum.

Europa Liberă a cerut informații reprezentanților ASF în legătură cu eventuale sancțiuni aplicate membrilor consiliului de conducere sau vreunui alt angajat al autorității care avea în atribuții controlul la City.

Directorul departamentului de comunicare, Daniel Apostol, ne-a explicat că acest lucru nu s-a întâmplat până în în prezent.

„Trebuie explicat că membrii consiliului de conducere sunt numiți de parlament și nu pot fi sancționați de vreun organism al ASF”, ne-a spus Daniel Apostol.

În ceea ce privește angajații direcțiilor din ASF, „se lucrează la un raport complet din care să reiasă ce măsură a luat fiecare compartiment, fiecare angajat care avea în atribuții sectorul acesta și nu numai. Acest raport este în lucru”, a mai punctat Daniel Apostol.

Cei nouă membri ai Consiliului ASF

ASF a fost înființată în 2013 și a avut patru președinți: Dan Radu Rușanu (2013-2014), Mișu Negrițoiu (2014-2017), Leonardo Badea (2017-2019).

Timp de un an, autoritatea nu a avut un președinte, Nicu Marcu a fost numit în funcție de-abia în 2020. Instituția este, teoretic, una care se autofinanțează, însă această autofinanțare se bazează pe contribuții pe care firmele de asigurări, nebancare ar trebuie să le achite statului.

Pe scurt, ASF se autofinanțează din „taxele” plătite de firmele din domeniu.

De la înființarea autorității și până acum, instituția nu a putut preîntâmpina falimentul și mai ales fraudele de la Astra Asigurări și Carpatica.

În acest moment, consiliul de conducere al ASF este alcătuit din:

Nicu Marcu, președinte din iunie 2020 (venituri de 391.000 de lei, însă doar pe ultimele șase luni ale anului trecut)

Până să fie numit anul trecut de parlament în fruntea ASF, acesta s-a făcut cunoscut ca un apropiat al lui Daniel Chițoiu, Dan Radu Rușanu și Viorel Hrebenciuc, conform surselor Europa Liberă. Primii doi l-au ajutat să ajungă în funcții în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Consiliul Național de Integritate și Curtea de Conturi, iar Hrebenciuc a contribuit ca Marcu să ajungă parlamentar de Bacău, în 2012.

Așa cum a mai prezentat Europa Liberă, anul trecut Nicu Marcu a fost ales printr-o înțelegere între PNL și PSD.

„Din prima zi a mandatului meu de președinte al autorității, mi-am propus aplicarea fermă a legii și stoparea neregulilor din piața asigurărilor și vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigații de specialitate, dovezi concrete și sprijinul instituțiilor de aplicare a legii din România, precum și din alte state”, preciza Nicu Marcu printr-un comunicat de presă după suspendarea activității de la City Insurance.

Elena Doina Dascălu, prim-vicepreședinte din noiembrie 2018 (700.000 de lei, salariul pe 2020)

Aceasta este în funcția executivă de la ASF din noiembrie 2018. Și ea are legături cu Dan Radu Rușanu, fostul lider liberal.

Mihai Tudose a numit-o consilieră în perioada în care a fost premier (2017-2018). Între 2008 și 2017, a fost vicepreședinte al Curții de Conturi. Conform propriului CV, Dascălu a fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor în perioada 2005-2008, moment în care ministerul a fost condus de miniștrii Sebastian Vlădescu și Varujan Vosganian.

Gabriel Grădinescu, vicepreședinte din noiembrie 2012 (662.000 de lei, salariul pe anul 2020)

Acesta este un apropiat al lui Marian Oprișan, fostul lider al PSD de Vrancea, aflat în apogeul puterii în 2018, atunci când a fost numit Grădinescu. Larisa Nădrag, iubita cu 13 ani mai tânără a lui Marian Oprișan, a fost angajată la ASF după ce Grădinescu a fost numit vicepreședinte.

Profesional, Grădinescu a fost din 2005 și până în 2018 președinte al unei filiale de bancă din Vrancea.

Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte din noiembrie 2018 (652.000 de lei, salariul pe anul 2020)

Este considerat un apropiat al PSD și un amic al lui Darius Vâlcov, fostul om de încredere al lui Liviu Dragnea.

Cristian Roșu, vicepreședinte din noiembrie 2018 (650.000 de lei, salariul pe anul 2020)

Acesta a ajuns în ASF în 2013 odată cu numirea lui Dan Radu Rușanu, fiind chiar consilier al acestuia în 2014-2015. Perioada a coincis cu anul în care au început problemele cu justiția ale fostului liberal.

Rușanu a fost reținut timp de patru luni în dosarul denumit „Carpatica”. În acest an, Rușanu a fost achitat definitiv și a obținut și despăgubiri pentru perioada de arest preventiv.

Jozsef Birtalan, membru neexecutiv din noiembrie 2018 (366.00 de lei, salariul pe anul 2020)

A fost susținut de UDMR, partid unde a și fost membru.

Ioan Gheorghe Țara, membru neexecutiv din noiembrie 2018 (362.000 de lei, salariul pe anul 2020)

A fost consilier județean din partea PSD în Bihor.

Aura Gabriela Socol, membru neexecutiv din noiembrie 2018 (364.00 de lei, salariul pe anul 2020)

Aceasta este soția economistului Cristian Socol, auto-declarat susținător al politicilor economice ale PSD în perioada când partidul era condus de Liviu Dragnea.

Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru neexecutiv din noiembrie 2018 (364.00 de lei, salariul pe anul 2020)

Acesta este fostul soț al Olguței Vasilescu, primarul Craiovei și lider al PSD. Wlassopol, fost jurnalist, a fost chiar prim-vicepreședinte al ASF în perioada 2017-2018.

Componența fostului consiliu

Reamintim că actuala conducere a ASF a oferit documente și date procurorilor din care reiese că posibile nereguli legate de monitorizarea activității City Insurance au fost realizate de vechiul consiliul de conducere.

Cert este că din datele verificate de Europa Liberă, din 2020, odată cu numirea lui Nicu Marcu în fruntea ASF, instituția a dat într-un an tot atâtea sancțiuni către City Insurance cât a acordat autoritatea în perioada 2013-2020.

Leonardo Badea - președinte ASF

Este un fost senator (2012-2016) și deputat (2016-2017) din partea PSD. A fost considerat un apropiat al lui Adrian Țuțuianu și Liviu Dragnea. Chiar și după ce liderul din Dâmbovița s-a certat cu fostul președinte al PSD, Leonardo Badea a ales să-i fie fidel lui Dragnea. Răsplata a fost numirea în 2017 în fruntea ASF unde a câștigat și 970.000 de lei pe an. În 2019, și-a dat demisia de la autoritate doar pentru a putea fi numit vice-guvernator al Băncii Naționale a României.

Ovidiu Răzvan Wlassopol - a fost chiar prim-vicepremier al ASF

Probabil cea mai controversată numire în consiliul autorității a fost cea a fostului soț al Olguței Vasilescu în a doua funcție ca importanță din ASF. A contat că legislativul era dominat în vara lui 2017 de PSD și ALDE, iar fosta parteneră de viață a lui Wlassopol era unul dintre cei mai importanți lideri ai social-democraților. Reamintim că și acum, Wlassopol face parte din consiliul de conducere al autorității, fiind votat de parlament pe o funcție neexecutivă în 2018.

Cornel Coca Dumitrescu - vicepreședinte ASF

El s-a ocupat de sectorul RCA între 2014-2017. Și acum este directorului Fondului de Garantare a Asigurărilor, „pușculița” din care se vor plăti polițele care nu mai pot fi despăgubite de City. Provine din domeniul bancar-asigurări. A făcut parte din 2007 din conducerea grupului Romexterra.

Mircea Ursache - vicepreședinte ASF

Și acesta este un fost membru PSD, partid care l-a propulsat (2001-2005 și în 2009) în fruntea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Ion Giurescu - vicepreședinte ASF

Este și el un fost parlamentar PSD (1996-2000 și 2004-2006) care din 2006 a trecut în lumea instituțiilor care supravegheau în numele statului sistemul de asigurări sau de pensii.

Gheorghe Marcu - membru neexecutiv

Și el a fost un fost parlamentar PSD. A fost un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, fostul lider parlamentar al partidului.

Albin Biro - membru neexecutiv

A fost sprijinit de UDMR pentru a ajunge în această funcție.

Daniel Ștefan Armeanu - membru neexecutiv

Acesta este acum vicepreședinte al ASF.

Gabriela Boca - membru neexecutiv

A fost sprijinită ALDE pentru această funcție.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro