Coronavirusul aduce majoritatea companiilor aeriene în faliment, în lipsa unor măsuri de sprijin

martie 16, 2020

Pandemia de coronavirus va conduce la falimentarea celor mai multe companii aeriene până la finalul lunii mai dacă guvernele și industria aeronautică nu iau măsuri comune pentru a evita un asemenea scenariu, susține un consultant în domeniul aviației, citat într-o analiză Bloomberg.

Majoritatea companiilor au ajuns deja în faliment tehnic sau au încălcat substanțial acordurile privind plata datoriilor. Transportatorii au epuizat rezervele de numerar după ce avioanele au fost consemnate la sol, iar cursele care încă mai sunt posibile sunt pe jumătate goale, arată Centrul pentru Aviație CAPA, firmă de consultanță cu sediul în Sidney.

Totul despre evoluția coronavirusului, în România și în lume, citiți pe liveblogul Europa Liberă.

„Este nevoie, acum, de acţiune coordonată din partea guvernelor şi industriei dacă vrem să evităm o catastrofă", a avertizat CAPA. Altfel, „ieșirea din criză va fi precum intrarea pe un front de luptă, plină de victime", completează consultanții.

Analiza preconizează că cele mai mari companii aeriene din Statele Unite, China şi Orientul Mijlociu vor supravieţui crizei, cel mai probabil, datorită sprijinului din partea guvernelor naţionale sau graţie unor eforturi făcute de patroni.

Companiile aeriene au fost printre cele mai lovite de răspândirea coronavirusului care efectiv a oprit traficul aerian. Operatori de pe toate continentele au redus din capacitate, iar unele companii au început să-şi concedieze angajaţii.

Industria ar putea pierde 113 miliarde de dolari în venituri în acest an, estima săptămâna trecută Asociaţia internaţională pentru transport aerian.

 

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro