Pe 2 mai, adulții din Spania au primit permisiunea să facă jogging, să meargă pe bicicletă sau să practice sporturi individuale, după șapte săptămâni de carantină totală din cauza pandemiei de coronavirus.
„În unele zone, a fost haos total. Spre exemplu, poliția din Madrid a trebuit să îi alunge pe oamenii care voiau să facă sport în zonele verzi ale capitalei”, a scris publicația infobae, citată de Digisport.ro.
„Au rupt sigiliile și au intrat în Madrid Rio și Casa de Campo. A fost haos”, conform comunicatelor de presă a ale poliției. Până cel puțin pe 9 mai, parcurile din Madrid rămân închise, potrivit deciziei luate de primarul capitalei Spaniei.
„Acum se pare că toată lumea face sport”, a titrat El Pais, citând vorbele polițiștilor din Madrid.
Spania a depăşit sâmbătă 25.000 de decese de coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 276 de decese, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Madrid, care precizează că numărul total al morţilor de COVID-19 a ajuns la 25.100, potrivit agenției spaniole EFE, citată de Agerpres
Totuşi, notează EFE, este pentru a treia zi consecutiv când numărul zilnic de morţi este sub pragul de 300 de persoane.
Noile cazuri de coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore se ridică la 1.147, iar totalul este de 216.582 de contagieri de la începutul epidemiei din Spania. În plus, 2.572 persoane au fost externate în ultimele 24 de ore, ceea ce face ca numărul total al persoanelor vindecate să ajungă la 117.248.
Spania a fost una dintre ţările cele mai afectate de coronavirus la nivel mondial, însă a depăşit vârful pandemiei şi a început să relaxeze gradual restricţiile impuse populaţiei.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro