Coronavirus în România: Casa Regală pune la dispoziția statului facilități de cazare pe domeniul Peleș

martie 19, 2020

Casa Regală a României a anunțat, joi, că pune la dispoziție spațiile de cazare de pe Domeniul Regal Peleș Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Familia Regală au transmis, joi, că sunt alături de societate și de autoritățile statului român pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus.

„Ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României, Custodele Coroanei și surorile sale au luat decizia de a pune la dispoziția Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu titlu gratuit, un număr de 53 de spații de cazare individuale în unitățile hoteliere și vilele de pe Domeniul Regal Peleș, pentru persoanele care vor fi nevoite să stea în carantină”, se arată într-un comunicat al Casei Regale, citat de Mediafax.

Potrivit documentului citat, Asociația Casa Majestății Sale a primit confirmarea acestei decizii din partea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro