Coronavirus: Danemarca menține restricțiile pentru cetățenilor români

Numărul mare și în creștere de noi cazuri de infectare cu coronavirus a făcut autoritățile daneze să adauge România pe lista celor șase țări a căror cetățeni nu pot intra în țară.

Pragul stabilit de autorităţile daneze pentru ridicarea restricţiilor este de cel mult 20 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână, criteriu în care nu se încadrează România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi cea mai mare parte a Suediei vecine, conform agenție DPA, citată de Agerpres.

„Relaxarea avertismentelor de călătorie arată că atât Danemarca, dar şi cea mai mare parte a Europei se află într-o poziţie mult mai bună decât cea la care am îndrăznit să sperăm până foarte recent”, a declarat ministrul danez de externe, Jeppe Kofod, 

Cu două zile înainte, Estonia anunțase că românii vor trebui să stea în carantină timp de 14 zile la intrarea în țară. Măsura se va aplica și pentru cei care vin în Estonia din țări precum Polonia, Suedia, Bulgaria, Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii.

România a depășit media europeană după numărul de infectări la suta de mii de locuitori, țara noastră situându-se pe locul trei.

Şi Norvegia a anunţat relaxarea restricţiilor de călătorie, dar le va menţine de asemenea în cazul Suediei, persoanele revenite din această ţară fiind obligate să rămână în autoizolare 14 zile.

Premierul norvegian Erna Solberg a declarat că începând din 15 iulie majoritatea persoanelor revenite din ţările spaţiului Schengen şi ale Spaţiului Economic European (SEE) vor putea călători în Norvegia, dacă rata transmiterii noului coronavirus în aceste ţări se menţine scăzută.

Institutul norvegian de sănătate publică va elabora până pe 10 iulie o listă cu statele şi regiunile pentru care se ridică restricţiile, criteriul fiind de asemenea un raport între noile contagieri într-un interval de timp şi populaţia totală, lista urmând să fie actualizată la fiecare două săptămâni.

Citește și:

Epidemia crește din nou în Europa, dar granițele se redeschid: unde pot românii să-și facă vacanțele

Cât de mare mai e pericolul Covid-19 în România

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org