Continental AG vizeaza realizarea unei cifre de afaceri anuale de 25 de miliarde de euro

octombrie 31, 2008

Furnizorul de componente pentru industria automobilelor va reduce datoriile financiare nete in 2008, conform planului
Vanzarile cresc dupa noua luni la 19,15 miliarde de euro
Marja EBIT inainte de PPA (purchase price allocation - alocarea pretului de cumparare) si efectele speciale cresc la 1.569,6 milioane de euro
Rubber Group - cu o marja EBIT de 11,1 procente - isi continua drumul cu aceeasi consecventa
Automotive Group este afectata puternic de conditiile de piata dificile
S-a initiat un plan exhaustiv de reducere a costurilor

Continental AG Hanovra isi propune in anul 2008 realizarea unei cifre de afaceri de 25 de miliarde de euro si reducerea datoriilor nete, conform planului. Furnizorul international de subansamble auto a confirmat joi, la Hanovra, obiectivul corectat pe 13 septembrie referitor la o marja EBIT de 8,5%. Acesta a fost rectificat in functie de amortizarile rezultate in urma alocarii pretului de cumparare de la Siemens VDO, precum si in functie de cheltuielile de restructurare si integrare. Cu toate acestea, trimestrul al patrulea lasa loc pentru incertitudini, generate de conjunctura regresiva. In contextul unei situatii de piata tot mai dificile, compania are in plan un program de reducere a costurilor, care se desfasoara in paralel cu proiectele de restructurare.
"In prima jumatate a anului, rezultatele slabe inregistrate pe piata din America de Nord au fost compensate de conjuctura favorabila din Europa si Asia. Insa in ultimul trimestru au fost semne drastice de incetinire a cresterii in toate pietele, iar declinul dramatic din Europa a avut in mod special un impact negativ asupra noastra. Acesta tendinta ar putea sa se accentueze in anul 2009", a declarat Dr. Karl-Thomas Neumann, Directorul Comitetului Executiv Continental AG.

"Continental, prin eficienta sporita si o strategie bine definita in ceea ce priveste procesele continue de restructurare, este bine pregatita pentru a face fata provocarilor dificile care vor urma. Cu toate acestea, am configurat programe suplimentare de reducere a costurilor. De exemplu, in Automotive Group vom reduce personalul extern in regim outsourcing, vom tine cont de orele lucrate pana in prezent si vom prelungi concediul de sarbatori. In functie de locatie si de stadiul de realizare al unei lucrari, vom reduce numarul de zile lucratoare saptamanal de la 5 la mai putin. Aditional, investitiile care nu sunt absolut necesare vor fi amanate pentru moment," a declarat Dr. Neumann.
In primele noua luni ale 2008, concernul a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 60,6%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, ajungand la suma de 19.146,0 de milioane de de euro (in anul precedent suma a fost de 11.920,5 milioane de euro). Aceasta crestere a rezultat atat din cresterea organica, cat si din schimbarile din perimetrul de consolidare, in special ca urmare a achizitiei Siemens VDO. Variatiile de curs valutar au avut un efect de compensare.
EBIT consolidat inainte de amortizarea activelor necorporale din PPA si inainte de deprecierea activelor corporale din PPA (numai Siemens VDO) a crescut in primele noua luni ale 2008 cu 138,3 milioane de euro, respectiv cu 10,2% la 1.494,9 milioane de euro (in anul precedent a ajuns la 1.356,6 milioane de euro), comparativ cu perioada similara a anului trecut, si corespunde unui procent de 7,8% din vanzari (11,4% in anul precedent). In urma ajustarii cu efectele speciale rezulta o imbunatatire cu 167,2 milioane de euro, respectiv de 11,9%, ajungand la suma de 1.569,6 milioane de euro (1.402,4 milioane de euro in anul precedent). Rentabilitatea vanzarilor dupa ajustari se pozitioneaza la 8,2% (11,8% in anul precedent). Rezultatul operativ al concernului (EBIT) a scazut fata de anul precedent cu 262,5 milioane euro, respectiv cu 19,6%, la suma de 1.075,1 milioane de euro (1337,6 milioane de euro in anul precedent). Rentabiliatea vanzarilor a scazut la 5,6% (11,2% in anul precedent).
Profitul alocat actionarilor a scazut cu 56,0% la 363,5 milioane euro (825,2 milioane euro in anul precedent), iar profitul pe actiune a ajuns la 2,24 euro (fata de 5,63 euro in anul precedent).
Majorarea preturilor materiilor prime a avut un impact negativ de aproximativ 205 milioane de euro asupra nivelului EBIT al concernului, in primele noua luni si jumatate ale 2008, comparativ cu preturile din primele noua luni din 2007. Cea mai afectata de aceasta evolutie a fost divizia Rubber Group.
Directorul Adjunct al Comitetului Executiv, Manager al Rubber Group si Director financiar, Dr. Alan Hippe, a subliniat, cu privire la criza din domeniul bancar, situatia financiara solida a Continental: "La 30 septembrie 2008 Continental dispunea de o rezerva de lichiditati de aproape un miliard de euro, precum si de linii de credit acordate, dar neaccesate, de peste 2 miliarde de euro." El a atras atentia si asupra faptului ca in al treilea trimestru din 2008 un numar foarte mare de persoane si-au exercitat drepturi de conversie in valoare de 400 de milioane de euro, referitoare la obligatiunile convertibile emise in mai 2004. "Suma datorata a scazut de la 377,1 la 28,1 de milioane de euro si a dus astfel la reducerea datoriilor financiare nete. La data de 23 octombrie 2008 am returnat integral imprumutul, astel incat, ajutandu-ne si de fluxul nostru de numerar, vom reusi sa reducem datoriile financiare nete in anul 2008, conform planului."
Datoriile financiare nete ale concernului erau la data de 10 septembrie 2008 de 10.807,1 milioane euro, cu 49,3 milioane euro sub nivelul inregistrat la 31 decembrie 2007. Gradul de indatorare este estimat la 146,0%.
In primele trei trimestre din 2008 s-a inregistrat un flux de trezorerie (free cashflow) de 123,8 milioane de euro (61,6 milioane de euro in anul precedent), in crestere cu 62,2 milioane de euro fata de perioada similara din anul precedent. Venitul din dobanzi a scazut cu 446,1 milioane euro in primele 9 luni ale 2008, in comparatie cu aceeasi perioada din anul precedent, ajungand la -509,7 milioane de euro (-63,3 milioane de euro in anul precedent). Cheltuielile nete cu dobanzile au crescut fata de anul trecut cu 424,2 milioane euro, la 531,7 milioane euro. In plus, efectele cursului de schimb valutar care insumeaza 34,8 milioane de euro, in parte fara nici un efect asupra numerarului, au avut un impact negativ in 2008.
Comparativ cu 30 septembrie 2007, cheltuielile de cercetare si dezvoltare au crescut cu 110,1%, pana la 1212,5 milioane de euro (577 de milioane de euro in anul precedent), ceea ce corespunde unui procent de 6,3% din vanzari (4,8% in anul precedent). Din acest total, 1.041,3 milioane de euro a alocat Automotive Group (420,3 milioane de euro in anul precedent), ceea ce corespunde unui procent de 8,7% din vanzari (8,4% in anul precedent). Diviziei Rubber Group i-au revenit 171,2 milioane de euro (156,7 milioane de euro in anul precedent), ceea ce corespunde unui procent de 2,4% din vanzari (2,3% in anul precedent).
In primele trei trimestre din 2008 s-au investit 1.123,1 milioane de euro (560,4 milioane de euro in anul precedent) in active imobiliare si software. Cota de investitii se situeaza, dupa noua luni, la 5,9% (4,7% in anul precedent) Din acest total Automotive Group a alocat 763,3 milioane de euro (272,4 milioane de euro in anul precedent), corespunzator unui procent de 6,4% din vanzari (5,4% in anul precedent). Rubber Group a investit 348,5 milioane de euro (286,5 milioane de euro in anul precedent), ceea ce corespunde unui procent de 4,9% din vanzari (fata de 4,1% anul trecut).
La 30 septembrie 2008, Continental avea 146.496 de angajati, cu 5.158 mai putin decat la sfarsitul lui 2007. Vanzarea activitatii de electromotoare a dus la reducerea numarului de angajati cu 4.557.
Analizand principalele divizii, Pretedintele Comitetului Executiv, Dr. Neumann, a atras atentia ca efectele speciale, printre care se numara si costurile de restructurare la Division Interior, asupra diviziei Automotive Group, condusa de el, au impovarat divizia in primele 9 luni ale 2008 cu peste 100 de milioane euro, comparativ cu 24 de milioane de euro in perioada similara a anului trecut. Dr. Neumann a amintit, de asemenea, de existenta unui program care se desfasoara in cadrul diviziei Powertrain, sub motto-ul "Empowered": "Prin intermediul acestui program rezolvam probleme care merg mult mai in profunzime decat ne asteptaseram initial, probleme care incep de la structurile de costuri insuficiente, care pun in discutie subiecte legate de productie, pana la cele referitoare la cercetare si dezvoltare."
Referitor la Rubber Group, divizia condusa de el, Dr. Hippe a mentionat rezultatul operativ (EBIT) de un miliard de euro inregistrat de grup in primele noua luni ale anului, independent de majorarea costurilor materiei prime, rezultat net superior celui din anul precedent. "In ciuda majorarii semnificative de pret a materiei prime, am realizat in perioada ianuarie - septembrie o marja EBIT de 11,1%. Acest lucru dovedeste cat se poate de clar ca Rubber Group isi urmeaza cu consecventa drumul, fiind la fel de robust. Cu toate acestea, vom analiza in continuare noi masuri de reducere a costurilor. De asemenea, vom verifica toate investitiile noastre. Se vede asadar ca divizia nou formata are o structura suverana, care se bazeaza pe relatia de afaceri cu beneficiarii finali, o structura echipata corespunzator pentru a putea face fata provocarilor deosebite ce o asteapta, care va genera valoare pe termen lung. Rubber Group va avea in 2008 costuri legate de materia prima cu aproximativ 270 de milioane de euro mai mari decat in 2007.

Cu o cifra de afaceri estimata la peste 25 de miliarde de euro in anul 2008, concernul Continental AG este unul dintre furnizorii de top ai industriei de automobile la nivel mondial. Prin produsele si solutiile oferite partenerilor sai - anvelope, sisteme de franare, componente pentru mecanismele de rulare, infotainment, electronica pentru vehicule, anvelope si elastomeri tehnici - compania contribuie la siguranta in trafic si la protejarea mediului inconjurator. Continental este de asemenea un partener competent in sisteme de comunicatii pentru automobile. Concernul are in prezent aproximativ 146.500 de angajati, in aproximativ 200 de locatii, din 36 de tari.
Concernul Continental AG se afla in Romania inca din anul 1998. Cu investitii de peste 350 de milioane de euro, prezenta cu 5 dintre cele 6 divizii ale concernului: anvelope pentru autoturisme, powetrain (sisteme de transmisie si actionare), interior si multimedia, chassis & safety (componente pentru sasiu si siguranta) si Contitech (tubulatura si sisteme de transmisie) in 5 locatii din Romania: Timisoara, Sibiu, Carei, Arad si Iasi si un numar de peste 6.500 de angajati, Continental AG este unul dintre investitorii si angajatorii de prim rang ai industriei automotive din Romania.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro