Containerele în care au fost amenajate saloane pentru tratarea pacienților cu Covid-19 de la Sibiu fac obiectul unei anchete deschise de serviciul teritorial Alba Iulia al DNA, a anunțat noul director militar al spitalului județean de Urgență Sibiu.
Procurorii au cerut, deja, documente de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în legătură cu plățile făcute pentru containerele care au costat peste 6 milioane de lei și care au fost amplasate în curtea spitalului în luna octombrie a acestui an.
„Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări 'Amplasare provizorie şi reversibilă - construcţii modulare spital' precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate", a explicat pentru Agerpres directorul SCJU Sibi, locotenent-colonelul Constantin-Marinel Vlase.
Plătite din banii consiliului județean Sibiu, containerele au costat șase milioane iar anunțul amplasării lor a fost făcut de spitalul de urgență în luna octombrie.
„Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică şi execuţie lucrări. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Sibiu, care continuă investiţiile pentru asigurarea celor mai bune condiţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de mp", anunţ fosta conducere a spitalului luna trecută într-un comunicat remis presei.
Containerele au fost amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de metri pătrați.
Fosta șefă a spitalului, Lilian Coldea, a demisionat săptămâna trecută, locul său fiind luat de comandant militar.
Județul Sibiu a atins săptămâna trecută cea mai mare rată de infectare din țară, 9 la mia de locuitori, iar municipiul Sibiu și trei localități din județ sunt în carantină de o săptămână. Demisiile directorului SCJU Sibiu și al DSP Sibiu au fost cerute direct de la guvern. Și conducerea DSP Sibiu a fost schimbată și preluată de un militar, medicul colonel Daniel Chelcea. Luni, rata de infectare la Sibiu era de 8,64.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro