Conservatorii ii cer premierului Guvern monocolor, pana pe 12 martie

februarie 26, 2007

Consiliul National Extraordinar al Partidului Conservator a decis cu unanimitate de voturi patru rezolutii:

1. Conservatorii i-au dat un ultimatum premierului Calin Popescu Tariceanu ca, pana pe 12 martie 2007, sa prezinte Parlamentului o formula restructurata de Guvern, compusa exclusiv din reprezentanti ai PNL. In caz contrar, Partidul Conservator va initia si semna o motiune de cenzura indreptata impotriva actualului guvern PNL-PD-UDMR.
2. Conservatorii au lansat Platforma de sprijin a pensionarilor. Ca urmare, de astazi, Filialele Judetene ale Partidului Conservator vor avea un post de vicepresedinte insarcinat cu problemele pensionarilor. Postul va fi ocupat chiar de un pensionar. Solutiile propuse vor deveni proiecte de lege si vor fi sustinute in Senat si Camera Deputatilor de catre parlamentarii Partidului Conservator.
3. Conservatorii au cerut autoritatilor statului, Presedintiei si Guvernului sa adopte o atitudine matura si demna in privinta pozitiei Romaniei in cadrul Uniunii Europene. Conservatorii au cerut ca ingerintele unor reprezentanti ai altor state membre in politica interna a Romaniei sa nu se repete. Romania este un stat cu drepturi depline si trebuie tratat ca atare, asa cum prevede "Tratatul de instituire a Constitutiei Uniunii Europene".
4. Conservatorii au decis sa initieze demersurile pentru modificarea Constitutiei, in sensul adoptarii unei noi forme de guvernamant: Republica Parlamentara. In perioada urmatoare, conservatorii vor propune reactivarea de urgenta a comisiei parlamentare speciale si vor initia consultari politice cu toate partidele, in vederea asigurarii unei majoritati favorabile modificarii Constitutiei.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro