CONFERINȚĂ FINALĂ proiect EDURIGHTS4GIRLS - Acces egal la educație

februarie 24, 2023

Joi, 23 februarie 2023, în Sala de festivități a Colegiului Tehnic Petru Mușat din Suceava a avut loc Conferința de închidere a proiectului EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație.

La eveniment au participat reprezentanți ai partenerilor de proiect, directorii și consilierii școlari ai celor 15 licee implicate în proiect din județele Neamț și Suceava, parteneri media.
Evenimentul a fost deschis de către Maria Teodoreanu, Președinte ASSED, Dana Jigman, Manager de proiect, Asociația GO-AHEAD, Pavel Lala, Consilier Dezvoltare personala, reprezentant al partenerului de proiect Inspectoratul Școlar Județean Neamț și de către Gabriel Matei, Inspector General Adjunct și Petru Crăciun, Inspector General Adjunct, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, cât și Angela Zarojanu, Director al Teatrului Matei Vișniec și Președinte SEVA, Doroftei Sabina Silvia, Șef Serviciu Intervenție în Regim de Urgență în domeniul Asistenței Sociale, DGASPC Suceava.

În cadrul evenimentului a avut loc și o sesiune deschisă de discuții, moderată de către Rodica Corina Andrei, Sociolog, Asociația GO-AHEAD, despre acțiunile realizate în cadrul proiectului în ceea ce privește egalitatea de gen, nediscriminare și violență de gen.
Concluziile și mesajul de închidere au aparținut Președintelui Asociației Școlare Sucevene pentru Educație și Dezvoltare (ASSED), Maria Teodoreanu.
Întâlnirea a avut loc atât fizic în sala Sala de festivități a Colegiului Tehnic Petru Mușat din Suceava, cât și pe platforma ZOOM și online pe canalul de youtube al proiectului (https://www.youtube.com/@EDURIGHTS4GIRLS).

Despre proiect
Proiect derulat de Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului EDURIGHTS4GIRLS – Access egal la educație a fost creșterea capacității nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului, în special a celor legate de problematica de gen și accesul, dreptul la educație prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie de care au beneficiat cel puțin 480 de eleve și 210 cadre didactice din 15 unități de învățământ din județele Neamț și Suceava, precum și acțiuni extinse de conștientizare, monitorizare, advocacy de care au beneficiat peste 2000 de persoane - elevi, părinți, profesori, actori din comunitățile vizate.

Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Date de contact:
Asociația GO-AHEAD - www.go-ahead.ro | Jigman Dana, Manager de proiect +40 726 226 064 | [email protected]

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » CONFERINȚĂ FINALĂ proiect EDURIGHTS4GIRLS - Acces egal la educație

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro