[Check against delivery] Ludovic Orban: Am decis să organizez această conferință de presă, odată cu votul dat de Parlamentul Romaniei ieri, votul prin care a fost investit cabinetul pe care il conduc. Incepand de ieri există un guvern cu puteri depline, care are capacitatea de a lua in continuare toate deciziile care se impun. In toată perioada de interimat, guvernul a funcționat cu toată capacitatea și a folosit toate instrumentele pe care le-a avut la dispoziție pentru a se lupta cu epidemia de coronavirus și pentru a asigura buna guvernare a Romaniei. In acest sens, este suficient să vedem datele privind evoluția numărului de cazuri in țări europene. De exemplu, in data de 26 februarie, cand in Romania era un singur caz, in Austria erau două cazuri, in Spania erau două cazuri. Comparativ, in data de ieri, in Romania erau 123 de cazuri, in Austria erau inregistrate peste 500 de cazuri, iar in Spania erau inregistrate 4.221 de cazuri. Faptul că in Romania răspandirea virusului s-a realizat mult mai incet, iar numărul de cazuri diagnosticate este incă relativ mic - din informațiile pe care le am, este vorba de 139 de cetățeni romani care sunt diagnosticați cu acest virus - este cea mai bună dovadă că toate măsurile pe care le-am luat au fost măsuri eficiente și care, chiar dacă au părut severe la momentul la care le-am luat și au fost criticate de multe ori, au produs rezultate cat se poate de bune. Odată cu votul de investitură prin care guvernul și-a recăpătat toate atribuțiile, avem posibilitatea să emitem acte normative cu valoare de lege, ordonanțe de urgență și alte categorii de acte normative. De asemenea, suntem in deplină capacitate de exercițiu și vom folosi această capacitate de exercițiu pentru a continua măsurile care se impun pentru a reduce cat mai mult posibilitatea infectării cetățenilor romani cu COVID-19. Deja in Comitetul pentru Situații de Urgență au fost luate măsuri care sunt extrem de importante. După cum ați fost informați, din toate țările in care există un număr de peste 500 de cazuri se va institui obligația intrării in izolare la domiciliu a cetățenilor care vin din aceste state. De asemenea, pentru toți cei care vin din zone in care este instituită carantina se va lua in mod obligatoriu, odată cu intrarea in țară, măsura de intrare in carantină pentru toți cetățenii care vin din astfel de zone. De asemenea, am luat măsuri pentru a imbunătăți capacitatea de acțiune a diferitelor instituții ale statului care sunt implicate in acest efort de reducere a posibilității de răspandire a virusului. Sigur că, deși numărul de cazuri comparat cu alte țări arată faptul că am luat măsuri care au avut efecte favorabile, incepand de acum, limitarea răspandirii virusului va depinde in mare parte de un comportament responsabil al fiecăruia dintre cetățenii romani. Vă cer să respectați toate recomandările care sunt formulate de specialiști - de medicii epidemiologi, de reprezentanții Ministerului Sănătății - care sunt transmise prin intermediul unor informări și anunțuri de utilitate publică. Este foarte important, pentru reducerea riscului de contaminare a altor cetățeni, ca orice cetățean roman să respecte măsurile care se iau: măsura carantinei, măsura izolării la domiciliu. De asemenea, chiar dacă viața trebuie să se desfășoare normal in continuare, căutați să respectați recomandările formulate - care sunt foarte importante pentru dumneavoastră - privind evitarea infectării cu COVID-19 sau, pentru a elimina riscul de a-i infecta pe alții, in cazul in care sunteți purtător al virusului, măsuri care țin de menținerea unei relații sociale care să-i protejeze pe ceilalți: respectarea unei distanțe, evitarea unui salut foarte apropiat, strangerea de mană sau imbrățișarea. Știm foarte clar că suntem un popor care este foarte cald, foarte afectuos și suntem obișnuiți cu efuziuni afective atunci cand ne intalnim prieteni, rude. Va trebui să ne manifestăm afecțiunea, prietenia de la distanță. Va trebui să respectăm toate celelalte indicații care sunt stabilite și transmise pe toate canalele de comunicare, astfel incat să existe un risc cat mai mic de contaminare. Sigur că urmărim cu mare atenție evoluțiile din economie. Din păcate, această epidemie are un efect negativ asupra multor domenii economice. In cursul săptămanii trecute, la inițiativa președintelui, am constituit un grup de lucru care să analizeze impactul economic al epidemiei și care să pregătească o serie de măsuri necesare pentru a susține toate domeniile economice care sunt afectate de epidemie. Este clar că in domeniul transportului, atat rutier, cat și de marfă, in domeniul industriei ospitalității - hoteluri, restaurante, cafenele - in domeniul publicității, al organizării de evenimente, ca și in alte domenii, impactul epidemiei este foarte mare și guvernul este pregătit, in cursul săptămanii viitoare, printr-o consultare amplă a partenerilor sociali, atat a patronatelor, cat și a sindicatelor, să adopte măsuri rapide pentru susținerea companiilor din domeniile afectate și pentru susținerea angajaților care lucrează la aceste companii și care riscă să aibă de suferit de pe urma reducerii drastice a activității. De asemenea, vom face in continuare analize, studii de impact, vom urmări cu mare atenție evoluțiile pe fiecare domeniu, astfel incat să adoptăm, oricand este necesar, măsuri care să poată să vină in sprijinul acestei zone care este afectată de economie. Solicit către toți angajații instituțiilor statului să fie pe deplin mobilizați, să susțină toate măsurile care sunt adoptate de guvern, iar către mediul privat să fie extrem de dispuși spre dialog, spre cooperare, spre adoptarea celor mai bune decizii, pentru că noi ne dorim, ca guvern, să adoptăm cele mai bune soluții care să permită mersul inainte al economiei. Economia trebuie să funcționeze, economia este fundamentală, ea trebuie să meargă in condițiile in care sunt date cat mai aproape de normal. Ea trebuie să meargă, in condițiile in care sunt date, cat mai aproape de normal, pentru că reducerea impactului negativ al epidemiei in economie trebuie să fie un efort conjugat atat al autorităților, cat și al mediului economic, cat și al angajaților. Aș vrea să spun cateva cuvinte despre anunțul președintului privind declararea stării de urgență. Din păcate, am văzut foarte multe informații difuzate in mod iresponsabil despre eventualele măsuri care ar urma să fie adoptate in cadrul in stării de urgență. La solicitarea președintelui, am cerut fiecărui ministru responsabil care are nevoie de măsuri speciale care să fie introduse in planul de măsuri aferente decretului prezidențial prin care se instituie starea de urgență să vină cu aceste măsuri și vreau să inștiințez cetățenii romani că vom lua doar acele măsuri care sunt absolut necesare. Am să vă dau numai cateva exemple. Se știe că e o nevoie acută de materiale, de echipamente, de substanţe, de medicamente, echipamente de protecție, pentru care există in momentul de față o dificultate foarte mare in obținerea lor, datorită cererii crescute din partea tuturor statelor pentru astfel de materiale. Avem nevoie de proceduri de achiziții rapide, imediate, prin negociere directă, de fiecare dată cand avem posibilitatea de a incheia contracte prin care să obținem astfel de produse, de echipamente, care sunt absolut necesare pentru funcționarea intregului dispozitiv care luptă impotriva acestui virus. De asemenea, avem nevoie de măsuri care să intărească toate instituțiile care sunt in prima linie a bătăliei: intărirea direcțiilor de sănătate publică, intărirea tuturor structurilor din cadrul Ministerului de Interne, intărirea capacității spitalelor de a primi pacienți și de a furniza serviciile de sănătate, care sunt absolut necesare. De asemenea, o altă măsură care este posibilă a fi luată - sigur, va fi luată numai după un studiu foarte atent - este măsura de a limita creșterile prețurilor la medicamente şi la astfel de produse, care sunt foarte căutate in momentul de față, pentru a nu permite o speculă cu aceste produse și există această posibilitate de a plafona prețurile la anumite produse absolut necesare, cum sunt măști, cum sunt mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți, biocide și alte categorii de produse. Orice măsură care va fi inclusă in cadrul stării de urgență va fi o măsură pe care noi o vom considera absolut necesară și vom incerca să limităm la maximum eventualele drepturi și libertăți care să fie afectate in cadrul stării de urgență. In fine, daţi-mi voie, inainte de a mă pune la dispoziţia dumneavoastră cu răspunsuri la intrebări, să vă spun cateva cuvinte despre starea in care mă găsesc. Am fost contact, in conformitate cu ancheta epidemiologică, al unei persoane care a fost diagnosticată pozitiv, ştiţi foarte bine, este vorba de senatorul Vergil Chițac. Chiar dacă mi-am făcut analizele și rezultatul testului este negativ, adică sunt sănătos, in conformitate cu regulile stabilite, am obligația de a sta in izolare o perioadă de 14 zile de la momentul in care am avut contact cu persoana diagnosticată pozitiv. Am decis să stau in stare de izolare intr-o clădire oficială, administrată de RA-APPS. Deși aș fi avut posibilitatea să mă izolez acasă, alături de familia mea, am decis să mă izolez in această reședință doar din cauza faptului că această reședință imi permite să imi exercit integral prerogativele de premier și am ales această formă stand departe de familia mea. Chiar dacă voi sta in perioada de izolare, practic, in această locație am toate cele necesare pentru a-mi exercita in deplină capacitate toate atribuțiile pe care le am in calitate de premier. Fac un apel la calm, la responsabilitate, la un comportament civic, la respectarea legalității, a măsurilor stabilite de Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență, măsuri stabilite de Guvern, măsuri stabilite de Ministerul de Interne. Orice decizie și orice măsură care este luată nu au alt scop decat să vă ferească de riscul de contaminare cu acest virus sau să combată efectele negative care pot apărea in economie datorită acestei epidemii. Vă stau la dispoziție cu răspunsuri la intrebări. Reporter: Bună seara, domnule prim-ministru! O primă chestiune, dacă ne puteţi aduce mai multe precizări referitoare la starea de urgenţă, in afară de procedurile privind achiziţiile sau intărirea capacităţii spitalelor şi limitarea creşterii preţurilor la medicamente, mai sunt avute in vedere şi alte măsuri, cum ar fi restricţii de circulaţie sau ce se mai prevede intre măsurile care vor fi luate in acest caz de stare de urgenţă? Şi o a doua chestiune ar fi: in Romania se fac extrem de puţine teste, cam 275 la 24 de ore, aveţi in vedere o creştere a capacităţii de testare pentru că este această capacitate de testare /.../ şi cu descopeirea de noi cazuri? Vă mulţumesc! Ludovic Orban: La prima dumneavoastră intrebare, legată de starea de urgență, sigur că va exista o formă finală a decretului prezidențial, care va cuprinde toate măsurile care se iau. Eu am prezentat cateva măsuri pe care in mod cert le vom lua. De asemenea, propunerile noastre sunt și legate de măsuri in domeniul economic, de susținerea companiilor care sunt afectate de această criză, de asemenea, măsuri de susținere a angajaților de la aceste companii. Din cate știu, există și posibilitatea unor rechiziții. Dacă vom avea nevoie de spații de carantină, se poate apela la astfel de rechiziții, de asemenea, există posibilitatea de a exista la un moment dat anumite restricții, dar, din cate știu eu, ele nu sunt prevăzute in momentul de față. Sigur că forma finală a decretului va fi prezentată de președintele Romaniei. In ceea ce priveşte capacitatea de diagnosticare, obiectivul nostru de peste o săptămană este de a crește capacitatea de diagnosticare. Pentru a putea crește capacitatea de diagnosticare este necesar să creștem numărul de aparate Real Time PCR, aparatele pe care se realizează aceste teste, să creștem numărul de kituri, de teste, numărul de kituri pentru realizarea acestor teste și, de asemenea, să creștem numărul de persoane care au expertiza, care au competența să facă aceste analize. In acest sens, suntem in curs de achiziție atat de Real Time PCR-uri, cat și de kituri necesare pentru realizarea analizelor. De asemenea, pentru instrumentele de recoltare a probelor, care sunt supuse analizelor și am luat măsuri de utilizare a unor astfel de aparate, de instrumente, de analizare și din alte domenii decat din domeniile respective. Vă dau un exemplu: la ANSVSA există 23 de astfel de aparate, din care cel mai probabil o să putem folosi o parte dintre ele. De asemenea, așteptăm la inceputul săptămanii viitoare achiziționarea catorva zeci, cel puțin 20 de aparate noi, cu cate 1.000 de kituri pentru analize in fiecare. Sigur că această capacitate de diagnosticare este foarte importantă, pentru că ne permite să punem cat mai multe diagnostice. Pe de altă parte, există o limitare. Cea mai importantă limitare pe care o vom avea este cea legată de persoanele care au competența să facă aceste analize și aici o să incercăm să identificăm un număr cat mai mare de specialiști care pot să realizeze aceste teste. Reporter: /...;/ Domnule premier, cand veţi face prima şedinţă de guvern? Aceasta ar fi o primă intrebare şi dacă se impune cumva o rectificare bugetară pentru a muta bani la sănătate sau unde va fi nevoie de achiziţii şi aş vrea să ne spuneţi, că probabil aţi văzut şi dumneavoastră că se formează cozi la magazine. Ce le transmiteţi oamenilor care cumpără orice? Ne puteţi spune dacă in acest moment avem suficiente alimente şi medicamente? Ludovic Orban: Maine va fi pus in funcţiune un sistem de videoconferinţă care să ne permită să organizăm şedinţele de guvern fără prezenţa fizică a miniştrilor care se află in izolare. Cel mai probabil, miercuri, va avea loc şedinţa de guvern. Pană miercuri, pregătim primele măsurile care trebuie adoptate, pe de o parte, intr-o mai bună acţiune pentru limitarea răspandirii infecției cu coronavirus. Pe de altă parte, măsurile de care suntem siguri că sunt serioase și pot oferi un sprijin real domeniilor economice afectate, de asemenea, pentru care există cu certitudine o susținere financiară bugetară. Printre măsurile pe care le-am inclus in cadrul decretării situației de urgență, am introdus și posibilitatea rectificării bugetare inainte de termenul care era permis prin intermediul legislației anterioare. Cu siguranță, vom avea nevoie de o rectificare bugetară și vom face această rectificare bugetară imediat ce vom avea o imagine clară asupra nevoilor reale crescute in domeniul sănătății publice, in domeniul asigurării ordinii publice, in domeniul finanțării spitalelor. O altă măsură, de exemplu, care este inclusă - pentru că știu că există o intreagă temere la nivelul spitalelor; se știe că a scăzut numărul de internări pentru alte cazuri și va scădea numărul de internări pentru alte cazuri și finanțarea spitalelor pe contractul-cadru care este incă in vigoare, este realizat in funcție de numărul de internări, numărul de cazuri tratate - aici am solicitat includerea unei măsuri in cadrul măsurilor aferente in situație de urgență, și anume, asigurarea unui buget către spitale la nivelul probabil fie al lunii decembrie a anului trecut, fie al lunii ianuarie, anul in curs, fără să mai condiționăm de numărul de internări, de tratamente care sunt făcute pentru diferite categorii de cetățeni care au nevoie de servicii sanitare, pentru că, in mod clar, ne așteptăm la o creștere a numărului de persoane care sunt diagnosticate pozitiv și care vor necesita tratamente in spitale. Asta va reduce, practic, posibilitățile de a interna pentru alte boli sau pentru alte categorii de tratamente și, ca atare, vrem să asigurăm finanțare suficientă pentru spitale. De asemenea, am gandit ca măsuri economice măsura de plată a concediilor medicale; este o măsură de sprijin a angajatorilor, de plată a concediilor medicale care nu au fost decontate incă de Casa Națională de Sănătate și aici, in mod clar, vom avea nevoie de o creștere a bugetului Casei Naționale de Sănătate pentru a face față unei cereri suplimentare de plată. Va trebui, printre măsurile pe care le luăm, să asigurăm rambursarea cat mai rapidă a TVA şi aici va trebui să pregătim resursele financiare, de asemenea, și pentru o serie de alte măsuri. Deci, va fi şi rectificare bugetară. In ceea ce priveşte cozile de la magazine, vă adresez un mesaj cat se poate de clar: nu trebuie să vă aprovizionați peste necesitățile normale, nu trebuie să vă schimbați ritmul de aprovizionare. Din punctul meu de vedere și pe baza analizelor pe care le-am făcut, nu există riscul de apariție a unei penurii, a unei lipse de anumite categorii de produse alimentare sau alte categorii de produse. Dacă cumpărați mai mult decat cumpărați de obicei, această cumpărare, practic, ii poate lipsi pe alții, pe moment, de produsele care sunt cumpărate in exces. Mențineți un ritm normal, firesc, de aprovizionare, pentru că nu există un risc real să apară penurie in furnizarea vreunui produs. Reporter: Bună seara, domnule premier! Voiam să vă intreb, pentru că sunt foarte mulţi romani care vor să se intoarcă in ţară din Italia, din Spania, in perioada acestor Sărbători Pascale, voiam să le transmiteţi dacă odată instaurată această stare de urgenţă, se schimbă cu ceva situaţia lor, dacă pot ajunge in ţară cu bine, caţi romani au venit pană acum in ţară, dacă ne puteţi spune. Și voiam să ne mai explicaţi şi de ce, am văzut că au fost două cazuri in care aţi trimis aeronave in Italia pentru a aduce unii romani, turişti aflaţi acolo, blocaţi acolo. De ce nu luaţi in calcul să trimiteţi aeronave şi să aduceţi romanii in ţară ca să nu mai vină cu autoturismele personale şi, iată, să treacă prin toate aceste ţări care deja sunt afectate de coronavirus şi să se expună şi mai mult acestui virus? Vă mulţumesc mult! Ludovic Orban: Știți foarte bine că a existat o mare presiune să inchidem granițele. Eu, intotdeauna, am dat un răspuns normal, legal. Nu putem inchide granițele, pentru că am incălca dreptul cetățenilor romani de a se intoarce acasă, pe de o parte; pe de altă parte, pentru că suntem țară a Uniunii Europene și suntem obligați să respectăm tratatul Uniunii Europene. Din cauza asta, măsurile pe care le-am luat au ținut cont de țara din care vin cetățenii romani. In funcție de țara sau zona din care vin, odată cu venirea in țară, vor fi supuși acestei restricții, pentru că există un risc să fie purtători ai virusului. Asta nu am făcut-o pentru că nu ii respectăm și că nu le respectăm drepturile și libertățile; am făcut-o ca să ii protejăm pe ceilalți cetățeni romani de riscul infectării. Fie trebuie să intre in izolare la domiciliu, fie trebuie să intre in carantină, dacă vin din zone carantinate, cum e, de exemplu, Italia. Se știe, cine vine din Italia, trebuie să intre in carantină. Astea sunt regulile care au fost stabilite: trebuie să stea in carantină sau in izolare. După expirarea termenului de 14 zile, in cazul in care nu prezintă niciun simptom, pot să se ducă la familiile lor. Aici, aș vrea, să spun așa, ca să ințeleagă oamenii: dacă ai cea mai mică suspiciune că ai putea fi contaminat cu virusul, e un act de responsabilitate să te izolezi, să eviți orice contact cu semenii tăi, cu alți cetățeni, pentru că riști să transmiți acest virus. V-aş da ca o imagine: a avea cea mai mică suspiciune că ai virusul şi dacă te duci in comunitate, dai mana, te apropii de oameni, stai aproape, transmiţi prin strănut, tuse sau prin vorbă, transmiţi. E ca şi cum aproape ai trage cu pistolul in ceilalţi. Aici trebuie responsabilitate, trebuie o grijă deosebită. Acestea sunt motivele. Inclusiv eu, nu m-am izolat ca să mă feresc de alţii, eu m-am izolat pentru ca să nu existe nici cel mai mic risc ca să transmit virusul altcuiva, in cazul in care aș fi purtător al virusului. Ințeleg că e o restrangere să stai in izolare, să nu poţi să te deplasezi, dar este o restrangere necesară și este un act de responsabilitate și de conștiință față de semenii tăi să eviți riscul de a putea imbolnăvi pe alţii. Din cauza asta le transmit tuturor cetățenilor romani că nu le vom restrange dreptul de a veni in țară, dar există această obligație, ca in funcţie de ţara sau zona din care vin și de nivelul restricţiei impuse, fie să intre in carantină, fie să intre in izolare o perioadă de 14 zile. In ceea ce privește transportul persoanelor din Italia, nu putem să transportăm. In Italia sunt peste un milion de romani, nu se poate organiza transport rutier, se știe foarte clar că există restricții impotriva cărora sigur că ne luptăm, restricții care au fost introduse de alte state. Se ştie de Ungaria, care a introdus restricții, se ştie de Slovenia, care a introdus restricții. Transportăm pe calea aerului doar cazuri, de exemplu, de turişti, cum a fost situația unor turiști care au fost surprinși de declararea stării din Italia și care, efectiv, nu aveau niciun mijloc de trai, se aflau şi intr-o situație dificilă, numai cazuri speciale, in care putem interveni pentru un număr mai restrans. Din cauza aceasta apelez la toți cetățenii romani care se află in Italia, poate și in Spania, că acum şi in Spania este introdusă starea specială, să caute, in cazul in care au lucrat, in Italia știu că au lucrat in industria hotelieră sau in alte ramuri in care firmele au trebuit să inchidă, să apeleze la toate formele de sprijin pe care le oferă statul italian. Sigur că suntem intr-o permanentă legătură cu ambasada, cu consulatele și, la nivel diplomatic, păstrăm legătura și incercăm să găsim soluții de susținere a romanilor care se află in situații deosebite in Italia sau in alte țări, in funcție de evoluția evenimentelor. Redactor: Domnule premier, intrebarea pentru dumneavoastră este de fapt o intrebare a celor peste două-trei milioane de oameni din Bucureşti. Ce transmiteţi locuitorilor Capitalei Romaniei, ce se va intampla de maine, să zicem, cu aprovizionarea, in condiţiile in care in marketuri şi in farmacii, in momentul in care discutăm, nu mai sunt produse de bază sau cel puţin nu sunt produse de bază la un nivel acceptabil, inclusiv dacă puteţi clarifica, specifica, dacă metroul şi transportul in comun se vor inchide de maine, in Capitală? Mulţumesc. Ludovic Orban: Primul lucru pe care il mai spun o dată este că nu s-a discutat niciodată problema inchiderii Bucureștiului. Asta a fost un fake news grosolan, care a fost lansat cu premeditare. Am solicitat Ministerului de Interne să demareze o anchetă pentru a identifica sursa acestei dezinformări care a creat panică in București. In ceea ce privește aprovizionarea magazinelor, farmaciilor, supermarketurilor, discuțiile pe care le-am avut sunt in sensul in care aceste magazine au capacitatea de a se aproviziona cu mărfurile, cu produsele necesare. Sigur că există o penurie, m-am și referit la ea, pe anumite produse de protecţie, cum sunt măsţi, mănuşi şi alte categorii de echipamente de protecţie. Trebuie să știți că este o penurie nu numai in Romania și că incercăm să găsim toate soluțiile pentru a găsi furnizori, astfel incat să asigurăm aceste produse, dar prioritatea noastră, pentru aceste produse, este să asigurăm livrarea lor către zona sanitară, către angajații direcţiilor de sănătate publică, către spitale, către medicii de familie, către medicii din policlinici, către angajații Ministerului de Interne care sunt implicați in toate operațiunile și către toate companiile furnizori de utilități care au contacte şi către alte categorii, urmand ca ce mai rămane disponibil să putem să distribuim şi către alte zone. In ceea ce privește metroul, niciodată pană la acest moment nu am avut pe masă analiza unei decizii de inchidere a metroului. Aici am luat măsura și am investit ITM-ul cu competența de aplicare a acestei măsuri de decalare a programului de incepere pe diferite zone, astfel incat să se evite aglomerația la anumite ore, adică intr-o anumită zonă de birouri, de exemplu, sau intr-un parc industrial sau in zone relativ apropiate, unde există foarte mulți angajați, unii să inceapă la ora 7:00, alții să inceapă la ora 8:00, alții să inceapă la ora 9:00, alţii să inceapă la ora 10:00, astfel incat să se diminueze fluxurile de oameni care folosesc transportul cu metroul la aceleași ore. De asemenea, Ministerul Transporturilor a dispus conducerii Metroului să ia toate măsurile sanitare necesare in astfel de situații, să dezinfecteze toate spațiile comune ale metroului, de la garniturile de tren, și toate spațiile unde există posibilitatea de a atinge diferitele suprafețe de mulți cetățeni. Măsura de inchidere a metroului este o măsură extremă, care nu are nici o fundamentare astăzi și care poate provoca perturbații majore in ceea ce privește mobilitatea cetățenilor din București. In ceea ce privește transportul public din București, STB este in subordinea Primăriei Capitalei și deciziile trebuie luate in funcție de necesitățile reale care există de transport, pentru că, repet, nu trebuie acum să ne inchidem toți in case, nu trebuie să ne ferim acum și de deplasarea la locul de muncă. Activitatea economică trebuie să funcționeze, sigur, respectand toate recomandările de protejare a sănătății, trebuie să funcționeze cat mai normal posibil. Sigur că este de evitat utilizarea mijloacelor de transport aglomerate. Pot fi folosite metode de transport alternativ, fie mașina personală, fie transportul cu bicicleta, fie alte mijloace de transport alternativ. Putem să mai mergem şi pe jos, dacă ne deplasăm pe distanţe scurte şi de preferinţă, este de evitat să te sui intr-un mijloc de transport foarte, foarte aglomerat, unde există posibilitatea de a fi in contact apropiat pe o perioadă, pe o durată de mai mult de 10-15 minute. Dar, din punctul meu de vedere, acest serviciu de transport public trebuie asigurat, nu numai in București; trebuie asigurat in toate municipiile. De asemenea, trebuie asigurat serviciul de transport și intrajudeţean şi interjudeţean, transportul pe cale ferată, dar in niște condiții in care să se respecte normele sanitare, să se respecte recomandările care sunt formulate. Reporter: Bună ziua! Aţi vorbit despre faptul că e nevoie de protejarea angajaţilor care şi-ar putea pierde locurile de muncă in această perioadă dificilă. V-aţi gandit la varianta reglementării unui şomaj tehnic care să le permită celor care stau acasă, pentru că nu mai există comenzi suficiente, să primească totuşi indemnizaţii şi să nu işi piardă locurile de muncă şi, dacă statul va acoperi o parte din costuri, cat la sută şi de asemenea caţi angajaţi ar putea beneficia de astfel de măsură şi cand ar intra ea in vigoare? Ludovic Orban: Măsura este in analiză. In momentul in care decidem ce măsuri luăm, le vom anunța public. Măsura este in analiză şi vom lua o decizie cat de curand in această privință. Reporter: Bună seara! Domnule premier, in condiţiile in care Romania are deja un deficit bugetar mare şi dată fiind situaţia actuală legată de coronavirus, aţi vorbit cu cei de la Comisia Europeană pană la ce limite ne putem duce cu acest deficit? Şi aş dori să vă mai intreb dacă aţi avut şi alte discuţii aplicate privind un ajutor concret pentru Romania din partea Comisiei Europene? Ludovic Orban: Sigur că am avut discuții. Deja există anunțuri de la nivelul Comisiei Europene că se va relaxa strictețea impunerii măsurii de respectare a deficitului bugetar. Asta va fi o măsură care va afecta toate țările europene, pentru că este necesară. Să ne aducem aminte că austeritatea nu a fost foarte bună la ultima criză şi deja sunt anunţuri din partea Comisiei Europene că va exista o relaxare in ceea ce privește deficitul bugetar. In privința resurselor financiare de care va putea beneficia Romania de la nivel european, deja există cateva anunțuri legate de posibilitatea utilizării prefinanțărilor pe diferitele programe pe care le are Romania cu finanțare de la bugetul Uniunii Europene. Aici există o resursă financiară utilizabilă estimată la aproximativ 600 de milioane de euro. De asemenea, există o anumită flexibilitate manifestată, fără a exista in momentul de față o decizie luată, dar din discuțiile pe care le-am avut la nivel european, există o anumită flexibilitate in ceea ce privește posibilitatea de utilizare a anumitor fonduri europene, de exemplu, pe programul capitalul uman sau finanțări de altă natură, care să poată fi utilizate fie pentru susținerea angajaților, fie pentru susținerea companiilor din domeniile afectate, fie prin categorii de plăți care se fac către angajaţi, fie prin măsuri active care să fie acordate angajatorilor pentru menținerea forței de muncă. Deocamdată, noi suntem in analiza resurselor pe care le avem la dispoziție de la nivelul bugetului de stat și a diferitelor alte bugete, pentru că pană nu se ia o decizie la nivel european privitor la resursele financiare de care vom putea beneficia, este greu să adoptăm niște măsuri fără să avem garanţii ferme că există decizii luate la nivel european, dar am convingerea că va exista o flexibilitate din partea Comisiei Europene și că vor fi luate astfel de măsuri care să ne permită utilizarea de resurse de la nivel european pentru susținerea economiei romanești. De asemenea, sunt convins că vom avea parte de resurse financiare de la nivelul Uniunii Europene și pentru efortul pe care il ducem pentru lupta impotriva coronavirusului, pentru susținerea diferitelor cheltuieli pe care trebuie să le facem in domeniul sănătății și in alte domenii. Reporter: Bună seara. Legat de deficit, luaţi cumva in calcul un imprumut de la FMI? Iar in al doilea rand, că aţi vorbit de sistemul de sănătate, Guvernul va majora cumva salariile cadrelor medicale care se ocupă cu tratamentul in prima linie legat de coronavirus? Mulţumesc. Ludovic Orban: Nu am avut pană in prezent nicio discuție legată de un posibil imprumut de la FMI. Sigur că, in cazul in care va apărea o astfel de posibilitate, o vom analiza. Vreau să dau asigurări că nu există in momentul de față nicio problemă cu finanțarea cheltuielilor publice ale Romaniei. Sigur că noi vom căuta toate mijloacele pentru a obține cat mai multe resurse care să ne permită finanțarea diferitelor măsuri. In privinţa imprumuturilor de la FMI, ştim foarte bine că imprumuturile de la FMI, de regulă, au fost condiționate de niște ajustări in economie, de niște măsuri, să spun, mai mult de natură restrictivă, restrangerea costurilor, ori noi suntem intr-o situație in care statul trebuie să intervină pentru sprijinirea companiilor din domeniile cele mai afectate și angajaților acestor companii. In ceea ce privește majorarea salariilor celor care sunt in prima linie, nu am discutat despre majorarea salariilor, ci de o formă de a ține cont de riscul la care se expun și la efortul foarte mare pe care il depun, o formă pe care o vom prezenta public cand vom lua o decizie. Vă ascult. Reporter: Bună ziua! Dle premier, aş vrea să vă intreb care sunt scenariile de lucru in acest moment pentru evoluţia virusului in Romania, care este cel mai optimist şi cel mai pesimist scenariu şi, de asemenea, vreau să vă mai intreb dacă aveţi informaţii legate de găsirea unui vaccin pe plan mondial şi dacă Romania are vreo contribuţie in acest sens. Ludovic Orban: Aş prefera să nu mă hazardez in a face scenarii. Obiectivul nostru este acela de a limita cat mai mult posibil răspandirea virusului. Sigur că avem nevoie de participarea fiecărui cetățean in acest efort, pentru că, pe langă toate eforturile pe care le depunem pentru a limita intrările in țară, pentru a impune carantina, izolarea la domiciliu, pentru a efectua anchetele epidemiologice cat mai repede posibil, ca să putem să luăm măsuri privitoare la persoanele cu care a intrat in contact o persoană diagnosticată pozitiv, reducerea riscului de răspandire va depinde, in următoarea perioadă, in cea mai mare măsură, de comportamentul responsabil al cetățenilor, de respectarea recomandărilor care sunt formulate pe toate canalele posibile de comunicare, de specialiști, de cei care dețin informațiile cele mai serioase privitoare la răspandirea virusului. In ceea ce privește posibilitatea apariției unui vaccin, in momentul de față, deși facem o analiză și ne informăm, la nivel internațional, nu avem incă nicio informație credibilă privind descoperirea unui vaccin. Sigur că și noi, aici, in Romania, incercăm să concentrăm toate eforturile celor care sunt implicați in cercetare, in acest domeniu, pentru a găsi soluții. De asemenea, avem o preocupare in ceea ce privește capacitatea de diagnosticare rapidă, dacă putem găsi soluții de a putea face o diagnosticare rapidă, in time. Procedura de diagnosticare actuală, prin intermediul Real-Time PCR, cum se numesc, este o procedură care durează destul de mult și care limitează, din cauza timpului necesar pentru analiza probelor prelevate, diminuează numărul de analize care pot fi făcute de un specialist și de un aparat. Din cauza aceasta există - și la teleconferința pe care am avut-o cu mai mulți premieri, care a fost convocată de premierul Netanyahu, am discutat acest subiect - și este o preocupare la nivel internațional, pentru că descoperirea unui astfel de sistem de testare rapidă sau chiar de autotestare, care să poată fi folosit şi de cetăţean, ar fi de mare utilitate in limitarea, in restrangerea răspandirii virusului, pentru că este clar că, odată ce este diagnosticată, o persoană știe foarte clar ce are de făcut. Și cu cat este diagnosticată mai repede, cu atat posibilitatea de răspandire a virusului de către persoana respectivă se diminuează. Vă ascult! Reporter: Bună seara! Domnule premier, cand sosesc noi echipamente pentru terapie intensivă, in contextul in care sunt probleme privind transportul internaţional şi care este situaţia celor 200 de aparate de ventilaţie blocate in Germania, s-a rezolvat această problemă? Şi incă o intrebare, dacă imi permiteţi, dacă luaţi in calcul cu Guvernatorul BNR să impuneţi băncilor amanarea plăţii ratelor pentru credite sau dacă aveţi in vedere alte măsuri de sprijin financiar pentru romani? Vă mulţumesc! Ludovic Orban: Aici este o intreagă saga cu ce am păţit cu procedurile de achiziție a diferitelor echipamente, materiale, substanțe - de la substanțe biocide pană la măști, la alte categorii de produse și de echipamente. Am avut mari probleme, pe de o parte, din cauza unor măsuri care au fost luate de state cum e Germania. De exemplu, Germania a interzis, a blocat exportul către alte țări. Sigur că și aici am găsit soluții prin intervenții diplomatice. Deocamdată avem o decizie prin care s-a permis realizarea contractului pe care il avem cu o firmă germană, mare producător, pentru 500.000 de măşti. Avem probleme și cu alte țări, sunt un milion de măşti care trebuie să intre in țară, care sunt contractate printr-un partener și care au fost blocate intr-o altă țară, in Turcia, de exemplu. Sunt tot felul de situații care apar. Sigur, avem probleme și cu asigurarea culoarelor de transport la nivel european care să asigure transportul de marfă, dar rezolvăm orice situație care apare. Sigur că avem o problemă cu un contract in care erau prevăzute 200 de ventilatoare și acolo intervenim astfel incat să deblocăm contractul și să putem să realizăm achiziția respectivă. Aici nu am implicat doar O.N.A.C. in procedura de achiziţie, am apelat la orice partener posibil care are capacitatea de a realiza contracte pentru a putea să obținem aceste materiale, substanțe, echipamente fundamentale in lupta contra coronavirus. Reporter: Bună seara! In ultimele zile, Romania s-a mutat pur şi simplu pe internet. Aţi discutat cu furnizorii de servicii de internet şi telefonie despre capacitatea reţelelor care, iată, sunt tot mai intens utilizate? Dacă ne puteţi spune dacă intenţionaţi să inăspriţi pedepsele pentru nerespectarea carantinei, a izolării la domiciliu, declaraţiile false pe propria răspundere şi dacă luaţi in calcul inchiderea restaurantelor, cluburilor, barurilor? Ludovic Orban: In ceea ce privește rețelele de comunicare, am propus o măsură pentru a putea evita răspandirea de fake news-uri, de informații false. Pe analizele pe care le-am făcut in ultimele două săptămani există o producție și o distribuție de fake news-uri ingrijorătoare și există o măsură propusă astfel incat să se poată, din punct de vedere tehnic, să fie scoase postări care sunt in mod evident fake news-uri. In ceea ce priveşte inăsprirea pedepselor, discutăm această posibilitate. Ceea ce ne interesează este să intărim mecanismul de verificare a respectării deciziilor de izolare la domiciliu și a respectării condițiilor de carantină, in care să implicăm, pe langă structurile care există la nivelul Ministerului de Interne, orice instituție care are capacitatea de a verifica respectarea izolării la domiciliu sau a carantinei. Repet, discutăm de posibilitatea inăspririi pedepselor, dar ne interesează intărirea capacității instituționale de a asigura verificarea și, in cazul incălcării, sancţionarea nerespectării izolării la domiciliu. Nu am răspuns la o intrebare anterioară privitoare la amanarea ratelor. Suntem in dialog cu mediul financiar-bancar, suntem in dialog cu Banca Națională a Romaniei. Banca Națională a Romaniei și Asociația Băncilor fac parte din Grupul de lucru și suntem in discuții pentru a genera măsuri din partea sectorului financiar-bancar in sprijinul mediului de afaceri, in sprijinul companiilor, in special din acele domenii care sunt grav afectate de coronavirus - restaurante, baruri și alte categorii de localuri. Sunt in analiză astfel de măsuri. Dacă aţi urmărit, noi am avut o gradualitate in ceea ce privește impunerea de măsuri. Dacă in primă fază am interzis manifestările de peste o mie de persoane, ulterior am coborat la interzicerea manifestărilor de peste o sută de persoane. In general, am avut o gradualitate in impunerea unor măsuri in funcție de existența riscurilor de contaminare. In momentul in care va fi necesar, putem să luăm și astfel de decizii, dar deocamdată, din cate știu eu, sunt in curs de analiză astfel de decizii. Vă ascult! Reporter: Bună seara, domnule premier! In primul rand, o clarificare in ceea ce priveşte creşterea preţurilor la medicamente. Incă din data de 27 februarie ați anunțat că luaţi in calcul o posibilă plafonare a preţurilor, atat la medicamente, cat şi la produsele de echipamente medicale. Suntem la mijlocul lunii martie, 17 zile au trecut. De ce nu aţi luat o asemenea măsură pană acum? Aveaţi posibilitatea legală să o faceţi prin hotărare de guvern, chiar şi ca premier interimar, şi dacă imi mai permiteţi o singură intrebare: suntem in zona IT-iştilor, dumneavoastră spuneaţi că nu ar trebui să mai oferim sprijin IT-iştilor. Iată că am putea să apelăm la ei şi să ne facă o aplicaţie IT astfel incat simptomele şi oamenii care au simptomatologie legată de coronavirus să transmită ei prin intermediul unei asemenea aplicaţii informaţii autorităţilor, astfel incat să nu fie expuşi medicii. De ce nu apelăm la IT-iştii romani? Vă mulţumesc! Ludovic Orban: Cand va fi necesar să plafonăm prețurile la produse, la medicamente, la echipamente, o vom face. Din analiza evoluției prețurilor nu a existat o creștere care să indice tendinţa speculativă. E adevărat că in ultimele două-trei zile există o tendință de creștere. Dacă va fi necesar, o vom face. Privitor la sectorul IT, sigur că noi avem constituită o agenție pentru digitalizare cu care am discutat generalizarea semnăturii electronice și instituirea posibilității de a soluționa orice cerere care poate fi adresată online către instituțiile publice in acest fel, astfel incat să evităm la maximum necesitatea deplasării cetățenilor la instituții pentru diferite proceduri. Sigur că am gandit și o serie de măsuri de amanare a unor proceduri care creează această necesitate de deplasare a cetățenilor. Domnul ministru Ciţu a anunțat faptul că vom prelungi termenul de plată a taxelor și impozitelor locale și implicit bonificațiile care se acordă pentru plata pană la termenul respectiv. Există și o serie de alte măsuri și proceduri pe care le vom proroga ca termen, astfel incat să reducem cat mai mult nevoia unui contact direct intre cetățeni și instituții. Reporter: Bună seara, domnule prim-ministru! Despre capacitatea spitalicească aş dori să vă intreb prima dată: dacă şi cu cate anume lanţuri hoteliere se discută inchirierea sau posibila rechiziționare de spaţii care trebuie transformate in spaţii de carantinare sau spitaliceşti, dacă există un plan de extindere a capacităţii de spitalizare? Iar a doua intrebare: una dintre cererile sectorului privat este scutirea la plată a taxelor, a impozitelor, a sumelor accesorii - dobanzi, penalităţi. Cum anume, pentru cat timp, cu ce măsuri ulterioare, eventual, se va putea realiza acest sprijin şi, respectiv, o altă cerere a mediului privat, scutirea de la plata utilităţilor, cum anume ar fi posibil? Mulţumesc! Ludovic Orban: In ceea ce priveşte capacitatea spitalelor de a primi și a trata persoane care sunt diagnosticate pozitiv, aici noi am gandit un plan in trei etape de tratare a pacienților in spitale. Sunt mai multe categorii de spitale pe care le pregătim progresiv pentru a putea primi pacienți. Există o capacitate de tratare care a fost stabilită. De asemenea, există măsuri de reducere a numărului de alte tipuri de cazuri care sunt tratate astfel incat să se disponibilizeze gradual numărul de paturi in spitalele in care vor fi tratați pacienții. Pe măsură ce crește necesitatea de tratament, crește numărul de pacienți care trebuie tratați. De asemenea, gradual, va crește numărul de spitale care vor prelua pacienți. Sigur că, dacă evoluția răspandirii va fi de asemenea natură, anunț incă de pe acum că vom aplica măsura care este folosită și in alte țări, și anume: cazurile care nu sunt grave, cazurile care prezintă simptome care nu necesită tratament in spital vor fi tratate la domiciliu. Cazurile care prezintă simptome, care necesită internare vor fi tratate in alte secții decat in secția de terapie intensivă, urmand ca in secțiile de terapie intensivă, unde există și aparatele necesare, să fie tratate doar cazurile cele mai grave. Dar asta... se va lua o astfel de măsură in funcție de evoluția răspandirii virusului, in funcție de numărul de persoane care vor fi diagnosticate pozitiv. M-aţi intrebat legat de solicitări ale companiilor. Şi dacă se va lua o măsură de natură fiscală, această măsură se va lua in sensul acordării unui fel de credit fiscal, să fie scutiți o perioadă - trei luni, patru luni, cat va fi necesar - de la plata anumitor categorii de taxe, urmand să nu sufere dobanzi și penalități pentru sumele respective, urmand să le fie reeşalonate pe o perioadă, după ce trece criza, plata acestor sume care sunt datorate către buget. Reporter: Bună seara domnule premier! Despre ce perioadă vorbim, pentru ce perioadă ar putea fi dispusă starea de urgenţă? Ştim că legea permite ca ea să fie dispusă pentru 30 de zile şi ulterior prelungită şi dacă in această perioadă luaţi in calcul posibilitatea de a rechiziţiona spitale private şi dacă aveţi in analiză o măsură precum izolarea persoanelor varstnice, care sunt cele mai vulnerabile şi vorbim despre un termen diferit de izolare a acestora? Ludovic Orban: Perioada va fi cea care este reglementată prin Constituție, prin lege, perioada de 30 de zile. Prelungirea perioadei se va face in funcție de evoluție. In ceea ce privește izolarea persoanelor varstnice, nu văd de ce va trebui un sistem de izolare separat pentru persoanele varstnice. Sigur că ne luăm măsurile pentru a reduce posibilitatea de infectare a persoanelor in varstă, care sunt mai vulnerabile. Am discutat chiar personal, astăzi, cu directorul Poştei, cu ministrul muncii, privitor la respectarea condițiilor de protejare de către cei care inmanează pensiile, de factorii poștali. De asemenea, ii sfătuiesc pe copiii, pe nepoți, ştiu că işi iubesc părinții și bunicii, dar cea mai bună formă de manifestare a dragostei este, pe perioada cat este această epidemie, să evite contactele directe, cu atat mai mult dacă ar exista cea mai mică suspiciune că ar putea fi contaminaţi cu coronavirus. Protejarea părinților și bunicilor noștri este foarte importantă, pentru că vulnerabilitatea, se știe, este mai mare pentru persoanele in varstă sau pentru persoanele care au și alte boli. Despre posibilitatea de a prelungi perioada stării de urgență nu putem discuta decat după 25-26 de zile, cand vom vedea cum vor evolua lucrurile. Reporter: Bună seara, domnule premier. Aţi spus la inceptul intervenţiei dvs că in cadrul grupului de lucru instituit la recomandarea preşedintelui Klaus Iohannis s-a analizat şi impactul asupra economiei. Aşadar, la datele actuale, avand un euro de 4,81 de bani, cotaţie inregistrată vineri, in scădere de 42 de procente, in ceea ce priveşte gradul de ocupare in industria hotelieră, la nivel naţional, atenție, primele 10 luni ale anului 2020, vizavi de martie 2019, ce soluţii punctuale aţi identificat dvs. Şi a doua intrebare, dacă imi permiteţi, din Ordonanţa de Urgenţă 1/1999 printre măsurile anunţate la starea de urgenţă se vorbeşte şi despre posibilitate inchiderii unor staţii de distribuire a carburanţilor. In contextul celor două crize coroborate, pandemia coronavirus şi criza petrolului actuală, ar fi posibilă o astfel de măsură şi la noi? Mulţumesc. Ludovic Orban: Mi s-a mai pus o intrebare legată de măsurile de susținere a companiilor din domeniile cele mai afectate. O să răspund la fel, avem in analiză mai multe măsuri, o să luăm măsuri graduale, pe măsură ce avem certitudini legate de eficiența acestor măsuri, și vom anunţa măsurile in momentul in care suntem pregătiți să le luăm. Avem deja informații care ne-au fost transmise din domeniu. Lucrăm, sigur, și la date statistice care să fundamenteze diferitele decizii. Am evaluat mai multe măsuri și, cu siguranță, in cursul săptămanii viitoare vom adopta un prim set de măsuri pe care, repet, le considerăm bine fundamentate, necesare și care să poată să rezolve problemele cu care se confruntă. Este clar că industria hotelieră este afectată grav. Aici se inregistrează scăderi dramatice și, cu siguranță, vom lua măsuri de susținere a sectorului Horeca, cum se spune, hoteluri, restaurante, cafenele. Reporter: Bună seara. O primă intrebare, in calitate de /.../ lider de partidului de guvernămant aveţi intenţia de a lua măsuri impotriva celor care obstrucţionează /.../ fie evitand să folosească izoleta, fie spunand că regulile nu sunt neapărat obligatorii. Şi a doua intrebare este legată de cooperarea europeană despre care s-a vorbit la videoconferinţa preşedinţilor şi şefilor de guvern: cum va funcţiona această cooperare europeană, cand se vede că fiecare ţară se izolează, şi, mai mult decat atat, iată anumite produse pe care Romania le comandă in alte ţări nu ajung aici pentru că regulile de acolo obstrucționează o astfel de măsură. Mulţumesc. Ludovic Orban: Cu siguranţă, vom lua măsuri severe contra celor care nu respectă regulile, măsurile, deciziile care sunt cuprinse in reglementările legale și in deciziile care au fost luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și care vor fi luate in cadrul stării de urgență. După cum bine ştiţi, s-au dat sute de amenzi. De asemenea, s-au constituit dosare penale, a inceput cercetarea penală in cel puțin 40 de situații și, pe măsură ce apar astfel de situații, pe care, sigur, noi nu ne dorim să facem cerere să facem dosare penale, dar vom solicita declanșarea cercetărilor penale pentru orice situație de nerespectare a acestor măsuri. In ceea ce privește cooperarea europeană, este adevărat că au fost luate măsuri de către unele state care au arătat că sunt preocupate de o soluționare individuală şi mai puţin de o cooperare la nivel european. Aici sunt cateva lucruri importante. In primul rand, este important ca, la nivelul Comisiei Europene, la nivelul Consiliului European, să se decidă un plan de măsuri de susținere a ţărilor, a economiilor ţărilor, a economiei europene de ansamblu. In al doilea rand, va fi necesar să se ia decizii care să asigure buna funcţionare a transportului la nivel european. Cum am enunțat, solicitarea care au formulat-o reprezentanții noştri: domnul Lucian Bode, ministrul transporturilor, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, și anume aceea de realizare a unor cordoane de transport, cordoane prin care să se asigure condițiile legate de sănătatea publică și care să permită desfășurarea transportului de marfă in condiții normale. Nu in ultimul rand, există un sistem de achiziții de astfel de produse necesare intr-o epidemie, intr-o criză, la nivel european. Noi am solicitat acestei comisii ca, pe măsură ce reuşesc achiziționarea de produse necesare, cum am pomenit: măşti, substanțe dezinfectante, combinezoane, izolete, ventilatoare și toate categoriile de produse necesare, să ne fie repartizate şi nouă din cantităţile care sunt achiziţionate la nivel european pentru a putea asigura continuitatea in aprovizionare către toate zonele in care sunt necesare. Reporter: Prima intrebare, vă rog frumos: există vreo şansă ca in această perioadă să fie deschise ateliere sau mici făbricuţe care să producă echipamente de protecţie pentru medici şi asistente sau măcar măşti? Vă intreb acest lucru, pentru că producătorii de materiale sanitare au spus la Europa Fm, incă de acum cateva săptămani, că, dacă ar primi o comandă fermă din partea statului, acest lucru ar fi posibil. Şi a doua intrebare: a trecut aproape o lună şi jumătate de cand cabinetul dvs. a fost demis. S-a pierdut timp preţios in care s-ar fi putut achiziţiona prin ordonanţă de urgenţă tot ceea ce acum lipseşte din spitale şi iată acum aproape nimeni nu mai vrea să exporte. Vă pare rău? Ludovic Orban: Stimată doamnă, a doua intrebare nu este intemeiată, pentru că noi am emis pe data de 4 februarie o Ordonanță de Urgență care ne-a permis, prin intermediul Oficiului Național de Achiziții Centralizate, să demarăm procedurile simplificate de achiziție și faptul că au fost făcute achiziții in aceste domenii se datorează tocmai spiritului nostru de previziune şi faptului că am adoptat acea Ordonanţă de Urgenţă. Faptul că nu am reuşit să achiziţionăm integral cantităţile necesare se datorează unei conjuncturi care a fost intr-o permanentă inrăutățire din cauza apariţiei unor interdicții in foarte multe state și din cauza creșterii spectaculoase a cererii pe piață pentru aceste produse. Noi am emis Ordonanța de Urgență și am derulat procedurile pentru achiziții. Apropo de ateliere/făbricuţe: orice producător roman care are capacitatea să producă materiale, substanțe, echipamente care să respecte, evident, standardele - pentru că aici e vorba de niște specificații tehnice care trebuie respectate - repet, orice producător roman care are această capacitate va beneficia de comenzi ferme din partea statului pentru astfel de produse. Sigur, trebuie respectate specificațiile tehnice și trebuie o garanție a faptului că există capacitatea de a produce cantitățile care sunt contractate in termenele prevăzute in contract. Reporter: Intrebarea mea pentru dvs este: am văzut că dvs v-aţi testat, aţi ieşit negativ şi cu toate acestea aţi rămas in continuare in izolare. De ce dl. ministru Costache şi-a permis să incalce procedura, să vină la Parlament pentru audieri, fără mască sau mănuşi, ba, chiar mai mult, să-şi sfideze colegii? Ce exemplu dă dl. ministru oamenilor de acasă? Şi mai am o intrebare foarte scurtă: dl. Chiţac va fi sancţionat, pentru că a refuzat izoleta şi s-a dus la spital şi fără mănuşi şi fără mască? Ludovic Orban: Eu mă aflu in izolare, pentru că, in cadrul anchetei epidemiologice, am fost considerat contact, persoană cu care a intrat in contact și care este expusă riscului de contaminare. Victor Costache și ceilalți miniștri care au fost prezenți fizic la audieri - Monica Anisie, Bogdan Aurescu - nu au fost in cadrul anchetei epidemiologice considerați ca persoane cu care a intrat in contact. Victor Costache nu a participat la reuniunea Biroului Politic Național la care a fost prezent Vergil Chiţac și nu a avut nicio intalnire și nicio legătură cu senatorul Chițac. Ca atare, nu avea nicio obligație să fie izolat și asta a fost practic un joc politic pe care nu vreau să il iau in calcul in momentul de față. In ceea ce privește nedeplasarea domnului Chițac in izoletă, cu siguranță trebuie cercetate imprejurările in care nu a folosit izoleta și, dacă se va considera că a incălcat reglementările, legea se aplică oricărei persoane. Nimeni nu este mai presus de lege. Sigur, trebuie o cercetare care să fie efectuată in acest caz, care au fost motivele, condițiile și să se ia măsurile care se impun. Reporter: Aş vrea să vă intreb dacă, in privinţa plăţii pensiilor, acestea s-ar putea face mai devreme decat calendarul stabilit, pentru că şi ministrul muncii vorbea despre o astfel de variantă şi, de asemenea, dacă luaţi in calcul amanarea alegerilor locale pană in toamnă. Vă mulţumesc. Ludovic Orban: In privința plății pensiilor au existat mai multe discuții. Incă nu am luat o decizie. Au fost propuneri să se plătească anticipat pe două luni, au fost diferite propuneri. Ce pot să garantez este că vom asigura pensiile la timp, in conformitate cu graficul de plată și că intr-adevăr, in ceea ce privește pensiile care sunt plătite prin intermediul băncilor şi nu prin intermediul Poștei, vom incerca să fie plătite mai repede, adică nu la termenul de 14, 15 ale lunii. Dar aici, sigur, va trebui să avem discuții cu băncile prin intermediul cărora se face plata prin virament bancar. Amanarea alegerilor. Ştiţi că, faţă de data inițială pe care o consideram potrivită, data de 14 iunie, la consultarea cu partidele politice parlamentare pe care am avut-o, am convenit, de principiu, asupra datei de 28 iunie, urmand să vedem care sunt evoluțiile și să luăm o altă decizie, sigur tot cu consultarea partidelor parlamentare dacă amanăm sau nu aceste alegeri. Deocamdată este prematur să avem discuții, pentru că este greu de anticipat care va fi evoluția răspandirii, este greu de anticipat dacă este un virus sezonier, cand va fi atins un varf, cand se va manifesta o descreștere in ceea ce privește răspandirea virusului. In funcție de evoluții vom lua deciziile potrivite. Reporter: Bună seara, domnule premier! Alianţa Medicilor a lansat un apel către Guvern prin care solicită măşti, costume de protecţie pentru personalul medical, pentru că nu sunt suficiente. Cum le răspundeţi? A doua intrebare: reprezentanţii USR şi PLUS vă solicită in regim de urgenţă numirea unui prefect la nivelul capitalei. Aveţi in vedere o astfel de măsură? Şi aveţi şi un nume pregătit? Ludovic Orban: In ceea ce privește măști, costume de protecție, mănuși și toate celelalte echipamente suntem in procedură de achiziție avansată și am planificat o achiziție pe termen mai lung in funcție de evoluția necesarului. Căutăm toate soluțiile pe care le avem la dispoziție, apelăm la orice furnizor posibil pentru obținerea acestor produse și, imediat ce vor intra in stocuri, ele vor fi repartizate cu celeritate, repet, către sectorul de sănătate, către spitale, către direcțiile de sănătate publică, către toate structurile Ministerului de Interne și către alte instituții unde este necesară asigurarea protecției. Distribuția va fi imediată, din momentul in care vom intra in posesia acestor cantități și se va face in funcție de un necesar care va fi stabilit de fiecare unitate care are nevoie de aceste echipamente. In ceea ce privește numirea unui prefect al Capitalei, cat de curand vom numi un prefect al Capitalei, sigur că in perioada asta a existat un subprefect care a exercitat toate atribuţiile prefectului și nu a creat probleme in ceea ce privește funcționarea instituției Prefectului. Dar vom numi un prefect in maximum două săptămani. Reporter: Bună seara, domnule premier! In primul rand, cine a făcut ancheta epidemiologică la Parlament, de ce s-au risipit 700 de teste pentru parlamentari in condiţiile in care sunt necesare pentru medici, pentru pacienţi? Şi incă o intrebare: pe 31 martie expiră licenţele acordate Vodafone şi Orange. V-aş intreba de ce nu aţi incasat cele 60 de milioane de euro din licenţe. Vă mulţumesc frumos. Ludovic Orban: In ceea ce privește testarea, testarea a fost făcută la miniștrii și la parlamentarii care au participat la Biroul Politic Național la care a participat senatorul Chițac. In ceea ce privește testarea celorlalți parlamentari, este o decizie care a fost luată la nivelul conducerii Parlamentului și este o decizie necesară, pentru că este vorba de funcționarea unei instituții fundamentale a statului roman, cu atat mai mult cu cat au fost cazuri de parlamentari - și un senator, și un deputat - diagnosticați pozitiv. Este o măsură necesară și care trebuia aplicată. Asta sigur că nu trebuie să afecteze in niciun fel derularea testării persoanelor care au nevoie de această testare, dar aici aș mai face o precizare: nu toți cei 2.700 de cetățeni romani care se află in carantină trebuie testați; trebuie testați doar aceia care incep să aibă simptome evidente de infectare cu coronavirus. Aceeași situație se găsește și in situația celor care se află in izolare la domiciliu. De asemenea, in ceea ce privește testarea persoanelor care sunt considerate persoane de contact, in cadrul anchetelor epidemiologice, testarea se face in aceleași condiții. Ele sunt izolate la domiciliu, urmand a fi atestate doar in cazul in care prezintă simptome evidente de infectare cu coronavirus și vom crește capacitatea de diagnosticare, astfel incat să putem asigura diagnosticarea oricărei persoane pentru care este necesar să se pună un diagnostic. In privința licențelor Vodafone și Orange, a existat un Proiect de Hotărare de Guvern, inițiat de ANCOM, care prevedea - proiectul, el nu a fost adoptat de Guvern, pentru că nu am acceptat eu adoptarea lui, prevedea prelungirea licențelor pentru toți cei patru operatori, pe o perioadă de 10 ani, inclusiv pentru cei doi operatori pentru care nu expiră licențele. Vom aborda acest subiect in următoarea ședință de guvern, astfel incat să prelungim aceste licențe care expiră pe data de 31 martie, pentru Vodafone și Orange, in condiții evident care să fie avantajoase și pentru statul roman şi pentru utilizatorii acestor rețele, și pentru companii. Reporter: Bună seara, domnule prim-ministru. Intrebarea mea vizează posibilitatea adoptării unor măsuri care să reducă necesitatea deplasării - aveţi in vedere suspendarea unor termene procedurale, de exemplu, a termenelor de decădere? Se ştie că una dintre problemele care ar putea apărea vizează depăşirea termenelor pentru a contesta anumite măsuri sau pentru a solicita anumite drepturi in instanţă. Nu vorbim despre limitarea dreptului de acces la justiţie care nu poate fi făcut, evident, nici măcar in stare de necesitate /.../. Ludovic Orban: Nu, nu. Deci limitarea accesului la justiție nu este permisă. Aici am discutat cu ministrul justiției. Există propuneri de a include in planul de măsuri aferente decretului de instituire a stării de urgență. Nu le cunosc in detaliu, dar ele există in propunere, urmand să vedem cu exactitate ce măsuri vor fi adoptate. Reporter: Bună seara. Domnule premier, ţări ca Franţa şi Germania se aşteaptă la un număr foarte mare de oameni care vor fi afectaţi de pandemie. Un oficial francez a spus că aproximativ jumătate din populaţia Franţei va avea, la un moment dat, virusul, iar cancelarul Germaniei a vorbit despre 70% din populaţia ţării. In ce măsură este pregătită Romania pentru un astfel de scenariu, precum cele prezentate de oficialii acestei ţări? Presupun că au fost analizate astfel de scenarii. Ar putea sistemul medical din ţară să facă faţă unui astfel de scenariu? Ludovic Orban: Prezentarea acestui scenariu, ca și cum intr-o perioadă de... știu eu, scurtă de timp, pe termen scurt sau mediu, ar exista un asemenea risc de infectare, este o prezentare care nu e total conformă cu realitatea. In declarații și prognoze care au fost făcute fie de lideri politici, fie de epidemiologi, se vorbește despre acest risc de infectare intre procente intre 40 și 70 la sută, dar această infectare urmand să se producă pe o perioadă mai lungă, de doi ani de zile. Deocamdată nu există o previziune care să se intemeieze pe argumente foarte solide privitoare la evoluția răspandirii COVID-19. Sigur că noi analizăm scenariile posibile și incercăm să fim pregătiți pentru orice situație care poate apărea. Din cauza asta urmărim pe mai multe planuri diferite posibilități de reacție in funcție de diferitele situații care apar. Să fim pregătiți pentru orice situație care poate apărea. Din cauza asta urmărim pe mai multe planuri diferite posibilități de reacție in funcție de diferitele situații care apar. Tocmai din acest motiv am anunțat incă de pe acum că la un anumit moment nu vom putea trata toți pacienții in spitale și că va exista decizia ca pacienții cu forme ușoare să fie tratați la domiciliu. Tocmai din acest motiv urmărim creșterea capacității de tratare in spitale, chiar și prin reducerea numărului de tratamente pentru alte afecțiuni in spitale, prin pregătirea unor secții speciale in care să se poate trata pacienții de coronavirus, prin demersul de mărire a numărului de aparate necesare in secțiile de terapie intensivă. Noi incercăm să ne pregătim, sigur, o pregătire graduală, dar care să se bazeze pe previziuni care să aibă un fundament solid. Reporter: Bună seara! Domnule premier, vă rog să ne spuneţi, concret, de maine, cand va fi declanşată starea de urgenţă in ţara noastră, care sunt măsurile de ordine publică care vor fi luate, dacă se poate să ne daţi şi două exemple avand in vedere faptul că in spaţiul piblic au circulat foarte multe informaţii care au indus panică in randul populației. Şi cea de-a doua intrebare, dacă imi permiteţi, este referitoare la o declaraţie făcută ieri de ministrul sănătăţii, o declaraţie publică, conform căreia spunea că dacă stăm după proceduri nu mai facem nimic, prin urmare, avand in vedere faptul că atat dvs., cat şi ministrul internelor aţi spus că oamenii trebuie neapărat să urmeze recomandările, ce facem, pentru că, iată, din partea unui ministru a venit un alt mesaj către populaţie. Ludovic Orban: In ceea ce privește măsurile de ordine publică, eu pot să vă dau răspunsul acum. Toate măsurile vor fie cuprinse in decretul care va fi emis de președintele Romaniei, care sunt convins că va avea in vedere cele mai pertinente propuneri care sunt formulate. Cu siguranță nu vor fi tancuri pe străzi, așa cum am văzut la diferite posturi de televiziune, cu siguranță nu o să vedem armata pe străzi, cu siguranţă nu o să ii ţinem pe oameni izolaţi la domiciliu 21 de zile, cum am văzut in alte fake news-uri. Deci, nu se vor lua măsuri foarte vizibile de ordine publică, decat că se va intări capacitatea de implementare a deciziilor, a măsurilor care sunt luate fie de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, fie de ministrul de Interne, fie de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, fie alte măsuri care sunt adoptate prin ordonanțe de urgență sau prin hotărari de guvern. Aici nu există un risc de a fi folosită situația de urgență pentru a limita drepturi fundamentale. Vom fi extrem de precauți in orice limitare a unor astfel de drepturi. De asemenea, am auzit o mulțime de zvonuri că vrem să inchidem televiziuni, că vrem să afectăm libertatea de informare, libertatea de exprimare; și acestea sunt zvonuri. Sigur că aici am văzut că va exista o reglementare a Consiliului Național al Audiovizualului in această privință. Sigur că și aici o să incercăm să asigurăm o comunicare de informații care sunt adevărate. O să solicităm mass-media, site-urilor de ştiri, posturilor de radio, televiziunilor să transmită informații care sunt confirmate de autorități, să transmită toate informațiile care sunt comunicate de autorități, de instituții și să evite transmiterea de informații neadevărate, transmiterea de informații care pot să genereze teamă, neliniște, panică. Cred că, in momentul in care ne găsim, pentru orice canal media, fundamental este să transmită informații corecte, să informeze corect cetățenii. Bătălia pentru rating nu trebuie să afecteze acuratețea informațiilor transmise. Verificarea informațiilor trebuie să fie chiar mai riguroasă decat verificarea informațiilor, să spun, politice, sau de altă natură. Orice informație care este legată de situația de urgență, legată de evoluția epidemiei, legată de măsuri, acțiuni ale autorităților, trebuie să fie informații corecte, informații verificate, informații care intr-adevăr să asigure corecta informare a cetățenilor. Ultima intrebare, vă rog! Reporter: Bună seara! Ludovic Orban: Bună seara! Reporter: Bună seara! Domnule prim-ministru, am două intrebări pentru dumneavoastră. Prima: testul dumneavoastră de coronavirus a ieşit negativ, deci din punct de vedere medical, putem să spunem că vă simţiţi bine. Dar cum vă simţiţi din punct de vedere politic, după ce aţi fost investit premier cu voturile PSD, in condiţiile in care doar 37% dintre parlamentarii PNL au fost in plen in Parlament? Şi a doua intrebare: cand estimaţi că va fi varful crizei de coronavirus in Romania? Mulţumesc! Ludovic Orban: Mă bucur că aţi pus această intrebare. Parlamentarii Partidului Național Liberal nu au fost prezenți decat in număr de 44, tocmai pentru că ceilalți parlamentari nu au venit la Parlament, izolandu-se, autoizolandu-se pentru a nu transmite virusul, in caz că sunt infectați cu acest virus. Salut și apreciez decizia Parlamentului, decizia parlamentarilor din fiecare partid care au decis să investească Guvernul. Este o decizie responsabilă, o decizie care arată că Parlamentul a ințeles momentul in care ne găsim și că a considerat prioritară investirea Guvernului. Din punctul meu de vedere, cred că războaiele politice, incercarea de a caștiga capital politic ieftin din exploatarea acestui subiect, care este epidemia de coronavirus, trebuie să inceteze. Cred că toate forțele politice trebuie să colaboreze pentru a găsi cele mai potrivite răspunsuri, pentru adoptarea celor mai bune măsuri pentru a limita efectele răspandirii coronavirusului, pentru a apăra viaţa şi sănătatea cetăţenilor romani şi pentru a reduce la maxim impactul economic negativ al acestei pandemii. In ce mă privește, voi colabora cu toate formațiunile politice, voi colabora cu Parlamentul, ca instituție și voi incerca să fiu la inălțimea increderii care mi-a fost acordată și anume increderea de a conduce un guvern intr-o situație extrem de dificilă pentru Romania. Vă mulțumesc! Bună seara!
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro