Conferință de închidere a proiectului “Politici publice alternative în domeniul calității aerului”, la Brașov

Luni, 18 noiembrie 2019, la Brașov, va avea loc conferința de închidere a proiectului “Politici publice alternative cu privire la măsurarea și păstrarea calității aerului în parametri standard”. Evenimentul va avea loc la Hotel Cubix, începând cu ora 10.00.

În cadrul conferinței vor fi prezentate principalele direcții ale Politicii Publice Alternative în Domeniul Calității Aerului, un document elaborat de o echipă multidisciplinară de experți, care și-a propus să ofere soluții concrete pentru o legislație de mediu aliniată standardelor europene.

Studiile recente estimează că în fiecare an în România, în medie, 27.000 de persoane mor prematur din cauza unor boli generate sau agravate de aerul poluat, precum cancer pulmonar, astm, boli pulmonare obstructive cronice (BPOC), tulburări cardiovasculare, boli nervoase sau reproductive. De pe harta țării dispare, practic, în fiecare an populaţia unei localităţi de mici dimensiuni, din cauza noxelor sau otrăvurilor pe care cetățenii le respiră.

De ce suntem în această situație? Pentru că legislația de mediu deşi este în mare parte în acord cu legislaţia europeană, nu este completată şi de proceduri, instrumente şi resurse tehnice şi umane care să ducă la o implementare eficientă. Asta face ca în cel puțin câteva orașe din România – București, Iași și Brașov – aerul să fie deja irespirabil, iar UE ne amenință cu amenzi de sute de mii de euro pe zi, după deschiderea procedurilor de infringement împotriva țării noastre.

În aceste condiții, prin Politica Publică Alternativă în Domeniul Calității Aerului, s-a venit cu o seri de propuneri concrete de modificare și eficientizare a legislației de mediu vizează :
A. O mai bună măsurare a calității aerului și depistarea rapidă a incidentelor de poluare a aerului cu substanţe provenind din surse de tip industrial.
B. Conservarea calității aerului, prin întărirea capacității de intervenție a Gărzii Naţionale de Mediu
C. Posibilitatea ca societatea civilă să se implice în depistarea și sesizarea cazurilor de poluare și identificarea poluatorilor

Proiectul a beneficiat de suportul și contribuția mai multor ONG-uri din țară care activează în domeniul sănătății și protecției mediului și care s-au alăturat Coaliției în Domeniul Calității Aerului (Coaliția pentru Aer Curat).

Cei care nu pot ajunge la eveniment, pot susține proiectul semnând Petiția Online Vrem Aer Curat! Vrem Oxigen pentru România: http://bit.ly/2B4waDq

Scopul proiectului a fost dezvoltarea capacității ONG-urilor de a dezvolta politici publice alternative, în vederea optimizării proceselor decizionale ale administrației publice, orientate către cetățeni şi mediul de afaceri. Beneficiar și lider de proiect a fost Breasla Constructorilor Ieșeni, în parteneriat cu Asociația Creștem România Împreună (Brașov), Asociația Eco-Natura Comunității Băicoi (București), Asociația Grupul de Inițiativă în promovarea Opiniei Publice – GIPRO (Timișoara) și Organizația Huțul-Eko Brodina (Suceava). Împreună, și-au propus să schimbe modul în care societatea civilă se implică în formularea de politici publice alternative.
Proiectul are Codul SIPOCA 249, Cod SMIS 2014+ 111890 și a primit finanțare de la Uniunea Europeană, din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Acesta a demarat în data de 20 iulie 2018, are o durată de implementare de 16 luni și o valoare totală de 886.587,32 lei, din care 729.698,45 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE și 139.157,12 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național.

Mai multe despre Politica Publică Alternativă în Domeniul Calității Aerului puteți citi aici:

POLITICA PUBLICĂ ALTERNATIVĂ ÎN DOMENIUL CALITĂŢII AERULUI

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Conferință de închidere a proiectului “Politici publice alternative în domeniul calității aerului”, la Brașov