Conducerea spitalului Suceava, reîncredințată unei echipe civile

aprilie 28, 2020

Conducerea spitalului din Suceava va fi reîncredințată unei echipe civile după ce spitalul, devenit focar de infecție cu coronavirus, a fost administrat, de la începutul lunii, de o conducere formată din medici militari.  

„Peste două zile deja la Suceava se predă managementul unei echipe civile. Avem, în acest moment, circuite, un personal medical reabilitat, avem o încredere recăpătată, avem un spital care poate face activitate medicală. Sper că în această săptămână în care tandemul conducerii militare cu cea civilă aleasă din rândul cadrelor medicale să poată face o predare în aceleași condiții în care s-a făcut și conduita pe care au făcut-o cei din managementul militar”, a anunțat marți seară, la Digi 24 ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

El a amintit că atât la Suceava cât și la Deva, managerii interimari civili și-au dat demisia în ciuda faptului că, între timp, au fost achiziționate echipamente de protecție pentru medici, medicamente și materiale sanitate, ceea ce arată că nu au putut gestiona situația de criză.

„Poate nu aveau nici autoritate și am recurs la management militar, care nu a făcut altceva decât să impună rigurozitatea, respectarea unor circuite. Să nu vă gândiți că nu s-au blocat niște inerții”, a explicat Nelu Tătaru.

El a făcut un inventar al zonelor în care sunt în continuare focare în desfășurare, numind Bucureștiul și zece județe ca sursă pentru 70% din cazuri. 

„În afară de București și Suceava, mai avem Aradul, mai avem Hunedoara, în care avem focar în desfășurare, Timiș, Neamț, Botoșani, avem la o limită Brașovul, Mureșul, Bihorul cu număr mare de cazuri. La Bihor se și testează destul de mult, conform anchetelor epidemiologice. Acum o săptămână, aveam 10 județe plus Bucureștiul care aveau 70% din cazuri. Sunt anumite focare unde transmiterea comunitară a fost accentuată. Acestea au fost tot timpul în atenția noastră. Și eu am fost de două ori în multe locuri din aceste județe. (...) Un focar scăpat din mână e greu controlabil și uitați-vă cât a durat la Suceava să îl aducem la o anumită situație cum este astăzi”, a spus Tătaru.

O echipă de medici militari, coordonată de generalul Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și de colonelul Daniel Derioiu, directorul spitalului militar de urgență ”Regina Maria”, din Brașov au preluat, din 2 aprilie, conducerea spitalului din Suceava. 

 

Citește și:

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Ce se întâmplă în România și în lume. Informații verificate

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro