Condamnare cu suspendare pentru huliganii care au deturnat protestul de la 10 august

iulie 31, 2020

12 persoane trimise în judecată pentru huliganism la mitingul diasporei din 10 august 2018 au fost condamnate vineri, în primă instanță, de Judecătoria Sectorului 1, la pedepse cu suspendare. 

Din cei 12 unul singur va executa pedeapsa pentru că se află în recidivă și are o pedeapsă mai veche, ceilalți primind sentințe de până la 3 ani de închisoare cu suspendare. 

Mai mult, trei jandarmi vor fi despăgubiți moral cu sume între 1.000 și 1.500 de lei, cele mai mari despăgubiri urmând să le plătească cei condamnați către firma de salubrizare căreia i-au distrus coșurile și jardinierele.  

Dosarul a fost instrumentat de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, cei condamnați vineri fiind acuzați de ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice, dar și de distrugere și folosirea de obiecte periculoase, cum ar fi o praștie cu bile. 

Inculpații și-au recunoscut acuzațiile, pe care, însă, au încercat să le justifice ca fiind comise în apărare. Unii dintre ei sunt acuzați că au lovit jandarmi cu sticle, pietre, borduri, că au dat foc la tomberoane și că au aruncat cu sticle incendiare în cordonul de jandarmi.  

Este al doilea dosar care-i privește pe huliganii care au deturnat mitingul diasporei, în primul fiind condamnați, tot cu suspendare, șapte bărbați acuzați că ar fi lovit-o pe femeia-jandarm, care a primit și despăgubiri de 10.000 de euro. Și în acel caz, decizia nu este definitivă. 

După mitingul diasporei din 10 august 2018, au fost deschide patru dosare penale, unul fiind clasat recent de DIICOT și care privea așa-zisa tentativă de lovitură de stat pe care ar fi dat-o protestatarii pașnici împotriva puterii de la acea vreme. Odată cu clasarea sa, au fost clasate și acuzațiile aduse șefilor jandarmeriei de la acea vreme. 

Dosarul a fost clasat parțial pe 15 iulie de procurorii DIICOT care au anunțat declinarea unei părți din anchetă în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare.

Prin ordonanța din data de 26 iunie, procurorii DIICOT au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare.

DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

„În vederea aprecierii incidenței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la lovire sau alte violențe (...) un exemplar al ordonanței a fost comunicat prim-procurorului acestei unități de parchet”, transmite DIICOT.

 

  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro