Comunicatul Trustului GAZETA

octombrie 31, 2006

În România, a hăitui ziarişti a devenit un sport naţional. În România de azi, a ataca ziarişti şi a căuta apropiaţi prin care poţi să-i loveşti, a devenit parte a unor înţelegeri la nivel mai mult decât înalt.
Azi, prieteni de-ai noştri, camarazi de peste 15 ani într-o luptă dinainte pierdută cu jegul politico-economic, au fost reţinuţi la Cluj într-o manieră dispreţuitoare şi revanşardă.
Ni s-a spus că sunt vinovaţi pentru toate relele lumii, mai mult, că sunt un grup. E adevărat, nu ştim să discutăm altfel, suntem ziarişti implicaţi în proiecte care, dinainte, înseamnă grupuri.
În România de azi, slugi economice şi turnători politici vin să rezolve de la bază spre vârf probleme pe care înalţi politicieni nu ştiu şi nu pot să le rezolve altfel, aşa încât trebuie să se folosească de ei.
De peste 16 ani n-am scris niciodată despre muşeţel sau manele, ci despre licitaţii trucate, parteneriate ascunse, politicieni, securişti şi înalţi poliţişti corupţi. Nu regretăm că nu ne place muşeţelul, ci doar că, deşi suntem virulenţi, n-am fost destul.
Ne vom reveni, promitem.
N-am avertizat niciodată pe nimeni asupra consecinţelor pe care pot să le aibă gesturile nebuneşti şi ceaţa de pe ochii revanşei. A-i pune pe Liviu Man şi restul colegilor noştri să răspundă acuzaţiilor unor delatori de joasă speţă – forţaţi de politicieni, securişti şi poliţişti de „înaltă” speţă - reprezintă, la prima vedere victoria lor. Nu vom paria pe ea.
Au avut loc percheziţii, pe baza unor turnătorii ordinare, şi la comanda unor centre de putere care demonstrează un jalnic cuplaj politico-poliţienesc.
Cu credinţa că nu suntem Răul şi cu convingerea că, asemenea colegilor noştri din presă înţelegem ce înseamnă onorabilitatea şi corectitudinea, ne vom întoarce.
Azi suntem noi, victime ale unor palme primite de la politicieni şi înalţi poliţişti-securişti.
Mâine veţi fi voi!

Redacţiile Bună Ziua Ardeal şi Gazeta de Cluj au fost asaltate de mascaţi şi de poliţişti. Telefoane închise, redactori terorizaţi, calculatoare încărcate şi duse, hârtii şi tot felul, de-a valma, rechiziţionate.
Spaimă, stres, presiune. Nici una din redacţii nu şi-a revenit din pumnii DIICOT Cluj. Acasă la colegii noştri au intrat în forţă, ca după ultimii infractori. Copii, soţii, părinţi sub talpa represiunii. Mai mult, nimeni nu ne-a oferit nici un fel de explicaţie. Şase oameni reţinuţi, douăzeci de oameni cu telefoanele închise blocaţi în redacţii fără să poată comunica. La ora 19.00 nu avem unde face ziarul. Citiţi mâine Bună Ziua, Ardeal!
Judecătorul clujean trebuie să decidă azi dacă judecăm oameni sau executăm conştiinţe publice care au dovedit, nu de ieri, că sunt în slujba cetăţeanului. Graniţa dintre parteneriat şi pretinsul şantaj nu va putea fi niciodată dovedită de anchetatori despre care uneori chiar am scris! Altfel, mâine, oricine îşi face publicitate într-un ziar, va fi anchetat poimâine dacă interesele politice ori poliţieneşti o cer.
Suntem convinşi că o analiză lucidă şi dreaptă a colegilor noştri, care de ani de zile se luptă singuri cu tarele societăţii româneşti, va demonstra că totul se reduce la plata unor poliţe personale din partea unor oameni care îşi permit să angajeze resurse umane şi materiale ale statului.

Aurelian Grama – director general Trustul Gazeta
Dan Pârcălab - director dezvoltare Trustul Gazeta

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro