Comisia Europeană pregătește un plan de ridicare graduală a restricțiilor

aprilie 15, 2020

Comisia Europeană va prezenta miercuri strategia de ieșire de sub măsurile restrictive de izolare impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Planul va prevede măsuri pentru ca statele membre să poată să ridice gradual restricțiile impuse și să își reia activitatea în mod normal.

Planul trebuia să fie prezentat în urmă cu o săptămână, dar a fost întârziat pentru a nu transmite un semnal statelor membre că restricțiile pot fi deja ridicate.

Măsurile prezentate de Comisia Europeană vor avea titlul de recomandare și nu sunt impuse statelor membre. Planul va cuprinde criterii comune pentru înlăturarea treptată a restricţiilor introduse în cea mai mare parte a Europei.

Un element esenţial este adoptarea de paşi mici, controlaţi strict, în următoarele luni, potrivit unui draft al strategiei, citat de agenția Dpa și preluat de Agerpres.

Două condiţii vor trebui să fie îndeplinite: o scădere notabilă a răspândirii virusului şi un număr suficient de paturi de spital şi locuri în unităţile de terapie intensivă.

Unele ţări membre, printre care Austria, Spania, Danemarca şi Cehia, au început deja să ridice unele restricţii.

În acelaşi timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că măsurile actuale din ţara sa vor rămâne în vigoare până la 11 mai, iar cancelarul german Angela Merkel va discuta miercuri cu reprezentanţii landurilor despre paşii de urmat.

În România, președintele Iohannis a anunțat marți prelungirea cu 30 de zile a stării de urgență cu păstrarea tuturor prevederilor implementate până în prezent.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro