Comisia Europeană: Două vaccinuri anti-COVID ar putea fi autorizate luna viitoare

noiembrie 19, 2020

Uniunea Europeană și-ar putea da acordul pentru comercializarea vaccinurilor Pfizer și Moderna în a doua jumătate a lunii decembrie, a anunțat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Decizia va fi luată după evaluarea pe care Agenția Europeană a Medicamentelor o va face celor două seruri anti-Covid.

Șefa Comisiei Europene amintește că Uniunea a semnat acorduri cu cinci producători de vaccinuri anti-Covid, cu avantajul că serurile folosesc 4 tehnologii diferite care ar putea fi eficiente pentru diverse segmente ale populației.

„EMA (Agenția Europeană a Medicamentelor - n.r.) este în contact zilnic cu FDA (organismul similar din Statele Unite) pentru sincronizarea evaluării vaccinurilor și dacă totul decurge fără probleme, EMA spune că autorizația de punere pe piață pentru vaccinurile Biontech și Moderna ar putea fi eliberată în a doua jumătate a lunii decembrie a anului 2020”, a spus Von der Leyen.

„Am adoptat 5 contracte cu BionTech, CureVac, Astra/Zeneca, Johnson&Johnson și Sanofi. Continuăm negocierile cu Moderna și suntem în tratative cu Novavax. A fost îmbucurător să vedem că toate statele membre au fost de acord să cumpere aceste vaccinuri și să rămână în portofoliul nostru. Acest portofoliu de 5 vaccinuri, să sperăm că 6 în curând, este important pentru că acoperă patru tehnologii de producție diferite. Poate că anumite vaccinuri funcționează mai bine în unele părți din populație decât altele”, a adăugat ea.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro