Comisia Europeană ar putea sancționa România, pentru lipsa parteneriatul civil pentru cuplurile gay

octombrie 28, 2020

Comisia Europeană a declanșat în urmă cu câteva săptămâni procedura de pre-infringement împotriva României, în urma unei plângeri formulate de asociația Accept, care a acuzat statul român că nu respectă deciziile CJUE și CCR pronunțate în cazul Coman - Hamiliton, conform unor surse citate de G4Media.

Adrian Coman (cetățean român) şi Robert Clai Hamilton s-au căsătorit în 2010, în Bruxelles. Ei au cerut ca uniunea lor să fie recunoscută şi pe teritoriul României, fiind vorba despre cetăţeni europeni cu drepturi egale. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis pe 5 iunie 2018, răspunzând unei întrebări adresate de CCR, că un cuplu căsătorit format din două persoane de același sex este recunoscut ca atare în orice țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește libera circulație.

După decizia CJUE, și Curtea Constituțională din România a decis, în iulie 2018, că statul trebuie să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de acelaşi sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean UE.

Asociația Accept a depus plângerea la Comisia Europeană după ce un alt cuplu gay a avut probleme cu obținerea cărții de rezidență. E vorba de un cetățean român căsătorit în Germania cu un cetățean al unui stat terț din regiune, căruia Inspectoratul General pentru Imigrări i-ar fi refuzat acordarea cărții de rezidență.

Europa Liberă scria, la final de septembrie, că parteneriatul civil, inclusiv pentru persoane de același sex, ar putea fi reglementat anul viitor după decizia CEDO, care se așteaptă să fie pronunțată împotriva României, după cum ne-a spus șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos.

Concluzia specialistului în drepturile omului, vine după ce Dunja Mijatovici, comisara pentru drepturile omului din cadrul CEDO, și-a publicat textul, numit în jargon juridic amicus curiae, în care a criticat absența unui cadru legal pentru recunoașterea și protejarea relațiilor dintre persoanele de același sex în contextual procesului Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru împotriva României și a altor 12 cazuri.

Prin această decizie, parlamentul de la București va fi obligat să adopte legea parteneriatului civil, prin care și cuplurile de același sex să aibă drepturi administrative similare cu persoanele căsătorite: să ia decizii unul în numele celuilalt la spital, să se poată ocupa de ceremoniile funerare, să se moștenească unul pe celălalt etc. Proiectele privind parteneriatul civil depuse la Parlament, inclusiv textul scris de CNCD, exclud, însă, posibilitatea adopției de către cuplurile de același sex.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro