Furla rămâne fidelă filosofiei sale de a atrage o femeie care iubește modă dar nu îi cade victimă, o femeie sofisticată dar feminină în același timp. Iar colecția Furla se adresează acestei femei. Impactul recesiunii economice este reflectat de managerul Furla printr-un exemplu foarte grăitor: "înainte, aproape la fiecare geantă cumpărată vindeam și un breloc. Produsele au o personalitate puternică și distinctă: culori frumoase și linii curate reinventate prin combinarea a diferite materiale, finisaj inovator și detalii tehno-artizanale, tipice tradiției "Made în Italy".
Clientele îl agățau de geantă că să-i schimbe look-ul, să fie mai chic, sau pur și simplu și-l schimbau pe cel pe care îl purtau în momentul achiziției. În 2009 am început să vindem mult mai puține brelocuri (a căror valoare este foarte mică comparativ cu o geantă!), clientele deja reduceau bugetul, acolo unde înainte nici nu se uitau.
Brand-ul Furla se schimbă de la an la an, devine ceva mai sofisticat dar nu își uită clienții "clasici", de aceea în fiecare sezon apăr linii noi în culori noi. Totuși anumite linii de succes se repetă în fiecare an, iar negrul, roșul și albul se găsesc întotdeauna în magazinele Furla. În acest sezon au avut succes cu un nou tip de piele cu un look vintage și modele de genți în continuare de dimensiuni mari.
Dacă ești în căutarea unor genți Furla poți vizită magazinul online de genți Furla, B-mall.
» Preluat de pe LivePr.ro - Colectie de genti Furla doar pe B-mall
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro