CNCD: Interzicerea accesului elevilor cu temperatură peste 37,3 la examene, discriminatorie (document)

iunie 11, 2020

Elevii care nu pot participa la examenele naționale din cauza temperaturii de peste 37,3 grade sunt discriminați, potrivit unui punct de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), solicitat de Avocatul Poporului și intrat în posesia Europei libere. 

„Suntem în prezența analizei unei posibile fapte de discriminare indirectă, astfel, condiția de participare la examenele în speță este una neutră, deoarece temperatura corporală se măsoară în cazul tuturor participanților.

Condiția aparent neutră dezavantajează participanții a căror temperatură corporală depășește limita impusă prin Ordinul în cauză. Măsura excluderii de la examene se realizează pe baza unei prezumții simple, aceea că toți participanții care ating o anumită temperatură corporală sunt supecți de a fi purtători SARS-CoV-2, care generează o boală cronică contagioasă. Suntem în prezența unei prezumții simple, care are ca efect o discriminare prin asociere, participantul la examen măsurat cu o temperatură corporală peste limită fiind fiind tratat ca și când ar fi purtător de SARS-CoV-2, deși nu există această confirmare printr-un test medical. Tratamentul diferențial are loc pe criteriul unei boli cronice neconfirmate, criterul fiind protejat de art.2 alin.1 al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, spune CNCD.   

Pentru ca un criteriu aparent neutru să nu constituie discriminare, trebuie să treacă testul justificării obiective, spune CNCD, adică măsura să fie și adecvată și necesară, inclusiv proporțională, așa cum stabilește jurisprudența CEDO, chiar dacă scopul măsurii este unul legitim, prin care se urmărește asigurarea protecției tuturor participanților la examen din punct de vedere medical.

Colegiul director constată, însă, că măsura aleasă pentru a atinge scopul legitim formulat tocmai că „nu este una adecvată și necesară”.

CNCD face cunoscute și considerentele pentru care a ajuns la această concluzie: 

nu există o cercetare medicală care să dovedească că o persoană care atinge temperatura corpului de 37,30 C este purtătoare de SARS-CoV-2. Totodată, este de aceeași notorietate faptul că purtătorii acestui virus pot avea temperatura corporală în parametri normali, din acest motiv, ei fiind numiți asimptomatici;
există o serie de factori care nu sunt de natură medicală, care generează o crestere a temperaturii corporale peste pragul de 37,3°C;
toţi elevii au obligaţia să respecte regulile de distanţare socială, respectiv dezinfecţie, pentru prevenirea transmiterii infecţiei. Din acest motiv, condiţia limitei temperaturii corporale reprezintă doar un indiciu si nu constituie o certitudine medicală, a existenţei infecţiei SARS­CoV-2.

De asemenea, Colegiul director al CNCD constată că măsura „nu este necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit."

CNCD spune că soluţia care să asigure atât atingerea scopului urmărit, cât şi eliminarea efectelor discriminatorii, ar putea fi asigurarea unor săli în care elevii a căror temperatură corporală depăşeşte limita stabilită prin prezentul Ordin să susţină examenele.

"Interzicerea accesului elevilor care ating un anumit nivel al temperaturii corporale la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, desfăsurate în anul 2020, are ca efect încălcarea exercitării dreptului la educaţie, în condiţii de egalitate.

Prin dreptul la educaţie se înţelege şi dreptul elevilor de a fi evaluaţi în condiţii egale, beneficiind de aceleaşi subiecte şi de aceleaşi criterii de evaluare.

În speţă, acest drept este încălcat în cazul elevilor care ar urma să fie excluşi de la examenele menţionate, rezultatele obţinute decisive pentru accesul la studiile liceale şi universitare. Or, este evident că metoda propusă prin Ordinul supus analizei. respectiv de organizarea unor alte sesiuni de examene (la o altă dată) implică alte condiţii de examinare, alte subiecte, alte criterii de evaluare.

Mai mult, se pune următoarea întrebare: ce se întâmplă dacă elevii care se prezintă la sesiunile secundare, sunt măsuraţi cu o temperatură corporală peste limita stabilită?

Colegiul director constată că măsura instituită nu este proporţională cu scopul urmărit.

Cum s-a arătat, nici depăşirea limitei de 37,3°C nu dovedeşte prezenţa virusului SARS-CoV-2, precum nici faptul că încadrarea în intervalul de temperatură admis nu reprezintă o certitudine că persoana nu este purtătoare a virusului în cauză.

Obligaţiile instituite pentru prevenire şi distanţare trebuie respectate de către toţi participanţii la examene.

Pentru considerentele de mai sus, Colegiul director al CNCD constată că fapta sesizată reprezintă discriminare indirectă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, republicată", mai spune CNCD în documentul transmis Avocatului Poporului. 

Documentul integral al CNCD, aici

Înainte de a sesiza CNCD, Avocatul Poporului Renate Weber a spus că a primit nenumărate petiții privind măsurarea temperaturii la intrarea în supermarketuri și instituții, dar că nu are bază legală pentru a le da curs sub forma contestării la Curtea Constituțională a măsurii dispuse de guvern.

„Atât timp cât ea nu este prin lege sau prin OUG, competențele noastre sunt limitate. Fiind vorba de o hotărâre, orice persoană interesată, care se consideră vătămată, poate să facă acest lucru în instanță”, a spus Renate Weber, invitându-i pe cei nemulțimiți să se adreseze instanței.

„Am primit inclusiv petiții de la medici care mi-au semnalat acest lucru, am primit inclusiv pe WhatsApp, spunând că această scanare a temperaturii e un act medical care nu trebuie făcut fără consimțământul persoanei. Aici s-a pus de fapt problema, că legea sănătății vorbește foarte mult la noi de consimțământul persoanei. Și la fel Convenția de la Oviedo, care a fost tot timpul invocată”, a spus Renate Weber la Digi 24, invitată la emisiunea „În fața ta”.

„Problema cea mai mare, cred eu, este în legătură cu consecințele pe care le are constatarea unei anumite temperaturi”, a spus Weber referindu-se nu la citirea în sine a temperaturii ci la faptul că în consecința acestui rezultat persoana poate avea anumite restricții, nu întotdeauna întemeiate pentru că rezultatul termoscanării poate fi unul relativ.

Ea a exemplificat cu cazurile unor elevi cărora li se poate restricționa accesul în examen pentru o eventuală temperatură de 37,4, cauzată de emoție sau poate de faptul că au învățat toată noaptea.

„S-a stabilit o limită, înțeleg că e de la OMS. Problema e că poți să ai febră din varii motive: cineva are un abces, toți am avut, e o stare febrilă. (...) Sau în cazul femeilor însărcinate. Din nou, vine vara, cu temperaturi foarte ridicate. Elevii vor fi termoscanați când vor intra la examen, dar dacă toată noaptea stai și înveți, dacă de emoții îți crește temperatura? Eu la consecințe mă gândesc. Vreau să intru să cumpăr o pâine și îmi ia temperatura, mă scanează bodyguardul și nu mă lasă să îmi cumpăr pâine. Sau nu mă lasă să mă duc să îmi cumpăr din farmacie un antipiretic, dacă am un abces. Formula asta, da, suni medicul să vezi ce să faci. Dar atunci, pe moment?

Elevii aceia, dacă nu vor fi primiți în sala de examen strict pentru că au avut în dimineața aia 37,4, o fi normal? Din punctul acesta de vedere eu cred că trebuie să ne gândim mai bine, consecințele (termoscanării - n.n.) mai ales sunt cele care mă pun pe mine pe gânduri și îmi dau o stare nu neapărat de bine. Altfel, eu nu am o problemă să fiu scanată. Asta se întâmplă și la mine la instituție. Înainte de a se introduce starea de alertă, din momentul în care în spatiul public comitetul de urgență anunțase deja, ce am făcut imediat a fost să comandăm termometrele necesare”, a spus Renate Weber. 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro