Consiliul Naţional al Audiovizualului protestează împotriva deciziei de a se interzice prezenţa posturilor de televiziune la meciurile campionatului naţional de fotbal.
CNA atrage atenţia domnului Horaţiu Nicolau, deţinătorul drepturilor de exclusivitate şi domnului Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, că evenimentele de importanţă majoră, definite de Art.21 al.1 din Legea Audiovizualului nr.504/2002, nu au nici o legătură cu evenimentele de interes public definite şi reglementate în Cap.IV, « Limitele dreptului de exclusivitate », art.83-86 din aceeaşi lege.
De asemenea, atragem atenţia asupra conţinutului art.87 din Legea Audiovizualului nr.504/2002 : « Orice clauze contractuale, indiferent de părţi, care încalcă, în domeniul audiovizualului, dreptul publicului de a primi imformaţii de interes public şi libera concurenţă sunt nule ».
Considerăm că prin această decizie este afectat dreptul publicului de a primi informaţii, dar şi concurenţa între posturi.
Iată de ce, CNA solicită Ligii Profesioniste de Fotbal să permită posturilor de televiziune accesul pe stadioane la toate meciurile din campionatul naţional de fotbal, în conformitate cu art.84 lit.b din Legea Audiovizualului.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro