Claudiu Saftoiu a demisionat din functia de director SIE

martie 20, 2007

Claudiu Săftoiu a înaintat luni Parlamentului demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe ne informeaza agentia de presa Rompres.

Audiat la începutul săptămânii trecute de comisia parlamentară care analizează propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Claudiu Săftoiu a afirmat că SIE desfăşoară acţiuni operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice.

Săftoiu a susţinut că SIE face interceptări în baza unui mandat emis de procurorul general, în condiţiile în care legea prevede că mandatul pentru ascultarea telefonului unei persoane trebuie emis de un judecător.

Ulterior, el a admis că s-a exprimat greşit. "Confuzia este regretabilă şi îmi aparţine", a precizat Săftoiu într-o scrisoare transmisă lui Dan Voiculescu, preşedintele Comisiei de anchetă parlamentară asupra preşedintelui.

Întrebat dacă directorul SIE, Claudiu Săftoiu, a recunoscut la audieri că serviciul pe care îl conduce ar fi făcut interceptări ilegale de convorbiri, senatorul Dan Voiculescu a afirmat că nu poate să spună nimic în acest sens. "Raportul se va referi şi la ce a declarat domnul Săftoiu", spunea liderul PC.

El a refuzat să ofere informaţii şi cu privire la declaraţiile făcute în spatele uşilor închise de Dumitru Zamfir, unul dintre adjuncţii şefului SRI, şi de colonelul în rezervă Florea Spirea, membru PRM, precizând că acestea vor fi cuprinse în raportul final.

Ulterior, Dan Voiculescu a solicitat, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, analizarea şi, eventual, dispunerea de măsuri în cazul audierii şefului SIE la Comisia parlamentară de anchetă privind suspendarea şefului statului, în condiţiile în care parlamentarii au aflat că SIE deţine tehnică proprie de interceptare.

Claudiu Săftoiu a fost consilier prezidenţial pe probleme de politică internă al preşedintelui Traian Băsescu, din decembrie 2005 până în octombrie 2006, când a fost numit director al SIE.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro