Cîțu: Unele facilități fiscale din pandemie vor fi prelungite până la 25 octombrie

iunie 11, 2020

O parte dintre măsurile de relaxare economică adoptate de guvern în perioada stării de urgență și de alertă vor fi prelungite până pe 25 octombrie, a anunțat ministrul Finanțelor Florin Cîțu joi seară, înainte de ședința de guvern. 

"Măsurile economice le vom lua în şedinţa de astăzi de Guvern (joi, 11 iunie 2020, n.r.). Am să prelungesc câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie. În ceea ce priveşte popririle, executările silite pentru companii, persoane fizice vom merge cu ele până în 25 octombrie şi, în acelaşi timp, şi cu impozitul specific pentru a ajuta şi industria HoReCa. Acestea sunt lucruri pe care le vom prelungi până la 25 octombrie", a spus Cîţu, la Digi 24.

Ministrul a spus că deja 4.000 de companii beneficiază de programul IMM Invest, programul guvernamental de sprijinire cu credite a întreprinderilor mici şi mijlocii, care a fost elaborat ca urmare a crizei induse de pandemie, şi că așteaptă ca până săptămâna viitoare numărul lor să ajungă la 10.000 iar până la final să ajungă la 40.000. 

„IMM Invest a ajuns acum două zile la 4.000 de companii care au primit bani. Vorbim deja de un plafon care se duce spre 4 miliarde. Deja începe să accelereze, estimez că la începutul săptămânii viitoare vom avea 10.000 de companii. Ca o comparaţie, anul trecut erau în România 25.000 de IMM care aveau credite”, a mai spus ministrul. 

Citește și: 

Antreprenor din Timiș despre IMM Invest: „Inițial, am fost cam reticent. Eu, de 23 de ani, nu am primit niciun ajutor de la niciun guvern”

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro