Ciolacu se opune prelungirii stării de alertă. Atac la adresa ministrului Sănătății

iunie 8, 2020

PSD a anunțat luni, prin vocea președintelui său interimar că se opune prelungirii stării de alertă și-i impută ministrului Sănătății că nu ar prezenta argumente „solide” pentru a justifica această intenție. 

Sub titlul „PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării!”, Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD a lansat un atac la adresa președintelui țării și a ministrului Sănătății.

„Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei”, spune Marcel Ciolacu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Ciolacu spune că Tătaru face de trei luni „doar exerciții de imagine” și că și-a însușit munca primarilor și a președinților de consilii județene, care ar fi dus „greul luptei cu pandemia”.  

„De trei luni, Nelu Tătaru face doar exerciții de imagine. S-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor și președinților de consilii județene care au dus greul luptei cu pandemia. În vremea asta, la ministerul Sănătații se trăgea tun după tun cu licitații aranjate pentru firmele de casă ale PNL. Românii au demonstrat însă că sunt mai #responsabili decât guvernanții și au înțeles că trebuie să se protejeze. Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici! #PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniștrilor liberali. Guvernanții nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecții despre cum să ne protejăm în fața coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban și camarila PNL chefuiau cu whisky și trabucuri. Doar specialiștii în sănătate publică trebuie sa spună clar țării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe”, a mai scris Ciolacu. 

Și ALDE a anunțat luni că nu va susține în parlament prelungirea stării de alertă. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus luni că este puțin probabil ca după 15 iunie să nu fie prelungită starea de alertă, având în vedere evoluția epidemiei, faptul că au apărut focare noi de infecție și că încă există o transmitere comunitară a virusului.

Totuși, de la jumătatea acestei luni, autoritățile pregătesc noi măsuri de relaxare a restricțiilor care țin cont și de faptul că, odată cu încheierea anului școlar, părinții care beneficiau până acum de concediu plătit pentru a sta cu copiii acasă se vor întoarce la serviciu. Joi, în această săptămână se va anunța cu precizie ce se va întâmpla de luni, 15 iunie.  

Tătaru a avertizat că transmiterea comunitară a virusului va continua și pe perioada verii, chiar dacă nu va mai avea aceeași intensitate. 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro