China a lansat spre Lună o sondă spațială care să colecteze roci selenare

noiembrie 24, 2020

O rachetă spre Lună a plecat marți din China în misiunea de a colecta primele probe selenare din ultimele patru decenii, într-o misiune care vrea să ateste puterea spațială a Beijingului, scrie AFP.

China a investit miliarde în programul său spațial coordonat de armată cu speranța să aibă un echipaj pe o stație spațială în 2022 și să trimită oameni pe Lună în 2030.

Obiectivul misiunii este de a colecta sol și roci selenare pentru ca oamenii de știință să poată cerceta originile Lunii, modul de formare și activitatea nucleară de la suprafață.

Sonda Chang'e-5 va ateriza într-o zonă neexplorată până acum şi ar trebui să aducă înapoi pe Pământ două kilograme de roci. 

Sonda se așteaptă să aterizeze la sfârșitul lunii noiembrie și să colecteze material pe parcursul unei zile lunare - echivalent cu aproximativ 14 zile de pe Pământ.

Probele vor fi apoi returnate pe Pământ într-o capsulă programată să aterizeze în regiunea Mongoliei Interioare din nordul Chinei la începutul lunii decembrie, potrivit agenției spațiale americane NASA.

Misiunea este provocatoare din punct de vedere tehnic și implică mai multe inovații neîntâlnite în timpul încercărilor anterioare de colectare a rocilor selenare, a declarat Jonathan McDowell, astronom la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian.

Dacă încercarea va avea succes, China va deveni a treia țară care preia probe lunare, după ce Statele Unite și Uniunea Sovietică au reuşit acest lucru încă din anii '70.

China a aselenizat prima oară în 2013, iar şase ani mai târziu, una dintre sondele sale a ajuns în premieră pe partea îndepărtată a Lunii.

Un rover lunar chinez a aterizat pe partea îndepărtată a Lunii în ianuarie 2019, într-o premieră globală care a stimulat aspirațiile Beijingului de a deveni o superputere spațială.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro