Candidata la alegerile prezidențiale din Belarus, Svetlana Țihanovskaia, le-a spus parlamentarilor europeni că voința poporului belarus pentru democrație „nu va fi distrusă" de o represiune brutală a autorităților din Minsk.
"Belarușii au arătat în ultimele două săptămâni că nu vor renunța", în ciuda represiunii, intimidării cu forța fizică și a amenințărilor cu închisoarea, a declarat, din Lituania, Svetlana Țihanovskaia în fața Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, întrunită marți, 25 august, în sistem de videoconferință.
Țihanovskaia a fugit în Lituania după alegerile prezidențiale din 9 august, după ce ea și familia ei au fost amenințate.
Susținând că cel puțin șase protestatari din Belarus au fost uciși în represiune și că alte zeci au dispărut în custodia poliției, Țihanovskaia a cerut „respectarea drepturilor noastre politice”, eliberarea „tuturor prizonierilor politici” din Belarus și încetarea „violenței” și intimidărilor” din partea autorităților din Belarus.
„Belarusul s-a trezit. Nu mai suntem opoziția. Suntem majoritatea acum", a spus Țihanovskaia făcând referire la faptul că Tsikhanouskaya, susținând că mai mult de 200.000 de oameni au ieșit pe străzile din Minsk pe 23 august în cel mai mare protest de până acum.
De asemenea, ea a reiterat disponibilitatea mișcării sale de a intra în dialog cu autoritățile din Minsk pentru a rezolva criza politică generată de controversa asupra rezultatului alegerilor prezidențiale din 9 august.
Țihanovskaia a cerut, de asemenea, „tuturor țărilor lumii” să sprijine poporul belarus în încercarea sa de a obține un rezultat electoral „liber și corect”, respectând, de asemenea, „suveranitatea” și „integritatea teritorială” țării.
„Voința oamenilor nu va fi distrusă”, a spus ea. "Îmi declar intenția de a realiza alegeri libere și corecte prin dialog."
Țihanovskaia a respins, de asemenea, afirmațiile autorităților din Belarus potrivit cărora protestatarii ar fi fost violenți în timpul celor două săptămâni de manifestații împotriva președintelui Aleksandr Lukașenka.
„A avut loc o revoluție pașnică", a spus ea, subliniind că manifestațiile din întreaga țară nu au fost nici anti-ruse, nici anti-europene.
„Este o revoluție democratică - efortul oamenilor de a-și alege liber și corect" proprii lideri pentru propriul destin, a spus ea parlamentarilor europeni.
Discursul lui Țihanovskaia a venit în condițiile în care autoritățile din Belarus intensifică arestările și urmărirea penală a unor membri proeminenți ai Consiliului de coordonare și organizatorilor de proteste.
.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro