CFR Calatori cumpara 20.000 tone Motorina Euro 4 in ringul BRM

februarie 1, 2008

La Bursa Romana de Marfuri (BRM) in sedinta de tranzactionare din ultima zi a lunii ianuarie, CFR Calatori a cumparat o cantitate de 20.000 tone motorina Euro 4.
Pretul de inchidere la motorina Euro 4 cu livrare februarie – aprilie 2008 a fost de 2.385 lei/t (fara accize si TVA) si a scazut cu aproximativ 8% fata de pretul de deschidere cifrat la 2.580 lei/t.
Pentru tranzactia de 20.000 tone motorina - cumparator CFR Calatori - au fost introduse ordine in piata de catre Lukoil Romania S.R.L., Oscar Downstream S.R.L. si Petrom S.A., pentru ca, in final, pretul oferit de Oscar Downstream S.R.L. sa fie acceptat de CFR Calatori.
Cantitatea de 20.000 de tone solicitata in piata pentru o perioada relativ scurta de timp, cu livrari saptamanale, corelata cu evolutia ascendenta a cotatiilor internationale la motorina Euro 4, poate genera o crestere a cotatiei BRM la acest produs.
Tot in ringul produselor petroliere, Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Sasca Jud. Suceava a cumparat o cantitate de 350,1 tone combustibil lichid usor. Pretul de inchidere s-a cifrat la 1.180 lei/tona (fara accize si TVA) cu transport inclus, ceea ce reprezinta o scadere spectaculoasa cu peste 50% comparativ cu pretul de deschidere de 2.450 lei/tona. Cantitatea de 350,1 tone combustibil lichid usor va fi livrata de NAC Industrii S.R.L. in doua transe, conform clauzelor contractuale.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro