CETATENI ROMANI RETURNATI DIN MAREA BRITANIE

august 25, 2005

În baza acordului de readmisie încheiat cu ţara noastră, autorităţile din Marea Britanie au returnat ieri, cu o cursă charter, 36 cetăţeni români care au fost depistaţi cu şedere ilegală sau muncind „la negru” pe teritoriul acestui stat.

În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Aurel Vlaicu (Băneasa) asupra cetăţenilor returnaţi, s-au stabilit următoarele:
- componenţa grupului : 18 bărbaţi, 9 femei şi 9 copii, proveniţi din aproape toate judeţele tării;
- 3 persoane s-au legitimat cu paşapoarte, celelalte neposedând documente de identitate;
- cei în cauză au ieşit legal din ţară, majoritatea după anul 2002;
- au fost întocmite 24 lucrări penale (sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin).

Tuturor persoanelor li se va suspenda, de către autorităţile competente, dreptul de folosinţă al paşaportului pentru o perioadă determinată (maxim 5 ani, în funcţie de gravitatea faptei) conform prevederilor legale în vigoare.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro