Cele mai multe cazuri de Covid descoperite la intrarea în Grecia sunt din România

Potrivit datelor Secretariatului General pentru Protecție Civilă, în perioada 1 iulie – 9 august, la intrarea în Grecia au fost efectuate 266.116 de teste moleculare și au fost depistate 508 cazuri active de COVID-19, scrie cotidianul elen Ta Nea.

Cu ocazia unei declarații de presă, secretarul de stat pentru Protecție Civilă, Nikos Hardias, a arătat că turiștii români sunt cei care au fost de cele mai multe ori depistați pozitiv la testul Covid.

Astfel turiștii din România au înregistrat 88 de cazuri, fiind urmați de Serbia (80), Bulgaria (79), Albania (43) și Suedia (20).

Conform datelor elenilor, nu mai puțin de 2.162.251 de turiști străini au intrat pe teritoriul Greciei de la deschiderea sezonului estival.

Cele mai multe dintre cele 508 de cazuri au fost depistate pe aeroporturile din țară, unde au fost confirmate 278 de persoane Covid-19 pozitive. În porturi în această perioadă au fost depistate 12 cazuri și la frontiera terestră 218.

Cea mai recentă statistică vine în contextul în care Grecia a înregistrat un număr record de noi cazuri de coronavirus ceea ce a dus la impunerea de noi restricții.

Barurile și restaurantele din mai multe stațiuni vor fi închise pe timpul nopții de la ora 24 la ora 7 dimineața. Regula se aplică pentru localurile din Santorini, Corfu, Rhodos, Creta și Mykonos și rămâne valabilă cel puțin până pe 23 august când se va face o nouă evaluare a situației.

 

 

Sursa: europalibera.org