CEC urmareste spargerea monopolului de pe piata transferurilor rapide de bani

martie 13, 2006

Evenimentul Zilei scrie ca bancile ofera dobanzi “promotionale” la imprumuturi - foarte atractive pentru clienti, insa valabile numai in primul an, pentru a evita normele BNR de limitare a creditarii. Clientii acceseaza astfel un credit mai mare decat le permite limita de indatorare de 35% din venituri. Cotidianul scrie ca serviciul “Transfer Rapid CEC-Rosapepe” urmareste spargerea monopolului Western Union si Money Gram. In privinta obiectivelor bancii, "anul acesta recuperam cota de piata, pana la 5%", declara in ZF presedintele CEC.

Dobanzile “promotionale” pacalesc normele BNR

Fie ca ofera preturi mai mici, minute gratuite sau diverse premii, toate promotiile au ca principal obiectiv atragerea de noi clienti. In cazul bancilor este insa vorba de mai mult decat atat. “Ce ascunde dobanda promotionala”, se intreaba Evenimentul Zilei. Lucian Davidescu noteaza ca aceasta este “inca o solutie pentru a ocoli normele de creditare ale BNR, care limiteaza rata lunara la 35% din venituri”.

Dobanda promotionala este valabila doar in primul an de creditare, pe restul perioadei revenind la o valoarea superioara, variabila insa. “Prima care a introdus acest tip de credit este Bancpost, care cere o dobanda fixa de 6,9% in primul an si una variabila in urmatorii ani, dar care acum este stabilita la 9%”, scrie Eveniementul.

“Avantajul bancilor este ca pot atrage prin dobanzile aparent mici mai multi clienti, care, la randul lor, pot lua credite mai mari. Pentru ca rata la acordarea creditelor este mai mica, solicitantii pot obtine un imprumut mai mare. ... Insa, dupa primul an, cand dobanda creste la nivelul normal, rata devine la randul ei mai mare. In cazul prezentat, fiecare 10.000 de euro ajung sa ‘coste’ 84 de euro pe luna in ultimii 24 de ani de creditare. Asta inseamna cu 20% mai mult decat in primul an, cand rata era de 70 de euro. Singurul avantaj al clientului este ca a ‘pacalit’ banca centrala si poate plati 42% din venitul lunar ca rata in loc de maximum 35%, cat ii este permis” - noteaza Evenimentul Zilei. In concluzie, banca ‘pacaleste’ clientul cu o dobanda mica, valabila numai in primul an de creditare, iar clientul, la randul sau, insala normele BNR, accesand un imprumut mai mare.

Costuri de doua ori mai mici prin serviciul de transfer rapid oferit de CEC

Subiectele cele mai “fierbinti” ale zilei au in prim plan CEC-ul, plecand de la suspiciunile legate de serviciul de transfer rapid al banilor lansat de banca. Serviciul “Transfer Rapid CEC-Rosapepe”, dupa cum titreaza Cotidianul, a fost lansat de curand si este “dedicat in exclusivitate romanilor din strainatate” si “este dezvoltat in parteneriat cu Transfer Rapid LLC, o companie americana infiintata in 2004 si al carei consiliu de incredere este prezidat de James Rosapepe, fostul ambasador al SUA in Romania, si are printre actionari un fost secretar de Stat al Trezoreriei americane.”

Cotidianul scrie ca suspiciunile au fost ridicate de faptul ca “banca nu a initiat serviciul de transfer de bani in cooperare cu Western Union sau Money Gram, cele doua mari companii care domina piata de profil”. Presedintele CEC, Eugen Radulescu sustine ca ”oferta Trasfer Rapid a raspuns promisiunii facute de CEC, aceea de a oferi servicii accesibile din punctul de vedere al costurilor pentru toate categoriile de clienti de pe tot cuprinsul tarii”.

“Compania americana este fondata de oameni de afaceri care au avut legatura cu Romania. Discutam aici de fostul ambasador Rosapepe, dar si de reputati oameni de afaceri de pe Wall Street. E drept că nu am făcut o licitatie, pentru ca CEC nu a cumparat bunuri. Transferul rapid il facem printr-un contract de parteneriat care ne permite sa spargem monopolul pe care cele doua companii de pe piata l-au instituit si sa oferim servicii la jumătate din pret”, declara Radulescu in Gandul.

“Nu vrem sa lasam piata transferurilor de bani doar pe mana Western Union si Money Gram”, titreaza Gandul. “Western Union si Money Gram cer monopol pe operatiunile lor” afirma “iritat” in Gandul Eugen Radulescu. “Asta este economia de piata - sint unii care incearca sa impuna monopoluri si altii care vor sa le sparga”, adauga oficialul bancii in Cotidianul. “Seful CEC a decis să sesizeze Consiliul Concurentei care să declanseze o investigatie la cele două companii straine, pe motiv că incalca regulile concurentei”, noteaza Gandul.

Prin acest serviciu, scrie Cotidianul, “sumele trimise vor putea fi ridicate in maximum 24 de ore prin intermediul retelei CEC”, fiind disponibil doecamdata numai la nivelul comunitatilor romanesti din SUA, “urmind sa se extinda apoi in tarile principale de emigratie din Uniunea Europeana”.

Romanii din Statele Unite care transfera bani in tara prin intermediul companiei americane Transfer Rapid si a CEC vor plati 5%, adica jumatate din tariful practicat de cei doi mari actori de pe piata transferurilor rapide, Money Gram si Western Union, noteaza Evenimentul Zilei, citandu-l pe Eugen Radulescu.

In privinta obiectivelor bancii, presedintele Radulescu afirma ca tinta principala este cota de piata. “5% cota de piata, obiectivul CEC”, titreaza Curierul National, care scrie ca aceasta se va realiza “prin extinderea sistemului IT in toate unitatile teritoriale si lansarea de noi produse si servicii bancare”.

“Anul acesta recuperam cota de piata, pana la 5%”, titreaza si Ziarul Financiar. “Radulescu spune ca in cursa pentru clienti si cota de piata CEC a preferat sa sacrifice profitul. Astfel, banca a incheiat anul trecut cu un profit ‘foarte mic’, de pana in 2 milioane de euro, principalul obiectiv fiind acoperirea pierderii inregistrate in prima jumatate a lui 2005” - scrie ZF.

Si daca tot si-a indentificat ca obiectiv principal cota de piata, banca a redus semnificativ dobanzile la credite in lei, ducandu-le, scrie ZF, “atat pentru imprumuturile ipotecare, cat si la cele pentru achizitia de autoturisme la 9,75% pe an. Scaderea este de 5 puncte procentuale in cazul creditului auto, respectiv de 3 puncte pentru cele ipotecare. Banca a coborat si dobanda la creditele ipotecare in derulare, insa cu un procent mai mic, de la 12,94%, rata a scazut la 11,38% pe an.”

Bogdan Popescu
bogdan.popescu @ bankingnews.ro - www.bankingnews.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro