CEC Bank a fost obligată miercuri de Curtea de Apel București să-i plătească lui Valentin Ștefan Dragnea 25.000 de euro în lei, din cei 100.000 de euro ceruți de fiul lui Dragnea ca despăgubiri morale pentru că Rise Project i-a publicat extrasele de cont de la bancă fără acordul său.
Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea Supremă.
De asemenea, banca mai trebuie să-i plătească lui Dragnea junior și 7.000 de lei cheltuieli de judecată.
CEC Bank a fost acuzată de fiul fostului președinte al PSD, acum în închisoare, că a emis două extrase ale contului său pe care le-a furnizat unor terțe persoane pentru a fi făcute publice.
De altfel, instanța de fond, Tribunalul București, i-a dat dreptate lui Valentin Dragnea, respingând, însă, plata daunelor morale.
În 2018, Rise Project a publicat articolul ”Dragnea, cu banii în retragere”, care descria modul în care mai multe proprietăți ale Tel Drum au ajuns la societatea controlată de fiul lui Dragnea, într-un moment în care Liviu Dragnea, președinte al PSD, avea control absolut asupra instituțiilor statului.
Or, demonstrația transferului de dividende nu a putut fi făcută decât cu publicarea extrasului de cont bancar al fiului lui Dragnea.
Documentul fusese emis pe 15 decembrie 2017 de o sucursală a CEC Bank din Corabia.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro