Ceasurile barbatesti – scurta istorie a singurului accesoriu purtat de barbati zi de zi

De mai bine de 100 de ani ceasurile barbatesti sunt purtate zi de zi la mana, ca simbol al elegantei, insa despre istoria acestora nu s-a scris niciodata prea multe cuvinte. Daca femeile aleg sa cumpere ceasuri dama Maroko, spre exemplu, pentru a le asorta in functie de tinuta, in cazul domnilor, ceasul este un obiect personal pretios, nemuritor, pe care il poarta si ca semn al statutului social.

O prima consemnare a ceasului masculin a fost in The New York Times, la data de 9 iulie 1916, in cadrul unui articol care semnala ca tot mai multi europeni incepusera sa isi achizitioneze bratari cu ceasuri. Iar perioada coincidea cu Primul Razboi Mondial, in care soldatii purtau ceasuri de mana pentru a-si coordona manevrele militare de pe campul de lupta.

In Europa, soldatii au inceput sa isi creeze ceasuri barbatesti cu sticla antiglont si cadran fosforescent, pentru a putea fi vazute orele chiar si pe timp de noapte. De fapt, istoria consemneaza faptul ca Primul Razboi Mondial a fost initiatorul crearii si achizitiei de ceasuri ieftine barbati, fiind purtate in numar mare de soldati, respectiv aviatori.

La finalul Primului Razboi Mondial, ceasornicarii de renume creau doar ceasuri barbatesti, facandu-le promisiunea tuturor barbatilor ca nu trebuie sa fie neaparat soldati pentru a purta acest accesoriu creat si destinat celor “puternici, razboinici si masculini”.

Daca in 1918 crestea cererea de ceasuri barbatesti, in timpul Marii Crize Financiare, dintre 1929 si 1933 productia ceasurilor de mana a surclasat-o pe cea a modelelor de buzunar.

Ceasornicarii de renume s-au adaptat permanent tendintelor

Dupa anul 1934, ceasornicarii inca se aflau in competitie cu cei care creau ceasurile de buzunar. De exemplu, moda ceasurilor de mana s-a lansat in Anglia odata cu un vanzator ambulant, care sustinea ca modelele pe care le vinde au fost folosite in batalia de Omdurman din Sudan, in 1898, si in timpul Razboiului Burilor, subliniind faptul ca “desertul este cel mai sever test pe care ceasul de mana in poate trece”.

Abia dupa 1940, ceasornicarii au inceput sa acorde importanta si femeilor, creandu-le cu modele la fel de armonioase, dar mult mai fine si feminine. In 1941, ziarul The New York Times mentiona faptul ca la Paris “modelele de ceasuri dama sunt ultima moda din Europa” si le considera drept “cea mai utila bijuterie inventata in ultimele decenii”.

Din 1945, majoritatea persoanelor au devenit mai atente si mai preocupate de punctualitate si trecerea timpului. Desi in acea perioada ceasurile puteau cantari chiar si 200 de grame, timpul, evolutia tehnologica si maiestria ceasornicarilor, in special a celor elvetieni, si-au adus contributia la crearea unor modele apreciate nu doar pentru utilitate, cat mai ales ca bijuterie.

Alte lucruri nestiute din istoria ceasurilor de mana

De fapt, primul model de ceas de mana creat vreodata a fost pentru o femeie si anume contesa Koscowicz din Ungaria de catre ceasornicarii Patek Philippe, in 1868. Modelul initial se prindea la incheietura mainii cu o panglica din matase, conceptul fiind mai degraba unul de bijuterie. Abia apoi barbatii care plecau pe frontul Primului Razboi Mondial au inceput sa poarte modelele de mana, dat fiind ca cele de buzunar nu puteau fi folosite pe timpul atacurilor de artilerie.

Ceasurile de mana ale Rolex sunt testate pana la explozie. Scumpe, dar o bijuterie elvetiana, multe dintre modelele Deepsea sunt testate intr-o camera hiperbarica de 1,3 tone care simuleaza presiunea la 4,875 m, pentru a vedea daca au sau nu defecte de constructie. Carcasa este realizata dintr-un super-aliaj, de aceea este folosit de scafandrii profesionisti si vanatorii de comori.

 

 

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro