In perioada 14-19 septembrie 2008, va avea loc la Universitatea Ebraica din Ierusalim, Campus Givat Ram, cea de-a cincea editie a European Conference on Complex Systems - ECCS 2008 (http://jeruccs2008.org/conference-main).
Avand ca moto cuvintele savantului Phil Anderson, laureat al premiului Nobel pentru fizica, More is different - a whole is different than the sum of its parts, conferinta ECCS 2008 reuneste personalitati marcante ale lumii stiintifice mondiale si isi propune sa reflecte "the state of the art" in domeniul sistemelor complexe, dar si al aplicabilitatii acestora in fizica, biologie, bioinformatica, tehnologii ale informatiei si comunicarii, precum si in economie si stiintele sociale.
In cadrul acestui eveniment de anvergura, Institutul Cultural Roman de la Tel Aviv va invita in perioada 18-19 septembrie 2008 la conferinta-satelit intitulata A Complexity Application: Reconnecting the Science of the New EU Members to the World/European Science - the Case of Romania (http://jeruccs2008.org/node/672).
Conferinta-satelit, organizata la initiativa domnului Profesor dr. Sorin Solomon de la Universitatea Ebraica din Ierusalim, conference chair al ECCS 2008, isi propune sa ofere oportunitati pentru integrarea cercetarii romanesti in mediul stiintific european/mondial, in domenii interdisciplinare si de interfata, prin implicarea cercetatorilor si studentilor din institutiile de invatamant superior si de cercetare din Romania in proiecte comune cu parteneri straini, liantul cooperarii fiind reprezentat de cercetatorii si studentii de origine romana din diaspora.
In data de 21 septembrie, la orele 18.00, va avea loc la sediul Institutului Cultural Roman din Tel Aviv o masa rotunda care va avea ca scop gasirea modalitatilor optime de cooperare intre cercetatorii si studentii din Romania si cei din strainatate. Se va incerca gasirea nu doar a unor solutii imediate, cat mai ales elaborarea unei strategii pe termen lung.
La evenimentele organizate la Ierusalim si Tel Aviv si-au anuntat participarea personalitati proeminente din Romania si de origine romana din strainatate, printre acestia numarandu-se:
•Solomon Marcus, membru al Academiei Romane;
•Alexandru Balaban, membru al Academiei Romane, profesor la Texas A&M University at Galveston, SUA;
•Moshe Idel, membru al Academiei Israeliene de Stiinte, profesor la Universitatea Ebraica din Ierusalim, unul dintre cei mai eminenti cercetatori ai misticii iudaice in general si ai Cabalei in special;
•Albert-Laszlo Barabasi, membru extern al Academiei Ungare de Stiinte, profesor si director al Center for Network Science, Northeastern University din SUA.
•Ilie Parvu, membru corespondent al Academiei Romane, profesor la Universitatea din Bucuresti;
Evenimentul se bucura de sprijinul Academiei Romane si al Presedintiei Romaniei, prin prezenta domnului Dr. Catalin Avramescu, Consilier de Stat, Cancelaria Prezidentiala.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro