CCR: O persoană prezumat nevinovată nu poate fi constrânsă să producă proba vinovăției sale

 Pentru respectarea efectivă a prezumţiei de nevinovăţie, o persoană prezumată a fi nevinovată nu poate fi constrânsă, determinată să producă proba vinovăţiei sale, ci, dimpotrivă, are dreptul de a rămâne în pasivitate, spune Curtea Constituțională, care acordă exclusiv acuzării sarcina de a face proba vinovăţiei, se precizează în motivarea publicată miercuri de CCR. 

CCR a motivat miercuri decizia admisă pe 2 iunie potrivit căreia soluţia legislativă din articolul 118 al Codului de procedură penală este neconstituțională pentru că nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare.

„Jurisprudenţa şi doctrina au reţinut că principiul aflării adevărului impune organelor judiciare obligaţia de a asigura, pe bază de probe administrate cu respectarea caracterului echitabil al procedurii, aflarea adevărului judiciar cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectată de săvârşirea unei infracţiuni. Este general admis că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului/inculpatului. Or, Curtea reţine că, în vederea respectării efective a prezumţiei de nevinovăţie, o persoană prezumată a fi nevinovată nu poate fi constrânsă, determinată să producă proba vinovăţiei sale, ci, dimpotrivă, are dreptul de a rămâne în pasivitate, acuzării revenindu-i sarcina de a face proba contrară, a vinovăţiei", spune CCR. 

Curtea constată că art. 118 din Codul de procedură penală „nu instituie garanţii suficiente pentru martor, de vreme ce acesta poate fi pus în situaţia să contribuie indirect la propria incriminare, în dezacord cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, de care orice persoană beneficiază (...) şi, totodată, impietează asupra justei soluţionări a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, (...) inclusiv prin încălcarea dreptului la apărare al martorului", se arată în motivare.

Curtea constată că obţinerea unei declaraţii în baza articolului 118 din Codul de procedură penală, sub sancţiunea reţinerii infracţiunii de mărturie mincinoasă în cazul în care martorul nu face declaraţii adevărate şi în condiţiile în care martorul îşi asumă riscul ca aspectele declarate să poată fi folosite chiar împotriva sa, reprezintă „un mecanism coercitiv incompatibil cu dreptul la un proces echitabil".

Curtea Constituţională a mai observat că instanţele naţionale de drept comun, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au subliniat necesitatea reţinerii dreptului la tăcere şi neautoincriminare şi în ceea ce îl priveşte pe martor.

Sursa: europalibera.org