CCR invocă, la respingerea legii de abrogare a pensiilor speciale, sentimentele negative pe care s-a bazat

iunie 5, 2020

Legea de abrogare a pensiilor speciale a fost adoptată „cu încălcarea exigențelor de calitate a reglementării”, „fără nicio fundamentare, cercetare sau studiu de impact  ca simplă reacție de „abrogare” a unor prevederi legale pretins a crea „sentimente” negative și cheltuieli bugetare semnificative”, spune Curtea Constituțională în motivarea deciziei prin care a admis sesizările Înaltei Curți și Avocatului Poporului împotriva legii care le-ar fi anulat inclusiv judecătorilor CCR pensiile speciale. 

„Curtea reține că legea criticată are un caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum și funcții de demnitate publică, tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a „pensiilor speciale”, fără a se respecta, în consecință, exigențele impuse atât din punctul de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât și al fondului reglementărilor. Astfel, în procedura de adoptare s-au încălcat ordinea constituțională de sesizare a Camerelor Parlamentului și regulile aplicabile dezbaterilor parlamentare pentru parte din domeniile de reglementare. De asemenea, legea a fost adoptată cu încălcarea exigențelor de calitate a reglementării, respectiv fără nicio documentare sau fundamentare, cercetare sau studiu de impact, ca simplă reacție de ”abrogare” a unor prevederi legale pretins a crea ”sentimente” negative și cheltuieli bugetare semnificative (113 - n.r.)”, spune Curtea Constituțională în motivarea deciziei publicate vineri.

De asemenea, judecătorii constituționali spun că legea a fost adoptată cu încălcarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și în pofida avizelor negative ale Consiliului Legislativ, Consiliul Economic și Social, Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv a punctului de vedere al Guvernului, în care s-au semnalat jurisprudența constantă a Curții Constituționale în această materie și caracterul obligatoriu al acesteia.

Cât privește referirile din lege la statutul magistraților, analizat cu precădere în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, CCR spune că „legea criticată nesocotește atât soluția cât și considerentele deciziilor menționate, prin care Curtea Constituțională a statuat, în mod consecvent, că abrogarea reglementărilor referitoare la pensia de serviciu a magistraților (judecători, procurori, magistrați-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, judecători ai Curții Constituționale) încalcă dispozițiile constituționale care consacră independența justiției.”

De asemenea, CCR spune că magistrații sunt îndreptățiți la pensii speciale, preluând argumentația Curții Supreme, din cauza incompatibilităților la care-i obligă deținerea rasei profesionale. 

„(...) nivelul adecvat al remunerării și al cuantumului pensiilor magistraților „reprezintă o compensație parțială a lipsei unor drepturi fundamentale, din categoria drepturilor exclusiv politice (dreptul de a fi aleși în Camera Deputaților, Senat, în funcția de Președinte al României ori în organele administrației locale, precum și dreptul de a fi aleși în Parlamentul European) și a drepturilor social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum și a incompatibilităților stabilite la nivel constituțional pe parcursul întregii cariere profesionale (108 - n.r.). 

Legea criticată, mai spune CCR, nesocoteşte atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate, prin care Curtea Constituţională a statuat, în mod consecvent, că abrogarea reglementărilor referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor (judecători, procurori, magistraţi-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, judecători ai Curţii Constituţionale) încalcă dispoziţiile constituţionale care consacră independenţa justiţiei.

***

CCR a admis pe 6 mai, cu unanimitate de voturi, obiecțiile de neconstituționalitate ale Curții Supreme și Avocatului Poporului şi a constatat că legea de abrogare a pensiilor speciale este neconstituţională, în ansamblul său, încălcând inclusiv decizii adoptate anterior de CCR.

Magistrații au deja de partea lor o decizie a CCR din 2010, pe care o invocă de fiecare dată când este pusă în discuție eliminarea pensiilor speciale.

Abrogarea pensiei de serviciu a magistraților a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010.

La anunțul deciziei, CCR a imputat inclusiv faptul că, în procedura de adoptare, s-a încălcat inclusiv ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 28 ianuarie, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege prin care se elimină pensiile de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi ai personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Pentru procurori și judecători erau în plată 3.878 de pensii de serviciu. Pensia medie pentru această categorie este de 18.716 lei. De asemenea, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor erau în plată 1.800 de pensii. Pensia medie pentru această categorie este de 4.439 lei.

Adunările generale ale mai multor instanțe și parchete din țară și-au suspendat activitatea în semn de protest față de posibila eliminare a pensiilor de serviciu ale angajaților din sistemul judiciar. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro