CCR confirmă prezența lui Dragnea în fața judecătorilor constituționali

iunie 11, 2020

Curtea Constituțională a confirmat joi prezența lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, acum în închisoare, în fața judecătorilor constituționali și explică motivele prezenței sale la CCR pentru o excepție ridicată de fosta lui soție, Bombonica Prodana, în dosarul în care el a fost între timp condamnat iar ea achitată.  

„Conform procedurii de judecată specifice Curții Constituționale, prevăzute de legea sa organică (Legea nr.47/1992) și de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, soluționarea unei excepţii de neconstituţionalitate are loc cu citarea tuturor părților indicate prin citativul din dosarul instanței de judecată în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție de neconstituționalitate. Așadar, toate aceste părți sunt automat citate și în fața Curții Constituționale, indiferent de calitatea lor procesuală în litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepția și indiferent de natura acestuia, unicul criteriu pe baza căruia se face citarea fiind calitatea de parte în acel dosar. Citarea părților este o procedură obligatorie și indispensabilă realizării actului de justiție în general, inclusiv a justiției constituționale, iar vicierea acestei proceduri constituie, conform legislației în vigoare, temei de drept pentru amânarea soluționării cauzei sau chiar de nulitate a hotărârii judecătorești, după caz”, transmite CCR într-un comunicat remis presei joi. 

Pe formularul de citație transmis de Curtea Constituțională se menționează expres că prezența în fața Curții Constituționale nu este obligatorie.

„Prin urmare, obligația Curții este să asigure îndeplinirea procedurii legale de citare a părților din dosar, în timp ce prezența efectivă a părților în fața Curții este la latitudinea acestora. Din acest motiv, niciodată nu se poate cunoaște, anterior ședinței publice de judecată, opțiunea părților, respectiv dacă acestea urmează să se prezinte sau nu în fața Curții, personal sau prin reprezentanți. Așadar, nici prezența persoanei în cauză nu a fost cunoscută anterior ședinței de judecată din data de 4 iunie 2020”, mai spune CCR. 

În ce privește cauzele penale, deținuții sunt citați din oficiu la fiecare termen, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie.

Deținuții sunt de fiecare dată citați, dacă au calitatea de parte într-un dosar privind soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, locul de deținere având obligația de a le asigura prezența la Curtea Constituțională, la cererea acestora.

Aceasta a fost practica instanței constituționale de la înființarea sa, prezența deținuților în fața Curții Constituționale la termenele de judecată pentru care au fost citați nefiind un lucru neobișnuit, susține instituția citată. 

Începând cu 18 mai 2018, data intrării în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), listele de ședință publicate pe site-ul Curții Constituționale nu mai cuprind și numele părților din dosarele aflate, la termen, pe rolul Curții Constituționale.

Potrivit legislației în vigoare, Curtea Constituţională, la cerere sau din oficiu, după caz, comunică instituţiilor media şi opiniei publice date și informații de interes public, cu respectarea dreptului la informare şi protecţia datelor cu caracter personal, spune CCR ca să justifice faptul că nu a oferit presei informația despre prezența lui Dragnea la CCR. 

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost adus săptămâna trecută la Curtea Constituțională unde a fost dezbătută o excepție de neconstituționalitate ridicată de fosta lui soție, Bombonica Prodana, relatează Ziare.com. 

El a fost adus de gardienii de la penitenciar cu mască și mănuși de protecție împotriva SARS-CoV-2. 

În sala de judecată erau doar șeful CCR, Valer Dorneanu, fost coleg de partid cu Dragnea, magistratul asistent, procurorul de ședință și câțiva avocați, ceilalți judecători constituționali fiind în birourile lor de unde au participat la ședința ținută în sistem de videoconferință în aceleași condiții restrictive impuse de pandemia de coronavirus.  

Deși excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Bombonica Prodana în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care între timp ea a fost achitată și fostul soț condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, avocații ei nu au mai venit să o susțină, în schimb a fost adus Liviu Dragnea.  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro