CCR amână pentru 2021 decizia privind majorarea pensiilor cu 40%

Majorarea pensiilor cu 40% și creșterea salariilor profesorilor vor mai aștepta până anul viitor. Curtea Constituțională a decis miercuri să amâne pentru 13 ianuarie o decizie privind sesizarea Guvernului privind amendamentele depuse de PSD prin care forța introducerea celor două măsuri odată cu proiectul de lege care aproba rectificarea bugetară.

În septembrie, executivul a decis majorarea acestora cu doar 14% din lipsă resurse, dar PSD a venit cu un amendament la legea de adoptare a rectificării bugetare prin care stabilește creșterea lor cu 40% precum prevedea calendarul inițial.

Cât privește salariile profesorilor, legea prevedea că acestea trebuiau majorate de la 1 septembrie 2020, guvernul a amânat pentru 2021, iar PSD a forțat, de asemenea în Parlament, revenirea la data de 1 septembrie.

Ambele prevederi au fost atacate de liberali la Curtea Constituțională pe motiv că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanțare a majorărilor propuse.

Executivul subliniază faptul că rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost construită pe baza analizelor și studiilor de impact, reprezentând un echilibru între toate domeniile care au necesitat finanțare, astfel încât impactul economic al crizei sanitare să fie redus la cel mai mic nivel posibil.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, premierul Orban a arătat că dacă erau fonduri suficiente, chiar PNL ar fi luat această decizie, pentru a-și asigura un succes mai clar în alegerile parlamentare.

„​Eu am transmis un mesaj onest. Dacă am fi avut bani, am fi majorat pensiile cu 40% ca să câștigăm alegerile și mai sigur. Noi am stabilit o creștere care e maximum posibilă. Orice creștere mai mare de 14% a punctului de pensie, ne duce în riscul de a nu putea plăti pensiile. A mări pensiile cu 40% înseamnă astăzi nebunie economică. Nu există resursele necesare. Avem nevoie de bani pentru proiectele europene, avem nevoie să asigurăm cofinanțare", a transmis Ludovic Orban în interviul pentru Europa Liberă.

 

Sursa: europalibera.org