Cătălin Predoiu: Trebuie să fim pregătiți să înlocuim paradigmele gândite acum 10-15 ani

iulie 5, 2020

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a făcut duminică un apel la înnoire către confrații săi alături de care sărbătorește Ziua Justiției, „zi consacrată celor care slujesc, prin profesie și vocație, adevărul și dreptatea.”

Predoiu spune că 2021 va fi un an de început al unor mari prefaceri în Justiție, care se vor întinde pe parcursul câtorva ani. Inevitabilele evoluții se vor impune ca o consecință a marilor schimbări care vor opera la nivel societal, economic, tehnologic, psihologic.

„Este deja un truism că noile tehnologii au pregătit și impun inexorabil aceste schimbări, criza Covid-19 le-a accelerat pe multe dintre ele” iar „aceste transformări vor produce inevitabil schimbări în managementul sistemelor judiciare, ale instanțelor și parchetelor”, spune ministrul Cătălin Predoiu. 

Pentru aceste schimbări, „cu toții trebuie să fim pregătiți să înlocuim paradigmele gândite acum 10-15 ani, cu cele care vor opera în următorii 10-15 ani” iar justiția românească nu se poate sustrage unui astfel de fenomen, pentru că este obiectiv implacabil, arată titularul de la Justiție.

El atrage atenția că provocările pentru justiția românească sunt duble, „pentru că există rămâneri în urmă în probleme esențiale, caracteristice etapei post aderare pe care o încheiem, de la dotări logistice improprii actului de justiție, până la legislație și mentalități. „Învârtirea” în același cerc al problemelor și al acțiunilor sterile, al mizelor mici, caracteristice ultimilor ani, nu e o opțiune care să reziste presiunii sociale, care va cere un act de justiție în acord cu noile ritmuri și standarde de eficiență care se vor impune în societatea globală din care facem parte.”

Despre soluțiile la aceste provocări, ministrul spune că nu pot fi decât „curajoase pe toate planurile”, de la dotările logistice, tehnologizare – digitalizare – inteligență artificială, până la statutul judecătorilor și procurorilor, al grefierilor, organizarea judiciară, conducerea sistemului, pregătirea profesională, administrarea bugetelor  și procedurile actului de justiție.

„Sunt șantiere care vor fi obiectiv impuse atât de starea de lucruri prezentă, cât și de prefacerile societale care se întrevăd la orizont. A refuza responsabilitatea pășirii conștiente și organizate în viitorul post-modern al Justiției nu e o opțiune realistă”, atrage atenția Cătălin Predoiu. 

Și președintele Klaus Iohannis a adresat duminică un mesaj lumii justiției, atrâgând atenția că misiunea sa este de a apăra drepturile, libertățile fundamentale și interesele legitime ale cetățenilor, iar corupția este un flagel care împiedică atât dezvoltarea economică și socială a țării, cât și consolidarea domocrației.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro