Băuturile carbogazoase au câștigat tot mai mult teren de ceva timp încoace, fiind preferate de multe persoane în detrimentul consumului de apă sau alte lichide sănătoase. Specialiştii susțin că băuturile carbogazoase, dar şi sucurile mai mult sau mai puţin naturale sunt de fapt pline de substanţe care ne dau calorii în plus şi care ne determină să mâncăm mai mult.
Băuturile carbogazoase de tip Cola sunt preparate din apă, cafeină, agenți aromatizanți și foarte mult zahăr, mai exact aproximativ 10 lingurițe la un pahar de 0,33 ml. Prin urmare, cantitatea de zahăr depășește cantitatea maximă recomandată pentru o singură zi. Unele dintre acestea pot conține suc de fructe, însă într-o cantitate destul de mică pentru a acoperi efectele negative ale cantității mari de zahăr și aromatizanți. Sucurile carbogazoase sunt considerate de către medici a fi foarte periculoase din cauza conținutului de dioxid de carbon, coloranți și zaharuri. Ele nu conțin nicio substanță nutritivă. Astfel, cei care le consumă zilnic își distrug singuri organismul.
Un ingredient principal al băuturilor carbogazoase este acidul fosforic ce extrage calciul, magneziul și fierul din organism favorizând scăderea densității osoase și apariția osteoporozei. Deseori, acesta atacă și dizolvă smalțul dinților, fapt care duce la apariția sensibilității lor și ulterior la apariția cariilor dentare. De asemenea, consumul sucurilor acidulate poate duce la obezitate sau diabet zaharat. Studiile arată că o persoană care consumă un singur pahar de suc cu acid pe zi depozitează aproximativ 500 gr de grăsime în organism în doar o lună.
Așadar, este bine să evitam consumarea acestor băuturi. Ele pot fi înlocuite cu apa cu lămâie, ceai, suc natural de fructe făcut în casă sau lapte, inclusiv lapte vegetal pentru că acestea oferă substanțele nutritive necesare corpului.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro