Cat de aproape suntem de teleportare?

octombrie 12, 2007

Cine nu a visat vreodata sa poata ajunge intr-o clipa alaturi de persoana iubita sau cine nu si-a dorit sa se poata teleporta la lucru intr-o secunda, in loc sa strabata orasul aglomerat? Cercetatorii au trecut dincolo de aceste vise pe care le-au materializat in fapte.
De-a lungul ultimilor ani, fizicienii care au lucrat independent in Austria, Australia sau Germania au reusit sa realizeze o forma rudimentara de teleportare, desi la nivel de atom sau foton dar nu si in cazul obiectelor mai mari sau a oamenilor, informeaza www.cnn.com
“Teleportarea in adevaratul sens al cuvantului s-a crezut a fi imposibila” a declarat Charles H. Bennett de la IBM Research. “Acum cel putin se considera a fi posibila” a continuat Charles.
Termenul de teleportare a fost folsit pentru prima data de un scriitor american si specialist in paranormal, pe nume Charles Fort, in cartea sa, “Lo” scrisa in anul 1931. Ideea de teleportare apare insa si in mistica islamica traditionala in conceptul de Tay al-Ard sau “ridicarea de la pamant” in care o persoana, fara a se misca, era transportata miraculos la o alta destinatie indepartata cu ajutorul unui vartej care se formeaza sub picioare.
Din pacate oamenii de stiinta nu au reusit sa descopere chiar teleportarea asa cum arata ea in filmele si cartile SF.
“De fapt este mai simplu decat pare. Ceea ce trebuie tinut cont este ca in cadrul experimentului atomul in sine nu este teleportat ci cantitatea de informatie pe care o contine este implementata in alt atom similar.”, a explicat Valerie Jamieson, fizician editor la New Scientist Magazine.“Aceasta nu este teleportarea la care ne place sa ne gandim. Este mai degraba un transfer in spatiu a proprietatilor unor particule.” a continuat Valerie.
Folosind acest fenomen, fizicienii au reusit sa transfere proprietatile unui atom in alt atom la o distanta de aproximativ jumatate de metru iar in cazul fotonilor la distanta de kilometri.
“Este acelasi principiu ca in cazul faxurilor”, “Cand trimit un material prin fax, ceea ce apare in celalalt capat este ceva ce seamana leit cu originalul deoarece contine aceeasi informatie. Nu este insa aceeasi hartie sau aceeasi cerneala.” a declarat un alt fizician.
Dat fiind ca oamenii sunt alcatuiti din trilioane de atomi, o tehnologie care sa poata scana cu acuratete si sa produca si cea mai vaga aproximare a unei persoane din acest punct de vedere, nu exista si probabil nu va exista niciodata.
“Daca consideri toti atomii din corpul unei persoane si faptul ca scanerul ar trebui sa localizeze toti atomii cu o precizie exacta si apoi mai trebuie sa existe si o masina capabila sa traduca aceasta informatie in ADN, apa, grasime, proteine, etc-este aproape prostesc sa credem in asa ceva.” au concluzionat persoanele avizate.
Poate se va gasi totusi alta tactica de a aborda subiectul si se va putea ajunge si la forma de teleportare la care toti visam.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro