Cartea-ce-nu-seamănă-cu-nimic-din-ce-ai-citit-vreodată sau Oscar și Tanti Roz

V-ați aflat vreodată în situația de a fi citit o carte și a nu vă da seama dacă v-a plăcut sau nu?  M-a întristat atât de mult cartea Oscar și Tanti Roz, încât am sentimentul că mai bine n-o răsfoiam.  Dar dacă gândesc obiectiv, e una dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodată, pentru că redă în cuvinte simple, de copil, cele mai întortocheate simțiri.Cel mai citit roman al lui Eric Emmanuel Schmitt concurează și câștigă în fața celorlalte opere ale sale, printre care Domnul Ibrahim și florile din Coran, Pe când eram o operă de artă sau Viața mea cu Mozart.

Religiile lumii joacă un rol important în opera autorului de origine franceză. Chiar această carte este construită sub forma a paisprezece scrisori către Dumnezeu. De unde până unde? Oscar e un puști cu minte ageră pentru cei zece ani ai săi, dar trup adormit din ce în ce mai des de leucemie. Vă imaginați deja decorul deprimant si mizerabil al spitalului și auziți țipetele bolilor amestecate? Ei bine, nu asta vreau să vă povestesc, pentru că nu despre asta este vorba. Ci despre curaj. Spitalul ce ne găzduiește personajul principal este prezentat ca un loc ,,simpatic”, cu oameni veseli si voioși, cu jucării și multe tanti roz ce se joacă cu pacienții, deși numai una dintre ele iese în evidență.

La un moment dat, însă, acest spațiu se schimbă pentru ,,cap de ou”, așa cum era poreclit,  pentru că lumea se întrista atunci când îl vedea fericit. După ce aude o discuție ce nu-l avea pe el ca receptor și află că nu se va mai vindeca, începe să urască lașitatea părinților, care nu sunt în stare să-i spună adevărul. În schimb, o avea ca prietenă pe Tanti Roz, o infirmieră bătrână ce născocește povești despre cariera ei în wrestling doar pentru a-i da de lucru imaginației copilului, așa încât să se îndepărteze de scenarii macabre. De asemenea, ea e singura care îi dezvăluie realitatea, și anume că mai are doar douăsprezece zile de trăit, nu fără a-l sfătui să o trăiască pe fiecare dintre ele ca și cum ar fi zece ani și să îi scrie câteva epistole lui Dumnezeu ca să-și elibereze povara gândurilor închise. Prin această convenție, el poate să aibă parte de toate experiențele pe care le trăiesc ceilalți oameni.

Au urmat scrisori colocviale, adresate unui Dumnezeu prietenos, pe care micuțul îl alintă cu ,,dragă Dumnezeu”, ,,te pup” sau îl apostrofează: ,,azi nu te iubesc”. Aflase de la Tanti Roz că el îndeplinește câte o dorință pe zi, pe care o cerea și simțea că îi e îndeplinită, lucru ce îi sporește credința. Astfel, de-a lungul ultimelor sale zile de viață, se îndragostește, ,,se căsătorește”, petrece cel mai frumos Crăciun… iar, spre sfârșit, simte și amărăciunea ,,bătrâneții”.

Dacă te îndepărtezi de poveste și de personaje, vei descoperi mesajul ce strigă necontenit să trăiești fiecare zi ca și când ar fi ultima, să nu lași pe mâine, să profți de orice oportunitate și să spui ceea ce simți. Fiecare dintre noi poate fi un Oscar cu mai multe zile dăruite, ce trăiește într-o lume lașă, închisă, mărginită, dar mereu vor exista câțiva oameni pentru care merită să ai curaj. O carte ce te forțează să empatizezi, să te pui în locul persoanelor ce-și trăiesc ultimele clipe pe Pământ, în al părinților ce-și știu copilul pe moarte… ba chiar în cel al lui Dumnezeu, ce privește către trupuri măcinate și capete demne… ,,de ou”.