Caravana Lasa-ti amprenta pe net!, s-a intors la Bucuresti

septembrie 5, 2006

"Caravana Lasa-ti amprenta pe net! a avut din punctul nostru de vedere rezultate spectaculoase. Peste 2500 de copii si tineri au accesat in 3 saptamani Internetul, prin intermediul echipamentelor puse la dispozitie de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Am vrut ca toti copiii sa aiba acces non-discriminatoriu la informatie, la mijloacele de comunicatii moderne. Vom continua si in viitor aceasta campanie, implicandu-ne in organizarea mai multor evenimente precum Caravana sau tabara Forum IT," a declarat ministrul Zsolt Nagy, luni, 4 septembrie 2006, cu ocazia inchiderii oficiale a Caravanei Lasa-ti amprenta pe net!.

A doua etapa a campaniei a fost organizata cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Tineret si s-a desfasurat intre 15 august si 3 septembrie. In aceasta perioada caravana MCTI s-a oprit in mai multe tabere pentru copii de pe tot cuprinsul tarii, oferind acces gratuit la Internet. Campania a fost posibila datorita sprijinului oferit de partenerii MCTI: Radiocom - care a asigurat conexiunea Internet prin satelit, Flamingo - compania care a pus la dispozitie computerele si Posta Romana.

Pe parcursul caravanei, tinerii au completat chestionare privind obisnuintele de utilizare a Internetului. Pe baza raspunsurilor primite, MCTI va face o analiza privind gradul de utilizare a computerului si a Internetului. Pe parcursul caravanei, au fost deja trasate niste caracteristici ale comportamentului tinerilor fata de Internet: acestia prefera sa acceseze Internetul intre orele 18.00 - 22.00, traficul atinge un maxim in zilele de marti si miercuri, iar principalele programe utilizate sunt cele de chat.

Campania si-a propus ca pana in 2007, rata de penetrare a utilizarii Internetului in randul populatiei sa creasca de la 28 % la 33%, pana la aproximativ 7 milioane de utilizatori. "Educatia trebuie sa inceapa de la cea mai frageda varsta, iar tinerii nostri trebuie sa fie constienti de faptul ca un om care nu stie sa utilizeze computerul va fi echivalentul analfabetului in secolul in care traim," a adaugat ministrul Zsolt Nagy.

Campania va continua cu alte actiuni de promovare a utilizarii Internetului precum lansarea unor spatii publice in care accesul la Internet sa fie gratuit.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro