Canicula a omorat 40 de oameni

iunie 27, 2007


Canicula ocupa in continuare pagina principala a ziarelor in detrimentul noutatilor din politica. In europa de est au murit deja 40 de persoane din cauza caldurii iar dintre acestia, 26 au decedat in Romania. Datorita temperaturilor de peste 40 de grade, 8 judete si Bucurestiul sunt in alerta portocalie. Autoritatile au instalat in capitala si alte orase corturi de prim ajutor unde oamenilor li se ofera apa si li se ia tensiunea. O canicula similara a mai afectat Romania in urma cu 61 de ani.
40 de persoane au murit în sud-estul Europei din cauza caniculei

Tot in Adevarul citim ca Rusia vrea Balcanii si Marea Neagra. Cel putin asta a declarat Vladimir Putin la Istanbul in cadrul summitului pe tema potentialului economic al Marii Negre. Putin a subliniat ca aceasta strategie este in interesul tuturor- „este în interesul Rusiei, dar si al partenerilor nostri", a spus liderul de la Kremlin. UE doreste insa sa modereze monopolul Rusiei in ce priveste exportul gazelor din regiunea Marii Caspice. Asa s-a nascut proiectul Nabuco-o conducta care aduce gaze din zona caspica si Orientul Mijlociu. Ambele tabere au incercat sa isi castige noi aliati la Istanbul.
Rusia vrea şi Balcanii, şi Marea Neagră

Evenimentul Zilei isi concentreaza atentia primului titlu pe situatia din Coreea de Nord. Doi reporteri povestesc realitatea din statul ramas comunist unde au poposit la inceputul lunii mai. Articolul subliniaza rolul de cal de bataie al taranului care ajunge in orice tara comunista victima a economiei planificate. Dincolo de acest peisaj plin de “jale si buruieni”, se ridica monumentele colosale dedicate celor 2 Kim. Chiar si Arcul de Triumf de la Phenian este cu 10 cm mai mare decat cel din Paris.
Taranul comunist mananca radacini

Ziua ofera un motiv in plus fumatorilor sa renunte la viciu. Din 2 iulie pretul la tigari va creste in medie cu 0,2 lei datorita accizelor. JTI va creste pretul in special la tigarile mai iefinte deoarece accizele sunt mai mari pentru acestea. Altii, cum sunt BAT, au si marit pretul incepand de luni.
Tigari mai scumpe din iulie

Cotidianul pune punctul pe i. Reteta fericirii este unul dintre subiectele tratate in paginile de astazi. In randurile articolului descoperim cateva aspecte demne de urmat iar in final sunt punctate 10 probleme pe care le putem elimina si a caror disparitie ne-ar ajuta sa traim mult si bine. Dormitul moderat, sexul si banii sunt sugerate a fi cele mai importante aspecte atunci cand ne gandim sa ne pastram zambetul pe buze.
Reteta fericirii: nu dormi mult, fa sex, imbogateste-te!

Altii cred ca iubirea te face fericit. Pe prima pagina a cotidianului Libertatea, fata cea mica a lui Basescu si fiul PSD-istului Viorel Hrebenciuc isi traiesc povestea de dragoste in ciuda conflictelor dintre parintii lor. Elena Basescu (24 de ani) si Andrei Hrebenciuc (23 de ani) sunt impreuna de 6 luni chiar daca tatii lor si-au aruncat replici greu de dat uitarii. “Basescu e dovada vie a faptului ca alcoolul consumat excesiv dauneaza grav sanatatii mintale” este una dintre replicile PSD-istului la apelativul de sobolan rozaliu pe care l-a folosit Basescu pentru a-l denumi pe Hrebenciuc.
Elena Basescu si Andrei Hrebenciuc sunt impreuna de 6 luni

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro