Candidata susținută de Marcel Vela la primăria Caransebeșului a pierdut alegerile

septembrie 28, 2020

Andra Pleșa, candidata susținută de ministrul de Interne Marcel Vela la primăria Caransebeșului, a pierdut alegerile în fața lui Felix Borcean, independentul pe care l-a felicitat pentru reușită. Ea a spus că, de acum încolo, va fi doar avocatul caransebeșenilor. 

„A fost o campanie frumoasă în care am avut ocazia să cunosc oameni care mi-au dat încrederea și curajul de a candida!  Alegerile de ieri, sunt pentru mine un câștig, pentru că am reușit să coagulez o echipă de tineri care vor rămâne la fel de activi și de prezenți în viața orașului, pentru că am reușit să creez o dezbatere reală despre proiectele bune și necesare pentru municipiu și pentru că, în tot acest timp, am consolidat colaborări oneste și am descoperit prietenii sincere (....).  Îl felicit pe Felix Borcean pentru reușită. De acum înainte, voi fi doar avocatul caransebeșenilor și voi rămâne atentă ca așteptările lor să nu fie înșelate”, a scris Pleșa pe Facebook.

Cu toate acestea, Pleșa va fi și consilier local, fiind aleasă pe lista deschisă chiar de de Marcel Vela.

Ministrul de Interne Marcel Vela, fost primar al Caransebeșului timp de trei mandate, și-a delegat luna trecută atribuțiile de ministru adjunctului său pentru a se implica în campania electorală alături de Andra Pleșa. Pentru a o susține, el s-a trecut pe lista de consilieri locali, cap de listă, scrie Digi 24.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro