Campionatul prieteniei la fotbal

mai 16, 2011

30 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi voluntari implicaţi în programul de mentorat „Un Prieten pentru Tine” au participat vineri la un meci de fotbal dedicat voluntariatului. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul domnului Valentin Bota, care a pus la dispoziţie în mod gratuit unul dintre terenurile de fotbal ale Clubului Helios Sport.

Este al doilea an când Fundaţia „Pentru Voi” şi Helios Sport organizează un meci de fotbal pentru beneficiarii programului „Un Prieten pentru Tine”. Echipele de fotbal au fost alcătuite din persoane cu şi fără dizabilităţi, fete şi băieţi, sportivi cu vârste curpinse între 20 şi 50 ani – toţi au bătut mingea pe terenul prieteniei şi au marcat goluri pentru diversitate.

„Cu toţii ne-am simţit foarte bine! Bucuria de a aduce împreună oameni care altfel nu ar fi ajuns să interacţioneze este dublată de amploarea pe care a avut-o acţiunile desfăşurate cu şi pentru voluntari în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV). Mulţumim voluntarilor noştri pentru că se implică în activităţile Fundaţiei!” a spus Alina Sima, coordonator de voluntari.

Împlinirea anul acesta a celor 15 ani de izbândă în domeniul serviciilor sociale comunitare se datorează în parte şi acelora care au crezut în noi şi ne-au susţinut necondiţionat - voluntarii.

Evenimentele dedicate voluntarilor nu se încheie aici. FundaÅ£ia „Pentru Voi” continuă în luna mai cu o campanie de recrutare de voluntari pentru programul Un prieten pentru Tine. Acesta oferă posibilitatea persoanelor interesate să-ÅŸi petreacă puÅ£in din timpul lor liber alături de o persoana cu dizabilităţi intelectuale mergând la o ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - Campionatul prieteniei la fotbal

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro