Campanii sociale la TVR

aprilie 17, 2007

TVR a demarat de luni doua campanii sociale si de atragere a atentiei populatiei asupra unor subiecte de actualitate tot mai arzatoare, cum ar fi violenta din jurul fenomenului sportiv sau poluarea.
Prima dintre ele, initiata de Directia Stiri, vizeaza violenta pe stadioane si se constituie intr-o serie de reportaje, discutii cu persoane implicate in lumea sportului, dar si cu suporteri, difuzate in cadrulul Jurnalului TVR de la ora 19.00, timp de sapte zile, de luni pana duminica.
Alexandra Bogdan este reporterul TVR care s-a aflat la meciul Steaua-Dinamo din 7 aprilie alaturi de operatorul Robert Cristea, agresat de fani, in apropierea stadionului din Ghencea. Ea va realiza interviuri cu oficiali ai FRF, reprezentanti ai Jandarmeriei, ai cluburilor, psihologi, jucatori de fotbal, dar si cu suporteri ultras, care isi vor putea exprima punctul lor de vedere, pentru a cuprinde cat mai complet intregul fenomen.
Prin campania Violenta pe stadioane, TVR trage un semnal de alarma asupra amplorii pe care a luat-o acest fenomen in Romania ultimilor ani si asupra consecintelor sale deosebit de grave. De altfel, actele de huliganism a caror victima a fost Robert Cristea nu reprezinta un caz singular: in urma cu un an, un alt operator TVR a fost batut de huligani in timp ce filma, in aeroport, intoarcerea in tara a unei echipe.
Cea de-a doua campanie, initiata de TVR si Garda Nationala de Mediu, este una sociala si se va intinde pe parcursul a patru luni, incepand tot din 16 aprilie, sub forma unor mini-reportaje, difuzate de luni pana vineri pe TVR 1 dupa Jurnalul de la ora 17.00.Patrula de mediu va vizita zonele cunoscute ca inregistrand un inalt grad de poluare in Romania, pentru a verifica ce masuri se iau pentru ca poluarea sa afecteze cat mai putin mediul natural. Garda Nationala de Mediu urmareste si controleaza obiectivele poluante din tara, atragand atentia populatiei asupra pericolelor pe care le presupun defrisarile, haldele de deseuri ramase in urma inchiderii unor fabrici sau poluarea pe care o produc anumite combinate inca functionale.Cu filmari din barca sau elicopter, cu imagini din satelit, realizate intr-o maniera dinamica, mini-reportajele acopera intreaga suprafata a tarii, de la Delta amenintata de gunoaiele turistilor si haldele de slam provenite de la combinatul din Tulcea, pana la zona Valea Calugareasca, unde fostul combinat ce producea acid clorhidric a lasat in urma milioane de tone de deseuri.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro