Campania “Moş Niculae îşi alege culoarea” iniţiată anul trecut de Asociaţia „Proiecte ale Ecoeconomiştilor” (APE) din Cluj a continuat şi anul acesta sub coordonarea conf. dr. Ghereş Marinela, iniţiatoarea şi sufletul asociaţiei APE, cadru universitar la Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Alături de conf. dr Ghereş s-au aflat cadrele didactice ale acestei instituţii, membrii activi ai asociaţiei, simpatizanţi şi colaboratori.
Prima ediţie a campaniei s-a desfăşurat în perioada 5-20 decembrie 2008 şi s-a adresat elevilor din 10 şcoli din judeţul Cluj, precum şi studenţilor celei mai mari facultăţi clujene - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.
Obiectivul general l-a constituit realizarea unei campanii de ecomarketing educaţional în judeţul Cluj-Napoca, urmărindu-se informarea şi sensibilizarea tinerilor aflaţi pe diferite trepte ale pregătirii profesionale despre problemele de mediu existente la nivel local, regional, naţional şi internaţional.
Printre principalele activitati din cadrul campaniei s-au numarat: organizarea unei excursii în comuna Măguri Răcătau şi redescoperirea bucuriei petrecerii unei zile în natură precum şi bucuria implicării active în susţinerea campaniei de ecomarketing educaţional la şcoala din Răcătău; realizarea unui CD interactiv pe tema educaţiei ecologice distribuit de sărbători celor peste 500 de tineri vizaţi de campanie, precum şi prezentarea asociaţiei în cadrul spectacolului de sărbători desfăşurat în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca care l-a avut ca invitat special pe actorul Florin Piersic, membru onorific al APE.
Anul acesta, în aceeaşi perioadă 5-20 decembrie, prin implicarea membrilor APE şi ai colaboratorilor săi, acţiunile au continuat prin vizita de miercuri 9 decembrie la copiii bolnavi din cadrul Institutului Oncologic “Prof. dr. I. Chiricuta" din Cluj.
Săptămâna viitoare APE va merge la Grădiniţa Specială din Cluj, unde sunt aşteptaţi de 40 de copii.
Se vor trimite pachete cu îmbracăminte, incălţăminte, rechizite, cărţi, fructe, dulciurii, jucării, precum şi un frumos brad şi ornamentele pentru împodobirea acestuia la Şcoala Ajutătoare din Huedin. Acţiunile se realizează în parteneriat cu Liceul Teoretic Avram Iancu şi cu ajutorul unor sponsori deosebiti fără implicarea cărora Sacul Moşului ar fi fost mult mai sărac.
Cu ajutorul partenerilor şi sponsorilor, A.P.E. îşi propune să ajungă şi la alţi copii care au nevoie de puţină dragoste şi atenţie mai ales în perioada sfântă a Sărbatorilor, locaţiile vizate fiind în special cele în care există cazuri sociale grave.
“Am cunoscut prin intermediul acestei campanii oameni deosebiti, extrem de generoşi, care prin credinţa, nădejdea şi dragostea din sufletul lor nu au putut să rămână indiferenţi la suferinţa semenilor noştri. O faptă oricât de neînsemnată ar părea ca valorează cât o mie de vorbe şi poate aduce lumina speraţei în inima curată a copiilor”, a menţionat conf. dr. Marinela Ghereş.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro